Pelinia

Transnistria - Lacrima mea...

2012-03-02T13:38:00.002+02:00

De curând, la Pelinia a avut loc o întâlnire a elevilor cu veteranii din Războiul din Transnistria. Profesoara de istorie, Vera Băbălău a organizat o serie de citate,cuvinte frumoase și poezii de care au avut parte atât invitații prezenți - profesori de istorie și educație civică din raionul Drochia, dar și elevii care trebuie să cunoască adevărata istorie a neamului nostru. Veteranii invitați au fostBogai Anatolie - Președintele Uniunii Veteranilor de Război pentru Independența republicii Moldovadin r. Drochia, Cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare, consilier raional;Potlog Ion - Dr. în Științe istorice, Ex-Comisar de poliție din r. Drochia, Cavaler al Ordinului Credință Patrie, Gloria Muncii, Cneayul Vladimir, consilier raional;Ion Băbălău - profesor de fizică la Gimnaziul din s. Pelinia, participant la luptele din Transnistria. La 2 martie 1992, în timp ce Republica Moldova era primită în ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), forţele ostile independenţei tânărului stat au declanşat la Nistru un război în adevăratul sens al cuvântului. Într-un dialog cu invitații, Bogai Anatolie, președintele combatanţilor din raionul Drochia, a povestit: ”Nu prea am avut ocayia să vin prin școli, să povestesc copiilor. În anul 1992 am luptta în Transnistria pe platoul Cocieri-Corjova-Roghini. Cum putem spune căa fost un conflict? Conflict e atunci când se ceartă cineva, dar atunci când răsună gloanțe, când oameni răpuși de gloanțe mor sub ochii camarayilor care nu pot să facă nimic ca să schimbe ceva...Sunt mame rămase fără copii, copii rămași fără tată... Cum putem să spunem că a fost conflict? Cu toată sinceritatea, vă spun că a fost un război. Un război din partea noastră dus corect. Noi ne-am luptat cu... Rusia. Războiul a început pe 2 martie. Pe 1 martie, pe platoul Cocieri s-au ridicat oameniide acolo, băștinașii, care nu au mai putut suporta fărădelegile separatiștilor, cazacilor, nu au mai suportat violarea și maltratarea copiilor. S-au ridicat și a început lupta, a trebuit să le dăm o mână de ajutor. Acest răyboi nua putut fi evitat. Imperiul Sovietic s-a dezmembrat, fiecare țară încerca să să devină independentă. Rusia însă mai vroia să țină sub control fostele republici sovietice, așa și cu Moldova.

Potlog Ion: ”Când eram ca voi, la școală veneau veterani din Cel de-aml doilea Război Mondial și ne povesteau.pe atunci niciodată nu aș fi creyut că o să ajung și eu în acest rol. Nu vă dorest și vouă să treceți prin asemenea experiențe dureroaseîn viață. Motivul care a declanșat acest răyboi a fost de fapt opunerea deputaților din Transnistria care erau în Parlamentul republicii moldova de a recunoaște teritoriul, limba de stat - româna, sau moldoveneasca cum se obișnuia să se zică pe vremea aceea și grafia latină. Dânșii insistau ca limba oficială să fie limba rusă. Eu cred că nu se putea de evitat acest război, circumstanțele erau din ce în ce mai rele iar această părere o împărtășesc nu doar eu, ci toți militarii, lucrătorii de poliție care au luptatla apărarea granițelorunde au fost aduci cazaci, ruși pe teritoriul Transnistriei, de-a lungul râului Nistru. Au interzis trecerea peste Nistru cu mărfuri, sau chiar șia rudelor. Au început să introducă restricții, cereau vize... Polițiștii de la comisariatul de poliție din Dubăsari au fost dezarmați,arestați, iar o parte au fugit și au trecut de partea noastră. Rușii au cerut tuturor să cedeze funcțiile de conducere, chiar și de la fabrici, uzine, ziare și au pus în locul lor ruși. Primii uciși de cazaci au fost polițiști de la Podul Dubăsari. Noi atunci eram la Găgăuzia. Toată Republica era concentrată pentru a opune rezistență. Erau militari polițiști care își făceau datoria, dar și civili care abia învățau să țină arma în mână. Armata rusă a venit mai întâi la Izmail. De acolo au ocupat foarte repede Transnistria și o jumătate din teritoriul Găgăuziei. Am fost trimiși la Corjova. Acolo cazarma militară era complet distrusă, toți morți, pereții găuriți, un sanatoriu foarte mare de acolo - distrus și el complet. Primii au trecut de partea cealaltă trupele din Bălți, apoi din Drochia. La noi în raion au fost 3 polițiști și 3 militari morți și 16 răniți din comisariat. Una e să cunoști omul în situații obișnuite, dar omul se arată cum este în situații critice, când soarta e între viață și moarte. Eu am cunoscut oameni care mi-au înșelat încrederea, dar foarte mulți pe câmpul de război nu au dat nici un pas înapoi. Câteva mii de la noi opuneau rezistență câtorva zeci de mii de la ei. Era foarte greu de suportat situația și nu știai dacă te mai întorci acasă. Era urât când cei care veneau, ne întrebau tot câți au mai murit și câți sunt răniți.Erau cameramani pe câmpul de luptă care filmau în spatele nostru. Sunt filmări reale care demonstrează că a fost război pentru apărarea teritoriului, a țării, a limbii, graiului și scrisului nostru. Nu putem spune că a fost conflict. Au murit sute de oameni, erau tancuri pe câmpul de luptă. În numele celor care au murit, au fost numite școli, străzi. Copiilor rămași orfani de tată li s-au dat locuri la facultate la buget, unii au primit sume de bani, însă nici un ban nu schimbă tatăl din casă. Pentru țară și acum se prelungesc aceste probleme. Rușii au alte tactici și metode de a tensiona situația în țară. Nu suntem atât de independenți, cât suntem de supuși."Ion Băbălău: "Deși eram profesor de fizică în sat, mai eram și ofițer în rezervă, așa că m-au chemat la război. Ne-au dus la Vadul lui Vodă și acolo ne-au făcut unele instrucții, acolo am tras prima dată din armă într-o situație reală. Treceam prin sate pustii, distruse. Femeile ne făceau cruci când treceam pe acolo. Nu știam unde e dușmanul și unde sunt ai noștri. Batalionul nostru a avariat 8 tancuri și le-a oprit înaintarea. Era o perioadă când nu ridicam capurile pentru că erau lunetiști. Țin minte cât de mult ne-am bucurat când am văzut cum un lunetist mort a căzut dintr-un copac. Acum pentru asta avem o compensație lunară de 27 lei, iar în luna august primim aproximativ 1000 lei pentru lemne și cărbune. Am fost foarte norocos pentru că nu am pățit nimic, mai ales că nu eram pregătit și nu știam locurile. Cu toții am tras, asta e regula războiului. Nu tragi tu, trage celălalt în tine."Și iarăși moare țara la hotareȘi-n ochii noștri sângeră luminaȘi mama care-și plânge fiul care moareÎn fiecare noapte la Tighina.Și iarăși suntem fără apărare,Vin ucigași să ne transfere vina.Pe cine în întreaga lume doare, Că sunt jertfiți românii la Tighina?Vin rușii ca din vremi anterioareSă ne confiște iarăși rădăcina.La Putna un mormânt de Domn tresare,Dar brațul lui n-ajunge la Tighina..."Bocet la Tighina" - Adrian Păunescu

Ion Dascăl și orchestra Mugurel

2011-11-15T21:12:00.000+02:00

Sudul republicii a dat artei muzicale de la noi câteva generaţii de lăutari descendenţi din familia Botgros, iar nordul Moldovei vine cu o pleiadă întreagă de artişti care provin din familia Dascăl din satul Pelinia, raionul Drochia.

Primii pași în muzica populară Ion Dascăl i-a făcut la „academia” tatălui său, Toader Dascăl care era cunoscut lăutar de prin părţile nordului. Conducea şi el un taraf, devenit colectiv-model, laureat al concursurilor raionale şi republicane. Astfel, Ion Dascăl învață să cânte la acordeon şi la vioară de la tatăl său, iar de la vârsta de doar nouă ani a început a cânta pe la nunţi şi cumetrii. Sora sa, Nina, care a studiat violoncelul, acum este profesoară de muzică la o grădiniţă de copii, iar fratele său, Petrică, un ţambalagiu virtuoz, a cântat în Orchestra Ansamblului de dansuri şi cântece populare „Joc” iar acum cea condusă de fratele său - „Mugurel”.
În 1967-1973, Ion Dascăl studiază la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, la Secţia de teorie şi compoziţie, iar în 1975-1980 - la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”.
Chiar din primul an de colegiu, conduce orchestra de muzică populară de la Şcoala-internat nr. 1. În anul II este la pupitrul dirijoral al Orchestrei „Mărţişor” de la Casa Tineretului din Chişinău, iar în anul III – angajat ca solist-instrumentist (acordeonist) în Orchestra de muzică populară „Fluieraş”, condusă de regretatul dirijor şi violonist Serghei Lunchevici.
În 1972-1973 este dirijor al Orchestrei „Ciocârlia” de la Palatul Sindicatelor din Chişinău, iar în 1974 - dirijor al Orchestrei „Lăutarul” din Bălţi şi profesor la Colegiul de muzică din capitala nordului. Orchestra „Lăutarul” devine laureată a Festivalului Folcloric Internaţional al ţărilor dunărene şi a Festivalului „Holda de Aur” din România. De asemenea, ea a obţinut Medalia de Aur la Primul Festival Unional de Creaţie Populară. Dascăl-pedagogul îi are discipoli pe regretatul trompetist Valeriu Hanganu, solist în Orchestra „Lăutarul” din Bălţi, apoi, la „Lăutarii” din Chişinău, pe ţambalagiii Gheorghe Severin şi Ion Surguci, pe dirijorul Orchestrei Simfonice a Operei Naţionale, Nicolae Dogotaru.
În 1981, Ion Dascăl este invitat la pupitrul dirijoral al Orchestrei „Folclor” a Radioteleviziunii Moldoveneşti. Aici, dar şi mai târziu, de-a lungul carierei sale de peste patru decenii, el a dat viaţă mai multor cântece scrise în stil popular, completând Fonoteca de aur a Radioteleviziunii cu peste 1000 de creaţii ale sale - piese originale, prelucrări folclorice şi aranjamente muzicale pentru solist şi orchestră. „Cântecul şi dragostea”, „M-a trimis puicuţa ieri”, interpretate de marele rapsod Nicolae Sulac, „Drag mi-i satul Pelinia” (solist - Teodor Negară), „Lume, lume, gura ta”, „Bădişorul meu” (Tamara Chiţaniuc), „Are mama doi feciori”, „Eu la nuntă am venit” (Valentina Cojocaru), „Am o ţară şi un neam”, „Zâna mamei, Zână”, „Păhăruţ cu floricele”, „Nunta la boieri” (Zinaida Julea), „Tare-i bine pădurar”, „Mult îmi place să petrec”, „Merg prin sat, lumea mă-ntreabă…” (Nicolae Glib), „Hai, hai, cu căruţa…”, „Am plecat copil din sat”, „Am avut o surioară” (Mihai Ciobanu) - iată doar câteva dintre piesele devenite şlagăre, care sunt prelucrate, aranjate sau compuse de către el.

În 1987 este invitat de către directorul Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac, să renoveze o formulă mai veche - taraful „Mugurel” al anilor ’60-’70, condus, pe atunci, de Valeriu Negruzzi (1966-1969), apoi de Alexandru Vacarciuc (1969). Astfel, orchestra de muzică populară ”Mugurel” a fost reînființată de Ion Dascăl în 1987. În scurt timp, el a creat o formulă nouă de orchestră, adunând în jurul său interpreţi şi solişti instrumentişti de valoare -Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Constantin Rotaru, Ana Barbu, Olga Ciolacu, Timofei Rusu şi Igor Tofan (clarinet), Nicolae Robu şi Ruslan Andreev (trompetă), Gabriel Gronic (vioară). Tot aici sunt solişti instrumentişti şi cei doi feciori ai săi - Cătălin (nai) şi Marcel (vioară).
De-a lungul existenţei sale, în colaborare cu Centrul Naţional de Creaţie Populară, orchestra a lansat mai mulţi tineri interpreţi: Lenuţa Gheorghiţă, Elena-Cezara, Lenuţa Condurachi, Mariana Tudoreanu, Rodica Buhnă, Angela Ciochină ş.a., înregistrând, împreună cu solişti de pe ambele maluri ale Prutului, peste 40 de CD-uri.
În 2002 apare cartea scrisă de Anatol Caciuc intitulată ” Ion Dascăl: personalitate marcantă a artei muzicale” unde povestește despre Ion Dascăl ca dirijor de orchestră, despre ”Mugurel” și istoria culturii muzicale naționale.
Menționăm că maestrul Ion Dascăl refuză să urce pe aceeaşi scenă alături de artiştii care nu cântă live.
În februarie 2010, lui Ion Dascăl i s-a conferit titlul onorific de Artist al Poporului.
Pe parcursul anilor de activitate artistică Orchestra de muzică populară ”Mugurel” a susținut aproximativ 1000 de concerte în localitățile Moldovei, scena cea mai dragă pentru marele dirijor rămânând a fi cea din satul natal, unde încearcă să vină cu întreaga orchestră de hramul satului și să facă veselie împreuna cu alți interpreți cunoscuți. Menționăm că de fiecare dată intrarea a fost liberă, iar sala de concerte a casei se cultură era arhiplină. Maestre, vă așteptăm oricând cu drag la Pelinia!

“Cel mai cel sat din Basarabia”

2011-09-09T19:41:00.004+03:00

Blogul satului Pelinia, pelinia.blogspot.com, a obținut primul loc la concursul “Cel mai cel sat din Basarabia”, la care au participat 48 de bloguri ale satelor din Moldova. De mai bine de un an și jumătate dedicăm acestui blog efort, muncă și mai ales mult timp pentru a promova și a face cunoscut acest blog, în special pentru consătenii care citind articolele și-ar putea forma o altă viziune asupra realității. Acest concurs a fost doar o întâmplare, una foarte binevenită, care ne-a apreciat efortul depus. Cu siguranță nu ne oprim aici. Vom continua să scriem despre tot ce e mai important în Pelinia, chiar daca e de bine sau mai puțin bine, așa cum am făcut și până acum, poate ceva mai motivați: doar suntem cei mai cei din BASARABIA! :)

Rezultatele concursului “Cel mai cel sat din Basarabia”

P.S. Organizatorii concursului doresc să facă un e-book “50 de sate din Basarabia” - o carte electronică în format pdf care să cuprindă imagini şi texte din acest concurs. Noi suntem siguri că va fi o carte foarte reușită.

Bine ați venit la PELINIA

2011-08-25T21:10:00.007+03:00

“Pelinia - sat mare si frumos, cu oameni harnici si gospodari”, îmi amintesc această frază ca pe un vers dintr-o poezie învățată în școală. Era o frază ”cheie” folosită la compunerile despre satul nostru. Amintindu-mi despre aceste compuneri, încerc să cred că dragostea pentru satul natal era într-un fel inspirată de profesoara de Limba Română sau de dirigintă, dar nu e chiar așa. Copiii veneau acasă și întrebau de părinți, de bunei despre sat. Așa am făcut și eu, iar pentru mine buneii și străbuneii cu care locuiam în aceeași ogradă(gospodărie) erau fereastra spre istoria satului. Cu toate că satul datează de prin secolul XVII, s-au schimbat multe de-a lungul istoriei, iar strabuneii mai știau câte ceva de la parinții lor care au transmis acele povești ale satului din generație în generație până când ajunge într-un final la un copil care trebuie să-și facă temele şi întreabă buneii despre istoria satului.
Pelinia, acest sat mare și frumos a fost marcat de istoria țării și a rezistat doar datorită oamenilor. Acești oameni cuminți care își apărau bucata de pământ și casa din lut au avut viața mai amară ca pelinul. Au luptat în război, unii în armata română, alții în cea sovietică. După care au urmat deportările. Unii s-au întors, alții au murit de frig și foame în Siberia sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă: preoți, profesori,scriitori, soldați, polițiști, țărani împroprietăriți. Și ca să nu le fie viața prea dulce celor care au rămas, regimul comunist organizează colectivizarea forțată în ’49. Nenumăratele povestiri ale sătenilor ne arată o imagine sumbră în care oamenii își ascundeau grîul, porumbul în sobă, în pod, sub prag. Animalele le-au ascuns în casă, până și în casa mare, dar totul a fost în zadar: veneau sovieticii, căutau și luau tot. În anul acela a fost secetă, apoi a urmat o foamete cumplită, iar bunelul povestea cu lacrimi în ochi cum împărțea "păpușoiul ăla mic găsit în pod": câte un grăunte la fiecare din cei cinci copii. Oamenii prindeau rozătoare de câmp, ciori, porumbei sau făceau ciorbă din lobodă ca să-și potoale foamea și să hrănească copiii. Au murit mulți în acele vremuri de chinuri, dar au rămas cei care trebuiau să reziste regimului comunist până la capăt.
Acest neam a reînviat din propria cenușă, iar lângă casa veche părintească s-au ridicat case noi și frumoase, apoi gospodarii nostri si-au făcut gard, poartă, care dacă era mai mare și mai frumosă decât cea a vecinului însemna că nu muncise degeaba. Așa se face că la noi în sat o casă e mai frumoasă ca alta, iar buneii îi învață pe copii și pe nepoți să facă o facultate, să nu rămână la sapă.

Bunelul îmi povestea despre părinții lui, despre frații și surorile pe care nu le-am cunoscut niciodată, despre buneii lui, dar cel mai interesant era istoria numelui de familie. Ca un mic orășel, Pelinia rămâne a fi cel mai mare sat pe care l-am văzut vreodată și, deși este satul meu natal, recunosc că sunt străzi și ulicioare pe unde nu am fost niciodată și unde cu ușurință m-aș putea rătăci. Bunelul însă știa satul pe dinafară, știa rudele noastre cele mai îndepărtate și o groază de oameni din acest sat. Mi-a arătat locuri unde erau iazuri, izvoare ce au secat, erau dealuri cu pășuni care acum sunt livezi, terenuri agricole.
Pelinia e locul unde părinții mă așteaptă în fiecare zi și când revin în satul meu mare, revăd școlile, grădinițe, parcul și-n amintiri mă văd un copil fericit care după școală mai "umblă un pic pe drumuri" până ajunge acasă. Treceam pe la biblioteca sătească cu colegii și ne întreceam cine mai multe cărți citește, apoi, dacă aveam norocul și vedeam muzeul deschis făceam o mică excursie și pe acolo. Eram mici, iar muzeul satului mi se părea a fi foarte mare, enorm. Acolo erau haine vechi populare țesute, unelte vechi, obiecte de pe timpul razboaielor(arme, cartușe, coifuri), bancnote, monede... Uneori, la muzeul nostru, puteam admira și expoziții de pictură.

Unii prieteni frecventau școala muzicală, ansamblul de dansuri populare, corul, școală de pictură. Să nu uit și de stadionul mare cu nocturnă unde se jucau meciuri de fotbal, se organizau competiții sportive pentru copii. Apropo, echipa de fotbal a reusit să aducă Cupa RSSM în sat. Cu siguranță a fost mare sărbătoare atunci...
În cadrul Liceului din localitate se formase Consiuliul Tinerilor, apoi echipe de dezbateri, ziarul liceului; învățam să facem proiecte, să le câștigăm. Eram niște copii foarte activi care vroiau să le reușească pe toate. Aveam toate condițiile să fim fericiți, împliniți, să creștem în a ajunge oameni buni,... mândria satului...

Pelinia – sat de gospodari

2011-08-25T12:23:00.003+03:00

Fiind în drum spre Pelinia meditam asupra semnificaţiei denumirii lui încercând să găsesc o explicaţie rezonabilă şi să aflu care e totuşi legătura între localitatea fondată la 1758 în stepa Bălţilor şi planta medicinală Artemisia atât de răspândită pe aceste meleaguri şi cunoscută în popor sub denumirea de pelin. Senzaţia amară care volens nolens apare o dată cu orice gând despre această plantă mi-a dispărut pe dată ce după cotitura şoselei Bălţi-Cernăuţi, pe versantul de sud al albiei râului Răut, apăru o falnică localitate cu case arătoase de o albeaţă sclipitoare. Satul, ca participant la concursul republican "Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate", s-a învrednicit de Premiul I în categoria localităţilor rurale.

Pentru ca localitatea să corespundă rigorilor concursului au depuse eforturi considerabile deopotrivă de cetăţeni şi de factorii decizionali locali. De fapt, e vorba de conlucrare, căci este destul de dificil ca într-un sat cu 8600 de locuitori, cu cca. 3700 de curţi, 1300 de fântâni, 127 km de drumuri, să asiguri o ordine exemplară şi o amenajare demnă de invidiat. Sat cu străzi largi, majoritatea cu carosabil fie prundiş, fie asfalt, lipsite de obişnuitele materiale de construcţie sau chiar furajere înşirate de-a lungul gardurilor ca prin alte părţi. Casele, prin atractivitatea şi originalitatea lor, curăţenia curţilor, parcă te îmbie să le faci o vizită. Sunt primitori şi localnicii, care cu bucurie îi întâmpină pe oaspeţi şi, cu modestia tradiţională moldovenească, comentează succesele pe care le datorează muncii lor asidue.

O atenţie deosebită se acordă amenajării surselor de apă. Toate fântânile din sat sunt îngrijite şi amenajate în strictă conformitate cu normele sanitare în vigoare. Apropo, că veni vorba de fântâni, primăria le amenajează cu forţele proprii pe cele rămase fără stăpân. Se întreţin la nivelul cuvenit şi toate obiectivele de menire social-culturală. Aici cimitirul e cimitir, stadionul e stadion, scuarul e scuar.

Recent primăria a obţinut un grant pentru reconstrucţia apeductului. A fost restabilită baia publică. Chiar şi o construcţie nefinisată (casa de ceremonii oficiale) nu e demolată, ci îşi aşteaptă răbdător posibilul stăpân. Dar ce sat se mai poate lăuda cu un cămin cultural cu 13 colective artistice, cu o clădire de trei etaje a muzeului de studiere a ţinutului local? Tot aici se află şi Centrul de Informare al Tineretului - o contribuţie a unei fundaţii care a amenajat o sală de computere cu conexiune la Internet. Cu toată diversitatea formelor de gospodărie (fermieri individuali, asociaţie a gospodăriilor ţărăneşti, societate agricolă cu responsabilitate limitată ş.a.) toate cele 8300 ha de care dispune satul sunt prelucrate la timp şi roadele muncii sunt pe potrivă.

Spre deosebire de alte localităţi, unde se organizează campanii de amenajare numai în perioada de primăvară, aici acţiunile de salubrizare au un caracter permanent. Toată populaţia e practic antrenată în curăţarea străzilor, îngrijirea spaţiilor, amenajarea atât a propriilor curţi, cât şi a instituţiilor publice. Cu regret, din cauza preţurilor înalte la materialul săditor primăria a fost în stare să procure în acest an doar 6500 de arbori şi arbuşti, care au fost imediat plantaţi în noul parc.

Evident sunt şi probleme pe care primăria, cu regret, nu le poate soluţiona. În primul rând e vorba de imposibilitatea comercializării de către ţărani a produselor agricole primare. O altă problemă acută constă în lipsa locurilor de muncă pentru populaţia adultă care e nevoită să migreze. Anual circa 1000 de pelineni se află în afara satului în căutarea surselor de existenţă. Primarul speră că o dată cu deschiderea unei întreprinderi de confecţii o parte din tineret îşi va găsi ocupaţie permanentă în satul natal.

O altă problemă e necesitatea conştientizării ecologice adecvate a populaţiei. Mai marii satului cred că ea poate fi soluţionată prin educaţia ecologică a tinerei generaţii. În şcoli această disciplină este ignorată, iar cele trei ore ecologice organizate anual nu pot nici pe departe atinge obiectivul scontat. Conform părerii unanime a pedagogilor şi a consiliului local, ar fi binevenită introducerea unei discipline specializate în curriculumul şcolar la ecologie.

Părăseam această localitate ospitalieră cu un dublu sentiment: primul - de mândrie, pentru că avem în Moldova sate de gospodari, iar al doilea - de regret, pentru că prin alte părţi nu se prea grăbesc edilii locali să le restabilească localităţilor farmecul de odinioară.

Autor: Nicu VREDNIC, 2004
Sursa: natura.md

Pelinia, sat de longevivi

2011-08-12T09:36:00.003+03:00

Deşi studiile arată că speranţa de viaţă în Moldova este de 71 de ani, există şi excepţii. Eudochia Ţurcanu din satul Pelinia, raionul Drochia, a ajuns la vârsta de 101 ani. Femeia spune că se trage dintr-o dinastie de longevivi, deoarece şi mama ei a trăit 98 de ani.

Eudochia Ţurcanu spune că a trecut prin multe greutăţi în viaţă, iar acum are ce să le povestească celor 24 de strănepoţi. Secretul longevităţii este simplu, afirmă ea. "Nu am mâncat „ciucalate”, „morojnă”. Nu am mâncat felurite de mâncări cum sunt acum. M-au întrebat ce vitamine am mâncat de am ajuns eu anii aceşte și le-am spus că 7 feluri de buruiene am mâncat", spune bătrâna.

Eudochia Ţurcanu este convinsă că acum oamenii trăiesc mai puţin deoarece consumă mult alcool şi fumează.

În satul Pelinia, Drochia, locuieşte şi cea mai longevivă persoană din Moldova. Natalia Zaeţ are 112 ani.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în Moldova sunt aproximativ 25 de mii de oameni care au peste 85 de ani.

sursa: PUBLIKA TV

Confesiuni

2011-08-06T15:37:00.001+03:00

Când eram mic copil aveam sentimentul cert că a fi născută în satul Pelinia e o binecuvântare. Astăzi îmi vine adesea să cred contrariul.
Nu că aș nefericită în privința locului unde Providența a decis să-mi creeze cuibul de maturizare, ci poate sunt un pic nemulțumită de unele stări de fapt caracteristice pentru această localitate. Nemulțumirea mea are mai multe surse și, deși, cred că însăși experiența de a te naște și a crește în Moldova poate fi cea mai serioasă sursă de nemulțumire, nu pot să las în umbră unele specificități defavorabile ce caracterizează acest sat.
Îmi amintesc indignarea și durerea cu care îmi luam nemulțumită optul, atunci când eseul meu la Limba și Literatura Română era caracterizat drept ”samavolnic”. Îmi era greu să înțeleg de ce în mod obligatoriu trebuie să încep și să finalizez fiecare eseu cu o poezie sau cu un fragment copiat de la autori consacrați. Sau de ce frazele trebuie să fie ”scurte și pe înțelesul tuturor”, fără neologisme, întrebări retorice și puncte de suspensie. Ca și în cazul cămășii și bantului alb, sau obligativității de a merge la parada de 9 mai, sau la cules mere în toamnă, sau de a frecventa orele de Educație Tehnologică, simțeam încă din clase incipiente, că sunt constrânsă a mă supune unei formalități pe cât de paraxină, pe atât de inutilă și banală. Această formalitate redundantă își are rădăcinile într-o reminiscență de mentalitate formată sub auspiciul îndoctrinării comuniste.
Faptul că lumea, inclusiv profesorii au o astfel de mentalitate este desigur profund deranjant. Dar, ceea ce mă îngrijorează este impactul pe care îl are o astfel de mentalitate asupra tinerei generații. Nu e vorba că mentalitatea părinților, buneilor, vecinilor, educatorilor, profesorilor noștri ar fi contagioasă și s-ar transmite de la generație la generație. Cred în contrariul unei astfel de situații, adică în faptul că generațiile de tineri formate în perioada post `90 au o cu totul altă mentalitate. Desigur, la prima vedere acest lucru ar fi unul pozitiv – noul val de tineri cu o altă mentalitate ar fi în măsură să aducă mult râvnita schimbare.
Totuși, sunt foarte sceptică în această privință. Explicația scepticismului meu rezidă într-o realitate pe care am observat-o pe parcursul anilor de școală și a timpului petrecut în sat. Încă cu mult timp în urmă mi-am dat seama cu stupoare, că ceea ce găsesc eu incorect și revoltător în anumite comportamente sau obiceiuri ale consătenilor mei, fie ele în școală, pe stradă sau în localurile de distracție nocturnă, este văzut de alții drept o normalitate nesusceptibilă de vreun semn de întrebare. O astfel de docilitate, mi-o explic astăzi drept rodul faptului de a crește, de a fi educat și de a ajunge la maturitate sub aripa vechii generații de pacienți ai experimentului comunist. Tânăra generație de pelinieini nu a fost contaminată de mentalitatea comunistă, însă ea în mod cert suferă efectele acesteia.
Cum altfel se explică docilitatea, conformismul, ignoranța și desigur frica de inițiativă ce caracterizează marea majoritate a tinerelor persoane din satul Pelinia? Câte cazuri de abuzuri, nedreptăți sau încălcări - în care sunt implicați un număr consistent de persoane, de la profesori, directori de școli până la autorități din cercul de conducere ale satului – au fost trecute cu vederea de atâta lume, fiind considerate situații de normalitate?! Câte ziare locale sau școlare au fost editate în ultimii 10 ani de tinerii din Pelinia dornici, dacă nu să-și manifeste indignarea, cel puțin spiritul de inițiativă?! Câte proiecte, activități extracuriculare sau manifestări de stradă?! Și întrebările exclamative ar putea continua.
Elevii de ieri cresc în a fi părintii de azi. Oameni la locul lor: cu casă, gospodărie și mașină cumpărată cu banii de la nuntă. Elevul care ieri primea smerit palma de la diriginta pentru întârziere, astăzi e gospodarul la fel de smerit care-și face gard nou cu bănuții făcuți la Moscova. Eleva care ieri asculta supusă lecția despre rolul femeii în societate, astăzi e tânăra a cărui scop unic e să pună mâna pe gospodarul cu serviciu periodic în Moscova.
Desigur, există și elevul din prima bancă care visează să se facă medic. Acest elev la fel de preaplecat și docil ca și ceilalți, ajunge să fie în cel mai bun caz medicul frustrat de realitatea de a lucra într-un sistem putred în care oamenii mor neajutorați pe paturile spitalurilor, iar în cel mai rău caz tot gospodar cu serviciu periodic peste hotare.
Apatia asta generala, alături de ignoranță brutală mă deranjează la sătenii din Pelinia. Mă doare să văd un tot mai mare deficit de cultură, o tot mai puternică indiferență și lipsă de manifestare socială, politică și culturală a generației din care fac parte.
S-ar putea considera că acest fenomen e caracteristic pentru toți tinerii din Moldova și că cei din Pelinia nu sunt decât produsul unei probleme naționale. Desigur această afirmație nu ar fi lipsită de adevăr, dar în inocența mea îmi place încă să cred că faptul de a te naște în Pelinia este o binecuvântare și că noi putem fi excepția.

Femeia de la sat

2011-06-16T13:19:00.004+03:00

Femeia de la sat, aşa o s-o numesc pe mama care-şi aşteaptă copiii în vizită, iar ei vin de Paşte şi Crăciun, uneori mai des, alteori mai rar... stă cu ochii spre poartă şi îşi aminteşte cât de frumos era când au venit la ea ultima dată. Ar fi oprit acele clipe fericite când ei intră pe poartă, bat la uşă, o strigă...
Femeia de la sat care a muncit o viaţă la pământul colhozului, la prăşit, la cultivat tutunul, cu brigada, cu vecinele... Acasă ajungea noaptea, copiii adesea dormeau deja, iar ea trebuia să spele, să facă mâncare pentru a doua zi. Aţipea spre dimineaţă, dar trebuia să plece iarăşi la muncă dis-de-dimineață.
Cum era viaţa femeii de la sat care nu avea uneori nici curent ca sa lumineze un beculeţ în casă, nu existau maşini de spălat, aspirator, frigider, fier de călcat? Toate au apărut treptat, odată cu acea evoluţie a omenirii care avea la baza piramidei muncitorii simpli care lucrau zi şi noapte. La baza acestei piramide este şi a fost femeia de la sat care a crescut copiii cum a putut, împreună cu soţul, sau singură toată viaţa; a încercat să-i dea la şcoli ca să nu ajungă să muncească ca ea. Ar fi fost în stare să munceascaă pentru copiii ei și pentru copiii copiilor, doar ca ei să aibă un serviciu la birou. Din această cauză a făcut tot posibilul ca lor să nu le lipsească nimic. În plus, copiii ei deştepţi şi frumoşi trebuie să urmeze o facultate. Au plecat şi au revenit tot mai rar, ca puii care învaţă să zboare şi zboară tot mai departe, până când drumul înapoi devine tot mai lung.
Această femeie de la sat acum e la pensie. Chiar dacă nu are serviciu, îşi găseşte tot timpul de lucru: creşte pui, răţuşte, bubocei sau are sotcă unde umblă la prăşit şi unde cultivă de toate; are acasa flori, legume. Mai pleacă uneori la moară ca să-şi facă făină de porumb, făină de grâu, ulei...
Coace pâine, plăcinte, cozonaci, deoarece ea nu cheltuie banii pe așa ceva - nu cumpără decât uneori medicamente, doar când acestea sunt mai mult decât necesare. Vrea să aibă de toate ca să dea la copii atunci când vor veni la ea.
Femeile de la sat mai tinere, de obicei lucrează în oraşul din apropiere, sau chiar în sat pe la şcoli, grădiniţe. Au televizor, telefon mobil, frigider, maşină de spălat,aspirator, aragaz, nu mai zic de curent, gaz, apă caldă, baie și alte facilități. Aceste femei preferă să cumpere pâine decât să coacă, preferă să stea acasa în loc să muncească pentru un salariu care nu le convine, iar bărbaţii de obicei pleacă peste hotare şi lucrează din greu pentru un salariu mai bun.
Baza acelei piramide despre care am mai vorbit devine tot mai slabă. Cei din vârful ei ar trebui sa-şi dea seama de asta înainte ca totul să se prăbuşească. Cel ce e mai sus cade mai tare, iar cei de la munca pământului nu au unde să cadă.

În continuare vă invit să urmăriți documentarul "Femei la Moară" filmat și montat în 2010 în Pelinia(dar a fost "scos în lume" recent)de către Valeriu Antonovici, care ne spune: "Am fost la moară să văd cum se descurcă o femeie singură. Am filmat și vă invit să urmăriți aceste acțiuni pentru a intra în ritmul vieții ei."

Pentru mai multe detalii referitor la acest documentar, vizitați filmândmemorii

Foto: Nicolae Tonitza

Rezultatele alegerilor locale din Pelinia(5 iunie 2011)

2011-06-06T14:32:00.011+03:00

Actualizare 07.06.2011, ora 11.05: Rezultatele finale în Pelinia sunt urmatoarele:

Alegeri primar Pelinia(3051 voturi valabile):
1. Bagrin Gheorghe(candidat independent) - 51.62% (1575 voturi)
2. Țurcanu Valeriu(PLDM) - 23.21% (708 voturi)
3. Postolachi Ion(PCRM) - 11.64% (355 voturi)
4. Țurcanu Ion(PDM) - 8.42% (257 voturi)
5. Chilaru Petru(PL) - 2.39% (73 voturi)
6. Pripa Ion(PPDM) - 1.87% (57 voturi)
7. Pălii Grigore - 0.85% (26 voturi)
Alegeri consilieri locali Pelinia - 17 mandate(2994 voturi valabile):
1. PCRM - 35.20% (1054 voturi) - 7 mandate
2. PLDM - 31.73% (950 voturi) - 6 mandate
3. PDM - 14.25% (427 voturi) - 3 mandate
4. Agachi Andrei - 8.08% (242 voturi) - 1 mandat
5. PL - 4.07% (122 voturi) - 0 mandate
6. Postolachi Petru - 3.31% (99 voturi) - 0 mandate
7. PPDM - 2.14% (64 voturi) - 0 mandate
8. PPCD - 1.20% (36 voturi) - 0 mandate
Alegeri consilieri raionali Drochia, voturile din Pelinia(2998 voturi valabile):
1. PCRM - 39.26% (1177 voturi)
2. PLDM - 32.39% (971 voturi)
3. PDM - 15.11% (453 voturi)
4. PL - 4.77% (143 voturi)
5. Vasilean Alexei - 1.77% (53 voturi)
6. Gheorghelaș Boris - 1.60% (48 voturi)
7. PPCD - 1.47% (44 voturi)
8. PPDM - 1.47% (44 voturi)
9. Moscaliuc Mihail - 0.93% (28 voturi)
10. Filipciuc Eduard - 0.60% (18 voturi)
11. PNL - 0.37% (11 voturi)
12. UC - 0.27% (8 voturi)

Actualizare 06.06.2011, ora 14.55: În imaginea inserată în acest articol puteți vedea detalii privind prezența la vot în localitatea Pelinia.

Actualizare 06.06.2011, ora 13.35: Avem informaţii referitor la alegerile consilierilor raionali, circumscripţia electorală Drochia: PCRM - 41.58%, PLDM - 25.84%, PDM - 18.45, PL - 4.90%

sursa: cec.md

Actualizare 06.06.2011, ora 12.45: Este sigur deja: Gheorghe Bagrin a obținut peste 50% din voturi, astfel încât rămâne în fotoliul de primar.

La Consiliul local, dupa ultimile date, situaţia este aproximativ următoarea: PCRM - 8 consilieri, PLDM - 4-5, PD - 3-4, posibil PL - 1. Precizăm că în Pelinia sunt 17 consilieri locali. Revenim cu detalii pe parcurs.

06.06.2011, ora 11.45: Conform informațiilor care au ajuns la noi, Gheorghe Bagrin va continua să activeze în calitate de primar. Mai multe detalii vă vom oferi pe parcurs.

Înălţarea Domnului: tradiţii în Pelinia

2011-06-06T13:02:00.003+03:00

Joi, 2 iunie, creştinii ortodocşi au sărbătorit Înălţarea Domnului. În ajun de Ispas, gospodinele coc pască şi încondeiază ouăle. Şi în satul Pelinia, raionul Drochia, creştinii pregătesc bucate tradiţionale pentru a sărbători Înălţarea Domnului. După slujba de la biserică oamenii, se salută spunând Hristor s-a Înălţat. Se spune că această zi este la fel de importantă, ca şi Paştele.

Liuba Burciu din satul Pelinia, raionul Drochia în ajun de Ispas coace plăcinte şi cozonac. Ea spune că sărbătoreşte Înălţarea Domnului împreună cu rudele şi vecinii. Nici ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa de sărbătoare.

De Ispas ortodocșii merg la biserică cu crenguţe de nuc şi le sfinţesc. Acestea sunt puse la icoane şi păstrate anul întreg pentru a feri casa de cele rele.

sursa: PUBLIKA TV

Alegeri locale în Pelinia(5 iunie 2011)

2011-06-03T11:32:00.013+03:00

În Pelinia, ca și în întreaga țară, iar au loc alegeri. De această dată – alegeri locale. În listele electorale au fost incluşi 6046 alegători, care îşi pot exercita dreptul la vot în cadrul a 3 secţii de votare, care se află în incinta Casei de Cultură, Liceului Teoretic şi a Gimnaziului din localitate.
Eșchierul politic e aproximativ același ca și în toată Moldova: PCRM, PLDM, PD și PL. La acestea se mai adaugă și Partidul Umanist, dar și independenții.
Actualul primar, Gheorghe Bagrin, după perindarea de-a lungul timpului prin mai multe partide, la aceste alegeri va fi candidat independent. PCRM-ul a înaintat candidatura lui Ion Postolachi, rezident la Drochia, dar cu origini din Pelinia. În aceiași situație este și candidatul din partea PD, Ion Țurcanu, care este din sat, dar locuieșe și practică avocatura la Bălți. PLDM-ul propune candidatura lui Valeriu Țurcanu, iar din partea PPDM candidează directorul Gimnaziului, Ion Pripa, fost primar în perioada 2001-2005. Lupta pare strânsă și probabil nu se va decide din primul tur. Cu șanse reale pornesc actualul primar, dar și candidații din partea PD, PCRM și poate PLDM.
În lupta pentru un loc în consiliul sătesc, bătălia e între aceleași 3 partide, la care cu siguranță se vor alătura și reprezentanții Partidului Liberal condus de Petru Chilaru(directorul Casei de Cultura).
Deci, lupta e strânsă, candidați avem mulți și din toate partidele și de toate orientările; toți sunt din sat: atât la consilieri, cât și la primar. Așa că, îndemnul nostru, dacă va pasă de satul în care ați crescut şi aveţi viză de reşedinţă în Pelinia, indiferent dacă mai locuiți sau nu aici, veniți acasă și exprimați-vă votul pentru candidații care, sperăm noi, vor face din Pelinia o localitate cu care să ne putem mândri.

Accesaţi Rezultatul alegerilor din Pelinia pentru a vedea rezultatul alegerilor locale.

Paştele şi Paştele Blajinilor

2011-05-08T19:13:00.073+03:00

Paştele este o sărbătoare de familie, cu toţii vin acasa la părinţi, ca o reuniune puternică în aşteptarea acelei minuni a învierii.
Credinţa, dar şi voinţa îi aduce pe oameni la biserică. Noaptea Învierii este foarte scurtă. Unii se bucură întreaga noapte de liturghie, de cântece si rugăciuni înălţate acestei sărbători. Marea majoritate se duc la biserică dimineaţa devreme, toţi iau de acasa câte un coş frumos în care au pregătit pască, cozonac, ouă roşii, sare şi alte bunătăţi pe care le iau la biserică pentru a le sfinţi.
Aceste bucate sfinţite la biserică se aduc apoi acasă şi se mănâncă de dimineaţă cu mare grijă. Tradiţiile paştelui ne-au învăţat să ne spălăm pe faţă cu apă dintr-o cănuţă unde este un ou roşu sfinţit şi nişte bănuţi, iar cel mai mic, de obicei, se spală ultimul şi ia bănuţii.
Cea mai evidentă minune a învierii este pogorârea focului haric la Ierusalim la mormântul Domnului. De acolo se aduce şi în Chişinău, de unde focul ajunge şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, inclusiv şi Pelinia, iar oamenii sunt fericiţi să aducă acasă o lumină aprinsă din acel foc care demonstrează că acolo sus cineva are grijă de noi.
La o săptămână după Paşte, se serbează Paştele Blajinilor. Este ziua pomenirii celor care nu mai sunt în viaţă. Toţi pleacă la cimitir, la locul de odihnă a rudelor, a străbuneilor, buneilor, poate a părinţilor, a fraţilor sau chiar a copiilor. Durerea despărţirii este alinată de speranţa învierii. Se dă de pomană pentru cei răposaţi, se întâlnesc rude, cunoscuţi, prieteni şi vorbesc lucruri frumoase despre cei duşi, gustă nişte vin şi dau pomelnicul unde sunt notate numele tuturor celor răposaţi, părintelui pentru rugăciunea de înviere
"Dumnezeu sa-i odihnească
Dumnezeu sa-i fericească
Veşnica lor pomenire..."
Paştele Blajinilor la noi în sat se serbează în ziua de duminică. Cimitirul este foarte mare, iar mormintele prea dese. De ceva timp se construieşte o nouă biserică în celălalt capăt de sat care îşi face un cimitir nou aflat la ceva distanţă de sat unde deja sunt câteva morminte, iar Paştele Blajinilor aici se serbează în ziua de luni. Toţi cei care au rude înmormântate în cimitirul nou, au şi în celălalt mare, de aceea lunea, a doua zi, au tot timpul să-i pomenească pe cei înmormântaţi în cimitirul cel nou. Părintele obişnuieşte să facă rugăciunea, apoi să ţină predică, să cheme lumea la biserică şi să le amintească de viaţa de apoi de care trebuie să se îngrijească.

În continuare, avem bucuria să vă prezentăm un filmuleț antropologic realizat în urma unei cercetari etnografice în satul Pelinia, Republica Moldova, 2006 de către Valeriu Antonovici. Mulțumim și pe această cale domnului Valeriu Antonovici pentru permisiunea de a publica acest video.

Carnaval în aer liber

2011-01-23T16:43:00.005+02:00

Au cântat, au colindat şi au dansat în ciuda gerului de afară. Colectivele artistice din Pelinia,împreună cu administraţia locală, au organizat carnavalul de Revelion, în aer liber. De la mic la mare au jucat hora în centrul satului şi şi-au amintit datinile străbune.

Copiii s-au bucurat şi de prezenţa lui Moş Crăciun la sărbătoare.

Anul acesta este pentru prima dată când locuitorii din Pelinia au parte de carnavalul de Revelion în aer liber.

Petrecerea din centrul satului a costat primăria aproape trei mii de lei.

sursa: PUBLIKA.MD

P.S. Sper să nu se supere nimeni prea tare pentru că public acest articol cu o întârziere de câteva săptămâni...

Tradiţii de Bobotează în Pelinia

2011-01-22T14:45:00.004+02:00

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc la sfârșitul lunii ianuarie ajunul Bobotezei sau a botezului lui Hristos în apele Iordanului. Preoţii au oficiat, cu această ocazie, slujba de sfinţire a apei, iar credincioşii au venit ca să ia Agheasma Mare.

Şi oamenii din satul Pelinia, raionul Drochia, au venit în această dimineaţă la biserică să-şi ia apă sfinţită.

Slujitorii bisericii recomandă să se ţină post în ajunul Bobotezei, pentru curăţarea sufletului şi trupului înainte de a lua apa sfinţită.

Mai multe detalii, în filmulețul de mai jos:

sursa: PUBLIKA.MD

Punctul pe i, nu pe e (Pelinia, nu Pelenia)

2011-01-22T12:45:00.006+02:00

Sunt mai multe legende cu privire la originea numelui “Pelinia”. O primă legendă ne spune că pământul ar fi aparţinut unui boier cu numele “Pelin”, de unde a rămas şi numele acestei localităţi. Altă legendă spune că numele satului vine de la cuvântul “pelin”. Se zice că în trecut, pe locul unde este aşezat acum satul, creşteau lanuri mari de pelin. Planta era destul de înaltă, iar primii locuitori o taiau cu topoarele şi îşi acopereau chiar şi colibele…
Amară ca pelinul a fost şi viaţa localnicilor de-a lungul istoriei: au avut de îndurat foamete, război, deportări, regim sovietic… comunism… şi din nou comunism…
Mă mândresc cu satul de baştină şi din respect pentru istoria neamului meu şi pentru istoria satului meu. Mă doare foarte mult când văd şi aud că multe persoane nu cunosc numele adevărat al satului în care s-au născut și locuiesc. Cea mai întâlnită greşeală este “~~Pelenia~~”. Este foarte urât atunci când vedem tineri, persoane cu studii care nici măcar nu ştiu numele adevărat al satului natal. Unora le-a fost de învăţătură când au descoperit acestă greşeală prin acte şi au cheltuit o groază de bani ca să-şi îndrepte greşeala indiferenţei şi neştiinţei lor.

Pe site-uri de socializare, gen odnoklasniki, sunt persoane care spun că sunt din localitatea Pelenia. Aşa localitate în Republica Moldova nu există!!! Mă gândesc oare de ce unii tineri nu cunosc un lucru atât de important?! Doar la şcoală, când semnam fiecare caiet, trebuia să scriem şcoala, localitatea, numele şi prenumele. Atâţia ani la rând: 9, sau chiar 12(doar satul nostru mare şi frumos are şi liceu). Oare profesorii nu vad aceste greşeli? Dacă e să caut mai adânc mi se face ruşine şi totuşi sunt gata să divulg un secret. Am crescut şi am învăţat cu respect faţă de profesori, dar acum respectul a ramas doar pentru unii. Totuși, în acest articol nu vreau să critic deloc munca de profesor.

Recent am văzut un caiet personalizat cu diferite informaţii despre sida, creat prin implementarea unui proiect de către “Centrul de Acces la Informaţie şi Instruire” din localitate. Aşadar, oamenii noştri după ce au scris proiectul, au început să facă seminare nu doar la noi în sat, dar şi prin satele din apropiere. Au făcut ceva foarte bun, după care pozele colectate le-au inclus în acest caieţel personalizat. Fiecare poză are menționată localitatea unde a fost făcută. Totul bine și frumos până aici, doar că mi-a atras atenţia un mic detaliu: fiecare poză cu satul nostru avea inscripţia “Pelenia”. Şi acum întrebarea: “Cum se face că nici la Centrul Pentru Informare, nu se cunoaște numele adevărat al satului?”.
O ultimă precizare: la noi în sat numele cel mai des întalnit pentru un local este „Peliniţa”: la orice bar, cafenea, cooperativă de producţie şi multe altele. Mai nou, a apărut și Peleniţa, dar acesta este un nume pentru un local, obiect propriu, poate să-l numească cum doreşte! Pentru mine este important să fie numit satul meu cu numele adevărat...

Atunci când te chem,
Simt un amar şi un dor.
Numele tău nu-mi răspunde în lume
Eşti locul cel mai sfânt şi mai scump
Pelinia, ești locul în care-am crescut…

Bon de casă de la Cafe-Bar "Pelinița". Totuși, pe bon e Pelenia...

Fosta cafenea "Pelinița". Acum, deși nu e folosită, se numește "Pelenița"

După cum spuneam, "Pelinița" e peste tot :)

Lăsaţi-ne în legea noastră!

2010-11-12T17:58:00.002+02:00

Pe data de 30 octombrie a fost zi de doliu naţional. Cu părere de rău menţionez faptul că foarte puţini dintre noi, cei care locuim, sau cei care ne tragem din această micuţă şi osândită ţară, au ştiut acest lucru. În satul de baştină am încercat să le amintim.
Doina si Ion Aldea Teodorovici – 18 ani de la trecerea în nefiinţă. Eu îmi amintesc încă vremea când ei erau în viaţă. Deşi nu aveam nici 10 ani, îmi amintesc foarte clar că atunci cand la tv cânta o piesă de-a lor, era mai ceva ca la biserică, cu toţii ascultam în tăcere fiecare cuvânt, îi strigam repede pe toţi să vină să asculte. Pentru mine şi pentru familia mea, ei au înseamnat foarte mult. Moartea lor a zguduit acest popor însetat de adevăr şi a lăsat o tăcere... Ei au fost nişte luptători care au marcat istoria. Melodiile lor erau ca nişte rugăciuni care ajungeau nu numai la orice inimă, rugăciuni care au ajuns şi la Dumnezeu. Poate chiar el a trimis la noi cei mai buni 2 îngeri care să lupte pentru acest popor strivit şi îndobitocit de antihristul roşu cu secera şi ciocanul în mână.
Piesele lor erau unice, pline de adevăr, dreptate şi veşnicie; au amintit acestui popor despre istoria noastră cea adevărată, despre fraţii de peste Prut, despre limba noastra cea română, despre Eminescu...
Au fost să cânte pentru ostaşii noştri ca să îi îmbărbăteze, chiar pe front, în timpul războiului din Transnistria. Nu aveau frică decât de Dumnezeu...
Au murit ca nişte sfinţi în tăcere, în ascundere, pentru că adevărul cântat de ei în rugăciuni aducea frica pentru mincinoşi pentru ca nu cumva să fiarbă sângele românesc răpus sub jug, ca nu cumva să se împace între ei fraţii şi să dea mâna pentru totdeauna...
Aceşti eroi ai neamului românesc merită toată recunoştinţa, mai ales a noastră, a celora din Basarabia, iar piesele lor vor fi ascultate şi cântate încă multe generaţii.
Pe 30 octombrie am pregătit nişte afişe ca să reamintim locuitorilor din Pelinia despre Doina si Ion. Am pregătit câteva doar pentu panoul informativ din centrul satului, unde era deja tot spaţiul ocupat cu afişe electorale, le-am facut loc tot acolo, am zis că merită, păcat că peste noapte din trei a rămas doar un afiş, dar nu mă aşteptam la minuni în satul nostru. E bine şi aşa, măcar un afiş care strigă după adevăr...

Doina Si Ion Aldea Teodorovici - Lăsaţi-ne în legea noastră!

Peste biata noastră humă,
Peste omul necăjit,
Vine iar un fel de ciumă,
Vine roşu plebiscit,
Bine nu scăpăm de una,
Şi-alta vine peste noi,
Ne ineacă mătrăguna,
Şi un greu străin gunoi.

Refren:
Vrem sa trăim sub stea albastră,
Cum inimii îi place,
Latinii inimi cum îi place.
Lăsaţi-ne în legea noastră,
Lăsaţi-ne în pace,
Lăsaţi-ne odată in pace!

Moşii noştri cu prescura,
Cît aici au vieţuit,
Ştiau numai de scriptură,
Nu ştiau de plebiscit,
Unde-a apare a voastră mască,
Numai vrajbă semănaţi,
Faceţi să se războiască între dînşii fraţi cu fraţi.

Refren

Trist e în lumea cea de flanduri,
Trist e graiul cel smintit,
Cel clădiţi pe referendul,
Pe pricazul cel stropşit,
Doamne tu coboarăţi mila,
Căci ma curmă zdrobitor,
Şi iubirea cu de-a sila
Şi tovărăşia lor.

Refren

Problema miniterenului de fotbal la TV

2010-10-28T14:34:00.003+03:00

După ce ieri am plasat pe acest blog articolul referitor la problema cu miniterenul de la gimnaziul din sat(Clik aici pt a citi acel articol), am avut un feedback foarte mare la problema dată, ba chiar aş spune nesperat de mare. Astăzi surprizele au continuat, la postul de televiziune Jurnal TV, la emisiunea „Deşteptarea”, rubrica “Blogojoy” cu Serghei Bezniţchi, a fost dezbatută şi problema noastră (vezi video mai jos). Singura remarcă pentru realizatorii emisiunii ar fi că întrebarea CÎND? ar trebui adresată în special Domnului Director al Gimnaziului, decît primarului, dar e bine şi aşa, mulţumim şi pentru asta.
Ne bucurăm foarte mult că a fost sensibilizată opinia publică referitor la acest caz, ne bucurăm că a aparut despre ce am scris noi la TV, astfel poate se va mişca trenul din loc mai repede, astfel încît să se facă ceva vizibil şi palpabil, adică să fie posibil să joace toţi doritorii pe terenul nou construit, iar aceasta cît mai repede.

P.S. Pentru cei care vor sa vadă toată emisiunea, aceasta este disponibila pe Jurnal TV: Desteptarea - JurnalTV

Miniterenul de fotbal

2010-10-27T11:10:00.002+03:00

Cu toţii ne dorim ca noi, copii noştri să avem un mod sănătos de viaţă şi necătînd la condiţiile economice, să avem unde ne ocupa cu sportul. Aceasta îşi doreşte toată lumea modernă, iar ca un reprezentant al acestei lumi moderne si UEFA (Union of European Football Associations), care prin intermediul FMF (Federaţia de Fotbal a Moldovei) promovează practicarea unui mod sănătos de viaţă, practicarea sportului, în special al fotbalului desigur şi pentru aceasta ajută ţărişoara noastră cu nişte terenuri artificiale de fotbal, pe care federaţia decide unde să fie instalate. Deocamdată ne oprim aici şi trecem în satul Pelinia, unde la gimnaziul din sat nu este sală sportivă, era doar un teren sportiv în aer liber. Cu mai bine de 10 ani în urmă directorul gimnaziului a decis să facă o sală sportivă pentru elevi, un gest nobil, doar că bani pentru aceasta nu erau. Aşa s-a hotărît să se recurgă la metoda des întîlnită în ţara noastră: să fie strînse fonduri de la elevi. Între timp, peste cîţiva ani de zile, primăria, sau gimnaziul din Pelinia(nu vă pot spune cu exactitate) a cîştigat un proiect de la FMF, care constă în construirea unui miniteren de fotbal cu iarbă artificială. Gazonul era din cele donate de UEFA, trebuiau achitate lucrările de instalare, alte materiale şi atît. La gimnaziu au început a strînge bani pentru teren deja. Cînd au început lucrările de instalare şi amenajare a terenului, o mulţime de elevi, au lucrat voluntar, sau mai puţin voluntar la el. Într-un final, la sfîrşitul anului şcolar într-o manifestaţie festivă, la care a participat Preşedintele FMF – Pavel Ciobanu, Primarul satului Pelinia – Gheorghe Bagrin, Preşedintele raionului Drochia – Vladimir Călăraş, Directorul gimnaziului – Ion Pripa, şi alţi oameni de vază din sat şi raion, a fost inaugurat miniterenul de fotbal, care era destinat pentru popularizarea fotbalului şi care era destinat pentru toţi doritorii, cel puţin aşa s-a declarat iniţial.
Ulterior însă, acest teren a fost închis pentru toţi doritorii de a juca fotbal pe el, motivul fiind că în conformitate cu standardele impuse de specialiştii de la FMF, pentru a se putea efectua careva activităţi pe gazon, trebuie să fie pus şi nisip sub gazonul artificial. Aşa a fost toată vara. Culmea: aşa este şi acum, cînd copii au revenit la lecţii şi şi-ar fi dorit să joace o miuţă la lecţiile de sport, sau de ce nu şi la recreaţii, sau după ore. Se vede că nu s-a găsit încă nisip în părţile Peliniei, sau poate condiţiile meteo i-au încurcat pe cei de la gimnaziu să pună nişte nisip toată vara pe teren, sau poate n-au ajuns bani şi elevii iarăşi vor strînge bani, de data aceasta pentru a procura nisip?
Cert este faptul că deşi a fost inaugurat cu mult fast şi cu multe cuvinte frumoase, acest teren, nu este funcţionabil pînă la moment, sau mai bine zis nu se permite de a-l exploata. Cum rămîne cu promovarea sportului în rîndul tinerilor în acest caz? Cîte eforturi a costat acest stadion, ca el să stea de frumuseţe? Oare cîte stadioane ca acesta mai sunt în ţară?
La inaugurare directorul gimnaziului, a spus că de acum încolo pe teren vor juca sute de copii, unde sunt acei copii dom’ Director, dacă Dvs. nu permiteţi ca nimeni să joace pe teren? Şi ultima întrebare, dar cea mai importantă, cînd vor putea toţi doritorii să joace fotbal, nestingheriţi de nimeni, pe acest teren?

sursa foto: FMF

Adevăr sau provocare?

2010-10-24T18:30:00.001+03:00

Recent, pe un site de știri afiliat comuniștilor (omg.md) am citit un articol care m-a surpris și m-a enervat. Este vorba despre satul de baștină.
De fiecare dată când eram întrebat de unde sunt, chiar mă simțeam mândru când spuneam că sunt din Pelinia, raionul Drochia, nu că aici ar fi totul perfect și frumos. Și totuși, când am citit acel articol am simțit o rușine. Se vorbea din numele toturor cum că ar fi scris o declarație semnată de locuitorii satului (“Noi, locuitorii satului Pelinia, promitem că votul nostru în alegerile parlamentare din 28 noiembrie îl vom acorda Partidului Comuniştilor”).
Nu-mi pot imagina cum e posibil să fie scrisă o declarație de toți oamenii dintr-o localitate? În plus, declarația cică mai este și semnată. Vreau să văd unde este semnătura mea acolo, doar sunt și eu din această localitatea!! Sau semnatura rudelor. Sau poate a vecinilor. Mă mulțumesc si cu mai puțin: vreau doar să văd acea declarație, atât. Cum poți promite votul unui partid politic în numele tuturor sătenilor? Parcă ar fi un pact cu.... Cum se face că eu ca locuitor al acestui sat aflu această noutate de pe un site de știri? Oare pentru mine si părinții mei tot a semnat cineva și a promis votul nostru? La alegeri cineva tot va semna în locul meu, ca la alegerile din aprilie? Voturile doar sunt deja promise...
Mă forțez să citesc tot articolul să vad ce aberații se mai spune în așa zisa declarație care cică e semnată de localnicii din Pelinia. Nu pot să cred că cineva ar fi putut să scrie așa ceva pe un site de știri, fie el și aliatul unui partid politic. Cum poți susține că toți au scris, toți au semnat (așa se făcea pe vremea uniunii, poate mai sunt persoane care trăiesc cu impresia că așa si este), că au promis votul...???
În ziua alegerilor voi merge la votare și cu siguranță nu voi vota așa cum s-a declarat din numele meu și s-a semna pentru toți, sau poate totuși la noi în sat are cineva dreptul să vorbească, să semneze și să facă orice în numele tuturor? Vreau să știu cine e acest împuternicit - Împăratul Peliniei? Mie nu îmi rămâne decât să vă îndemn pe toți să mergeți la vot. Nu voi face reclamă electorală aici, doar vă spun că detest minciuna, iar concluziile articolului sunt sigur că le găsiți singuri.

Ion Vieru

2010-06-20T14:53:00.006+03:00

Vieru Ion născut la 7 decembrie 1941, în satul Pelinia, jud. Bălţi.
A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, 1965.

Activitate: Redactor la Radioul Naţional. Redactor la editurile „Lumina”, „Literatura Artistică”. Redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. Director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă USM. Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Apariţii: „O palmă de cer”, ed. Cartea Moldovenească, 1969;
„Ploile dorului”, ed. Cartea Moldovenească, 1972;
„Fluvii”, ed. Cartea Moldovenească, 1976;
„Dincolo de ferestre”, ed. Lumina, 1976;
„Pomul”, ed. Literatura Artistică, 1978;
„Cântă-mi, ciocârlie”, ed. Literatura Artistică, 1979;
„Rostul ţărânii”, ed. Literatura Artistică, 1980;
„Listva”, ed. Sovietski pisatel’, 1981;
„Autografe”, ed. Literatura Artistică, 1981;
„Cena zemli”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Întreaga iubire”, ed. Literatura Artistică, 1984;
„Soneria”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Acelaşi”, ed. Literatura Artistică, 1986;
„La părinţi”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Să facem cunoştinţă”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Cer şi pământ”, ed. Hyperion, 1991;
„Aici, pe pământ”, ed. Prometeu, 1998;
„Prin valuri”, ed. Prometeu, 2001;

Premii: Premiul săptămânalului „Literatura şi arta”, 1996, 2005;
Premiul Ligii culturale a românilor de pretutindeni, 1998;
Maestru al literaturii, 1999.

Pelinia – nume de legendă

2010-06-18T00:14:00.030+03:00

"Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă ca și cordonul ombilical pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior; care-i continuăm zidirea și-i ținem focul aprins în vatră."

Raia Rogac

La 17 februarie 2010, în incinta Bibliotecii Publice "Liviu Rebreanu" din Chişinău(filială a Bibliotecii Municipale "Bogdan Petricescu Haşdeu") a avut loc lansarea cărții "Pelinia - nume de legenda", autor Raisa Rogac(o cunoscuta publicistă din Republica Moldova), aparută la editura Pontos.

Cartea cuprinde istoria satului cu tradiţii seculare si personalități. Autoarea și-a asumat responsabilitatea pentru consătenii de pretutindeni și a notat în aceasta carte tot ce a găsit mai interesant prin arhivede stat, pe la manastiri și din istorisirile consătenilor, veteranilor și a copiilor acestora. De asemenea, autoarea a fost ajutată de profesori, elevi și se consătenii generoși care au împărțit publicului întregii povestiri, amintiri, relatări, poze de familie, de armata, de razboi...

La 23 mai 2010(de Duminica Mare) a avut loc lansarea cărții în sat. S-a organizat "mobilizarea activă" a populației, mai întâi pentru cea intelectuală. Profesorii au fost invitați într-un mod obligator să fie prezenți în incinta Casei de Cultură unde trebuia să aibă loc lansarea de carte.

Și primarul a contribuit la răspândirea invitațiilor. În aceeași dimineață de duminică a reușit să asiste la Sfânta Slujbă în ambele biserici ale satului, a luat cuvîntul, a donat bisericii(ambelor biserici) câte 1000 lei pentru construcții(a spus că de la dumnealui, deși eu cred că erau din bugetul satului; în plus niște reclamă nu strică niciodată, corect?) și i-a invitat pe toți cei prezenți la lansarea de carte.

Au fost prezenți la acest eveniment mai multe persoane de vază de la noi din sat. Eu nu am plecat la lansarea de carte, un motiv era faptul că am vazut video de la lansarea din Chișinău.

Am privit televizorul acasă și mă tot ducea gândul la primarul nostru. Are stofă de politician... oare e o simplă coincidență faptul că face parte din partidul comuniștilor ?

9 Mai 2010

2010-05-11T00:08:00.010+03:00

Nu, nu am fost la paradă. Nu voi enumera motivele, deoarece încerc să fiu obiectiv. Posibil că a fost frumos. Cu sigurantă au fost multe coroane de flori și posibil ceva baloane. Am văzut pe stradă un veteran de război cu pieptul plin de medalii, inclusiv cea primită anul acesta, dar nu am reușit să-i fac o poză... Se pare că anul acesta s-au depus 2 coroane de flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Totuși, acele 2 coroane de flori nici măcar nu se compară cu mulțimea de flori depuse la monumentul ostaşului sovietic(dacă nu mă greşesc, este vorba de monumentul ostaşului necunoscut).

După paradă a avut loc un concert la casa de cultură(care încă mai păstrează elemente sovietice), iar la stadion a fost dat startul sezonului sportiv prin concurs de şah, dame, dar şi tradiţionalul deja meci de fotbal dintre tineret si "veterani"(aici cu sensul de persoane care nu mai au doar 20 ani).

In loc de P.S. - chiar dacă nu prea sunt de acord cu denumirea sărbătorii 9 Mai - "Ziua Victoriei", sunt total pentru comemorarea victemelor războiului..

Teatrul de vară

2010-05-01T15:35:00.012+03:00

Schimbarea e cel mai statornic lucru in lume

Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniți de nimeni...
Adesea incercăm să privim cu optimism, cu incredere și cu speranţă în viitor. Credem cu înverşunare că evoluția va avea un rezultat mai bun. Cu trecerea anilor, cu adevarat se schimbă destul de multe, dar... fiecare schimbare provoacă altele. Nimic nu se întâmplă desinestătător; schimbându-se ceva, se schimbă si altele, astfel încât, uneori am impresia că schimbarea este cel mai statornic lucru pe lumea aceasta...
Când eram copii totul arăta altfel, și asta în afară de faptul că totul era mult mai mare. Acum că noi am crescut, casa părintească, satul... au devenit prea mici...
Ce vreau să vă povestesc? Despre niște amintiri frumoase din acest sat. Aceste amintiri mi-au înfrumusețat copilăria, era unul din cele mai frumoase locuri din sat, care acum cu părere de rău nu mai există...
E vorba despre un teatru în aer liber aflat în parcul care odată era curat, frumos, iluminat, cu scaune unde se așezau oamenii să se odihnească, să vorbească, să se bucure de natură... iar teatrul micuț, simpatic, cu o scenă din lemn... în fața lui niște scaune lungi tot din lemn unde copiii împreună cu părinții se puteau bucura de spectacole... copacii țineau umbră, iar soarele încălzea. Cât de frumoase puteau fi acele momente!!
De-a lungul anilor au dispărut scaunele din parc, micuțul teatru demult și-a pierdut şi el scaunele, poarta.. Ce s-a întâmplat oare cu oamenii care păreau încântați de acele lucruri frumoase?
Mai târziu teatrul de vara a avut un alt destin - devenind peste noapte BAR, însă tot nu pentru mult timp. Fusese reamenajat, avea destui clienţi(cine nu cumpără o îngheţată vara când merge prin parc şi vede un local curat şi liniştit?), doar că nu a rezistat mult timp. Motivul real pentru care a fost închis nu se ştie, se zvoneşte doar că a avut grijă de aceasta concurenţa. După aceasta, clădirea a fost lăsată în voia sorţii. Mai mergeam uneori vara împreună cu câţiva prieteni pentru a încerca o imitare de teatru pe scena care părea că va rezista mult timp înainte...
Toamna trecută am intrat în parcul din centrul satului pentru ca să omor timpul, nu din plăcere, cât din întâmplarea de a aștepta pe cineva un timp indelungat, şi cum singurul loc din sat în care poți să-ți petreci timpul liber este iarăși un bar, am ales să intru în parc, eram parcă în căutarea unor amintiri vechi și frumoase pe care doream să le retrăiesc cîtuşi de puțin. Mi-a fost mare uimirea când am vazut ce a mai rămas din teatrul de vară... oare atât de mult s-au schimbat oamenii, unde sânt oamenii gospodari, fiecare pe la casele lor, sau poate pe la care străine? Atât de multe întrebari, şi nici un raspuns...

Mi-am permis sa visez,
in inserarea unei toamne
ca aceasta
ca o alta care-i chiar
in sufletul meu...

Dupa ce clipele au trecut
te-am gonit
si din mana rece
ti-a cazut
trandafirul amintirilor.
Am alergat
in trecutul fantastic
si din nou,
din ochi mi-a cazut
o lacrima.
Te pierd,
te regasesc...

Toamna...
( Elena Enache)

Acum recent am fost din nou acasă, de această dată am făcut şi nişte poze, cu ceea ce a mai rămas din acel loc minunat...

7 Aprilie(și la Pelinia)

2010-04-07T21:58:00.017+03:00

Doamne, câtă milă și îndurare trebuie să ai cu acest popor necredincios... Te rog, Stăpâne al îndurărilor, Tatăl celor buni și umili... IARTĂ Doamne acest neam care mințit a fost de zeci de ani de diavolul cel ispititor, același diavol care odată l-a mințit si pe Adam, pe neamul nostru l-a mințit spunându-i că fratele nu-i este frate... Și câtă jale..., căci cei mai mulți l-au crezut... și au scuipat, au aruncat cu piatra și cu minciuni în frații de același neam, de același sânge, de aceeași istorie, limbă, tradiții... până când... mulți au și uitat că fratele îi MAI era frate, au uitat că au avut aceeași părinți... E cel mai dureros lucru ce i se poate întâmpla unui neam...
Doamne, trezește acest neam din ”somnul cel de moarte”, și iartă-le uitarea...

”Dumnezeu prima oară
Cînd a plâns printre astre
El a plâns peste țară
Cu lacrima LIMBII NOASTRE”

(7 aprilie este și ziua în care s-a născut marele Ion Aldea Teodorovici... Oare e o simplă coincidență cu evenimentele din 7 aprilie... același strigăt de libertate al sufletului român.)

Anul trecut pe 7 aprilie am fost în Piața Marii Adunări Naționale!
Am fost!!! și sincer, nu mă mândresc cu aceasta... pentru că m-am dus acolo în căutarea dreptății, libertății... în căutarea limbii Române... Cu speranța în suflet pentru un viitor mai bun, un viitor fără minciună, teroare, mită și comunism...
Am strigat ”Libertate!, Dreptate!” cât de tare am putut... cu speranța ca ea să ne audă strigătul plin de deznădejde și să vină pe la noi prin țară, că poate organele de conducere le-au alungat din țara asta fara ca să mai dea socoteala..., erau cam demult declarate ”persona nongrata”...
M-am întors de acolo cu ură multă în suflet... când am văzut și mai multă nedreptate decât mi-aș fi putut imagina... studenți reținuți de pe străzi, omorâți, fete violate, bătute de polițiștii care ne ”apără”, zvonuri despre telefoane ascultate, vama închisă, tancuri și mașini pline cu înarmați la intrările în oraș...
Eu și prietenii mei nu am aruncat nici o singură piatră în parlament..., dar... sincer, ne-am bucurat în adâncul sufletului când am vazut că au început să strice sticla mare în câteva straturi a parlamentului, oricum, eram mai mult decât siguri că asta va fi cea mai mare pierdere și pată pe fața conducerii..., eram siguri că nivelul de protecție a celor doua edificii presupun ceva mai mult decât să poată intra atât de ușor oricine înăuntru... Din ai nostri nu au intrat nimeni, pentru că era ceva prea dubios... era prea ușor să ”cucereasca” niște tineri așa edificii apărate și protejate cum ar fi trebuit să fie...
Da, a fost mai mult decât un complot!, a fost un atentat la cetățenii acestei țări... după ce ni s-au furat mai întâi alegerile, și acest lucru a fost spus chiar și de numeroșii observatori străini cărora li s-au făcut repede cale întoarsă și până la interviul Zinaidei Greceanâi în care face apel către mamele copiilor ieșiți în stradă, apel către părinți pentru care ”copii sunt cel mai scump lucru”, amenințând că poliția va folosi armele în cazul în care participanții vor devasta clădirile, după cuvintele ei ”jertfele umane vor fi foarte greu de evitat”... câtă prostie din partea unui premier, și a unei mame...
Adevărații protestatari au fost la manifestații pașnice... restul nu a fost decât o capcană al aceluiași diavol roșu..., care a fost nemilos cu acest neam...

Astăzi în satul de baștină am aprins lumânări în amintirea acelor evenimente tragice. Sper că persoanele care au vazut acest gest să se gândească măcar ”de ce?” si să-și amintească de istoria de acum un an..., istorie pentru care au luptat copii, au luptat tinerii care încă mai sperau la un viitor în țara lor...

Ianoş Ţurcanu

2010-01-25T22:13:00.006+02:00

Ianoş Ţurcanu este un poet, eseist, prozator, textier, autor de aforisme. S-a născut la date de 26 iulie 1951 în localitatea Pelinia, Republica Moldova. Este licenţiat al Institutului de Medicină (or. Krasnodar) şi al Institutului Internaţional de Literatură din Moscova; autor al vreo 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară şi cântece pentru copii, redactorul revistelor „Moment poetic”, „2 ore + 3 iezi”, „Aduceri aminte”. Deţinătorul Premiului Bibliotecii Naţionale (1995) pentru placheta Oglinda stranie, Premiului Uniunii Scriitorilor (2001) pentru cartea Insula Madagascar, Premiului Bibliotecii “Gh. Asachi” (Iaşi) pentru cartea Bravo, Mieunache (2005).

Scrieri:

Oglinda stranie (ed. Museum, 1994),Insomnii (ed. Pigmalion, 1996), Oră de anatomie (ed. Museum, 1995), Ploaie la plus infinit (ed. Cartier, 1996), Contur (bibl. „B.P. Hasdeu”, 1997), Cioburi de cristal (ed. ABC, 2000), Deprindere inutilă (ed. Augusta, 2000), Songuri de buzunar (ed. ABC, 2000), Priviri în oglindă (ed. Gunivas, 2001), Apropo (ed. Şiarec, 2001), Şi atât (ed. Prut Internaţional, 2001), Linişte nu va mai fi (ed. Gunivas, 2002), Tatuaje pe nisip (ed. Gunivas, 2003), Eu + tu... sau încă o dată despre dragoste (ed Grafema Libris, 2003), Gânduri printre rânduri (ed. Princeps,2005). Carte de dragoste (ed.Grafema Libris, 2005), Inimometru (ed. Confession, Ploieşti,2005), Cugetări de astăzi şi de ieri (ed. Casa Limbii Române, 2006), Brevete pentru eternitate (ed. Grafema Libris, 2006), Omul Mării (ed. Grafema Libris, 2007). Cărţi pentru copii: În palat la Verde Împărat (ed. Baştina, 1993), Doi lei (ed. Museum, 1996), Fulgul fermecat (ed. Museum, 1997), Cântec de-nceput (ed. Iulian, 1998), Motanul – navigator (ed. Orfeu, 1997), Alfabetul vesel (ed. Iulian, 1998), Insula Madagascar (ed. Abeceluş, 2001), Animale sentimentale (ed. Augusta, 2001), Măscărici şi Mâzgălici (ed. Prut Internaţional, 2001), Iepuraşul Timică (ed. Prut Internaţional, 2001), Şoriceii Gilly, Milly, Gally (ed. Prut Internaţional, 2001), Ghiocelul şi buburuza (ed. Prut Internaţional, 2001), Piţigoiul în ciubote (ed. Rămurele, 2002), Cucul cu cucui (ed. Grafema Libris, 2003),Animale sentimentale (ed Prut Internaţional,2003), Bravo, Mieunache !.. (ed. Grafema Libris,2005), Şoricelul educat (ed. Confession, Ploieşti, 2006).

Antol.:

Caiete Litere. În căutarea unui topos liric. Antologie a SST, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2006.

Referinţe critice:

Gheorghe Vodă Cercetaţi de sublim (revista Moldova, 1973); Farmecul şi teroarea poeziilor de album (revista Moldova, noiembrie 1991); Încercarea de autoportret (Tineretul Moldovei, aprilie 1992); Gheorghe Ierizanu (Curierul de seară, decembrie 1992); Iulian Filip Un poet cu ieşire la mare (Lanterna magică, februarie 1993); Iulian Filip Aştept domolirea drumeţului (Literatura şi arta, iulie 1993); Limba în care suntem (Literatura şi arta, august 1993); Eugenia David Un tânăr prozator (Basarabia, august – septembrie 1994); Ion Ciocanu Imperativul ascendenţei” (Viaţa satului, noiembrie 1994); Luminiţa Moşneaga “Voinţa de creaţie” (Literatura şi arta, mai 1995); Tudor Paladi “Necesitatea primordială a basmului” (Florile dalbe, mai 1995); Momentul (septembrie, 1995); “Oaă de anatomie a lui Ianoş Ţurcanu” (Săptămâna, septembrie 1995); Serafim Belicov “Ecouri prelungite de cavale” (Moldova Literară, septembrie 1995); Ion Ciocanu “Cetăţile din noi” (Patria tânără, octombrie 1995); Alexandru Donos “Pe poliţa “Beciului vechi”” (Literatura şi arta, februarie 1996); Ion Ciocanu “Neuitarea înaintemergătorilor” (Literatura şi arta octombrie 1996); Mihai Cimpoi “O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia” (ed. ARC, 1996); Raisa Coşcodan “Graţia fanteziei” (Luceafărul, octombrie 1996); “Sub semnul unităţii culturale aromânilor” (Realitatea, Iaşi, decembrie 1996); “... Numai cu sentimentele” (Independentul, Iaşi, decembrie 1996); “Deloc din întâmplare” (Flux, decembrie 1996); Silvia Rogozenco “Avem o rezervă de suflet ...” (Florile dalbe, ianuarie 1997); Victor Nichituş “Poeţi pe mapamond” (Flux, decembrie 1997); Tudor Paladi “Îmbinarea basmului cu poeticul” (Florile dalbe, februarie 1998); Caligrafii (revista “Colloqvium”, Botoşani februarie 1998); Galina Furdui “Alfabetul vesel” (Literatura şi arta, iulie 1998); Efim Tarlapan “Patrimoniu spiritual” (Post Scriptum, septembrie 1998); Poeţi din Chişinău (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 1999); Cuvântul care uneşte (Cronica, Iaşi, iulie 1999); Orin Precup “Depindere inutilă” (Tibiscus, Timişoara, aprilie 2000); Grigore Grigorescu “Cuvintele – tunele între suflet şi-ntre stele” (Literatura şi arta, mai 2000); Ianoş Ţurcanu mai are o “deprindere inutilă” (Jurnal Naţional, mai 2000); A. Ilion “Insula Madagascar” (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 2000); Cioburi de cristal (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 2002); Nicolae Rusu “Râde ciob de vază spartă” (Literatura şi arta, mai 2000); Să nu mâncăm colacii de salvare (Jurnal Naţional, noiembrie 2000); Nina Lutu “În doi cu gândul” (Moldova Suverană, ianuarie 2001); Iulian Filip “Îngândurare pe un calendar...” (Capitala, mai 2001); Iulian Filip “Toate-s la îndemâna oricui – care şi ce pescuieşte” (Capitala, iulie 2001); Iulian Filip “O parte din drumurile Sofiei trec prin Pelinia” (Literatura şi arta, iulie 2001); Marcela Gafon “Carte de vizită” (Ţara, iulie 2001); Eugenia David “Devotat fecior al baştinei” (Moldova Suverană, iulie 2001); Accent editorial (Accent, august 2001); Un romantic întârziat (Flux, iulie 2001); T. Pereteatcu “Din lumea celor captivaţi de iezii lui Creangă” (La Creangă, nr. 10, 2001); Andrei Stratulat “Rafinamentul aforismului” (Revista română, Iaşi, iunie 2001); Melancolii la sfârşit de veac (Luceafărul, Bucureşti, decembrie 2001), Doina Cernica „Poezia lui Ianoş Ţurcanu” (Crai Nou, Suceava, mai 2004), Ce dulce eşti şi ce frumoasă scumpă poezie (Florile Dalbe, noiembrie, 2004), Nadina Gheorghiţă „Dragul meu prieten, îţi dăruiesc această carte...” ( „a” mic”, decembrie 2004), Irina Druţă „ eu + tu... sau încă o dată despre dragoste” (Ecoul Eminescu, martie 2005), Victor Adam „ Personalităţi basarabene. Ianoş Ţurcanu” (Ploieştii, mai 2005), Victor Adam „Inimometru”, (Ploieştii, iulie 2005), Lidia Petrenco „Poetul care măsoară cu inima” (Capitala, iulie, 2005), Larisa Ungureanu „Muza poeziei în faţa admiratorilor” (Flux, ianuarie, 2006), Larisa Ungureanu „Muza poeziei” (Literatura şi Arta, februarie 2006), Mihai Cimpoi „Iubirea şi tristeţea în ecuaţii lirice” (Limba Română, nr.10, 2006).

Mai jos avem o poezie din opera lui Ianoş Ţurcanu:

Buburuza şi Ghiocelul

Dimineaţa, în grădină,

A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.

O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Langă el a adormit.

Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!

Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sarit în ajutor.

Zâna Primăverii vine,
Bucuroasă, lânga ei,
"V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei."

Sursă de inspiraţie: bibliotheca.ro

Pelinia - descriere generala

2010-01-07T12:49:00.004+02:00

Conform Wikipedia, Pelinia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova.(Mai multe informaţii nu ne oferă, aşa că voi incerca o descriere mai amplă.)
Mai jos este informaţia de pe site-ul pelinia.del.md(care nu era disponibil atunci când scriam acest articol).

Satul Pelinia, raionul Drochia
Pelinia este unul din cele mai mari sate din nordul Republicii.
Suprafata satului este de 1330 ha, iar al intregului teritoriu - 8322 ha. Satul este amplasat pe malul r. Raut la o distanta de 1,5 km.

Pelinia se invecineaza cu satele: Singureni, Corlateni, Grinauti, Ceparia, Miciurin, Nicoreni, Sofia, Hasnaseni. Pelinia are o populatie de 8651 locuitori, dintre care femei 4509, barbati 4142; copiii 1508 ; pensionari 2082; tineri (intre 18 si 35 ani) 1581.

· Istoria satului: Dupa ultima reforma administrativ-teritoriala satul a intrat in componenta r-nul Drochia.

Primele relatari istorice despre s.Pelinia dateaza din sec. XVII. In arhiva republicana se aminteste de existenta s. Pelinia din anul 1758. Primii locuitori ai satului au venit de prin Moldova de peste Prut din
s. Arionesti si s-au stabilit cu traiul pe malul r. Raut, linga s. Singureni care este mai vechi. Din cauza ca aveau deseori conflicte cu bastinasii din s. Singureni, au fost nevoiti sa-si schimbe locul de trai mai spre nord, luindu-si putinul pe care-l aveau. Au injugat 20 perechi de boi la biserica de lemn si au adus-o pe locul unde acum se afla biserica din sat, iar ei s-au asezat cu traiul putin mai la vale. Se povesteste ca acesti oameni purtau familia Pripa.
Mai tirziu, pe la sfirsitul sec. XVIII, aici s-au asezat cu traiul o serie de oameni veniti de prin partile Poltavei. Bastinasii i-au primit cu drag. Specific pentru acesti oameni era, ca ei umblau incaltati in opinci (in ruseste „postoli” de unde provine familia Postolachi, care in prezent predomina in sat).

In ce priveste denumirea satului sunt doua legende. Dupa cum spune prima legenda, denumirea satului Pelinia provine de la stepele cu pelin amar ce se intindeau pe acele locuri. Dupa a doua legenda - ca mosiile satului ar fi apartinut unui cleric grec cu numele Pelin, ce facea parte de manastirea Neamt, de la care mai tirziu a fost cumparat pamintul.

Din trecut si pina in prezent ocupatia principala a populatiei este agricultura. Intr-un timp istoric relativ scurt satul s-a transformat intr-o localitate cu o infracstructura dezvoltata.

Autoritatile administratiei publice, care realizeaza si asigura autonomia locala a satului Pelinia sunt: Consiliul – organ deliberativ, primaria si primarul – organ executiv.