Ai o noutate sau articol pentru Pelinia? Contactează-ne la pelinia@ymail.com şi noi te vom face auzit!

0

Lăsaţi-ne în legea noastră!


Pe data de 30 octombrie a fost zi de doliu naţional. Cu părere de rău menţionez faptul că foarte puţini dintre noi, cei care locuim, sau cei care ne tragem din această micuţă şi osândită ţară, au ştiut acest lucru. În satul de baştină am încercat să le amintim.
Doina si Ion Aldea Teodorovici – 18 ani de la trecerea în nefiinţă. Eu îmi amintesc încă vremea când ei erau în viaţă. Deşi nu aveam nici 10 ani, îmi amintesc foarte clar că atunci cand la tv cânta o piesă de-a lor, era mai ceva ca la biserică, cu toţii ascultam în tăcere fiecare cuvânt, îi strigam repede pe toţi să vină să asculte. Pentru mine şi pentru familia mea, ei au înseamnat foarte mult. Moartea lor a zguduit acest popor însetat de adevăr şi a lăsat o tăcere... Ei au fost nişte luptători care au marcat istoria. Melodiile lor erau ca nişte rugăciuni care ajungeau nu numai la orice inimă, rugăciuni care au ajuns şi la Dumnezeu. Poate chiar el a trimis la noi cei mai buni 2 îngeri care să lupte pentru acest popor strivit şi îndobitocit de antihristul roşu cu secera şi ciocanul în mână.
Piesele lor erau unice, pline de adevăr, dreptate şi veşnicie; au amintit acestui popor despre istoria noastră cea adevărată, despre fraţii de peste Prut, despre limba noastra cea română, despre Eminescu...
Au fost să cânte pentru ostaşii noştri ca să îi îmbărbăteze, chiar pe front, în timpul războiului din Transnistria. Nu aveau frică decât de Dumnezeu...
Au murit ca nişte sfinţi în tăcere, în ascundere, pentru că adevărul cântat de ei în rugăciuni aducea frica pentru mincinoşi pentru ca nu cumva să fiarbă sângele românesc răpus sub jug, ca nu cumva să se împace între ei fraţii şi să dea mâna pentru totdeauna...
Aceşti eroi ai neamului românesc merită toată recunoştinţa, mai ales a noastră, a celora din Basarabia, iar piesele lor vor fi ascultate şi cântate încă multe generaţii.
Pe 30 octombrie am pregătit nişte afişe ca să reamintim locuitorilor din Pelinia despre Doina si Ion. Am pregătit câteva doar pentu panoul informativ din centrul satului, unde era deja tot spaţiul ocupat cu afişe electorale, le-am facut loc tot acolo, am zis că merită, păcat că peste noapte din trei a rămas doar un afiş, dar nu mă aşteptam la minuni în satul nostru. E bine şi aşa, măcar un afiş care strigă după adevăr...








Doina Si Ion Aldea Teodorovici - Lăsaţi-ne în legea noastră!

Peste biata noastră humă,
Peste omul necăjit,
Vine iar un fel de ciumă,
Vine roşu plebiscit,
Bine nu scăpăm de una,
Şi-alta vine peste noi,
Ne ineacă mătrăguna,
Şi un greu străin gunoi.

Refren:
Vrem sa trăim sub stea albastră,
Cum inimii îi place,
Latinii inimi cum îi place.
Lăsaţi-ne în legea noastră,
Lăsaţi-ne în pace,
Lăsaţi-ne odată in pace!

Moşii noştri cu prescura,
Cît aici au vieţuit,
Ştiau numai de scriptură,
Nu ştiau de plebiscit,
Unde-a apare a voastră mască,
Numai vrajbă semănaţi,
Faceţi să se războiască între dînşii fraţi cu fraţi.

Refren

Trist e în lumea cea de flanduri,
Trist e graiul cel smintit,
Cel clădiţi pe referendul,
Pe pricazul cel stropşit,
Doamne tu coboarăţi mila,
Căci ma curmă zdrobitor,
Şi iubirea cu de-a sila
Şi tovărăşia lor.

Refren

12 noiembrie 2010 5 comments
0

Problema miniterenului de fotbal la TV


După ce ieri am plasat pe acest blog articolul referitor la problema cu miniterenul de la gimnaziul din sat(Clik aici pt a citi acel articol), am avut un feedback foarte mare la problema dată, ba chiar aş spune nesperat de mare. Astăzi surprizele au continuat, la postul de televiziune Jurnal TV, la emisiunea „Deşteptarea”, rubrica “Blogojoy” cu Serghei Bezniţchi, a fost dezbatută şi problema noastră (vezi video mai jos). Singura remarcă pentru realizatorii emisiunii ar fi că întrebarea CÎND? ar trebui adresată în special Domnului Director al Gimnaziului, decît primarului, dar e bine şi aşa, mulţumim şi pentru asta.
Ne bucurăm foarte mult că a fost sensibilizată opinia publică referitor la acest caz, ne bucurăm că a aparut despre ce am scris noi la TV, astfel poate se va mişca trenul din loc mai repede, astfel încît să se facă ceva vizibil şi palpabil, adică să fie posibil să joace toţi doritorii pe terenul nou construit, iar aceasta cît mai repede.



P.S. Pentru cei care vor sa vadă toată emisiunea, aceasta este disponibila pe Jurnal TV: Desteptarea - JurnalTV

28 octombrie 2010 11 comments
0

Miniterenul de fotbal


Cu toţii ne dorim ca noi, copii noştri să avem un mod sănătos de viaţă şi necătînd la condiţiile economice, să avem unde ne ocupa cu sportul. Aceasta îşi doreşte toată lumea modernă, iar ca un reprezentant al acestei lumi moderne si UEFA (Union of European Football Associations), care prin intermediul FMF (Federaţia de Fotbal a Moldovei) promovează practicarea unui mod sănătos de viaţă, practicarea sportului, în special al fotbalului desigur şi pentru aceasta ajută ţărişoara noastră cu nişte terenuri artificiale de fotbal, pe care federaţia decide unde să fie instalate. Deocamdată ne oprim aici şi trecem în satul Pelinia, unde la gimnaziul din sat nu este sală sportivă, era doar un teren sportiv în aer liber. Cu mai bine de 10 ani în urmă directorul gimnaziului a decis să facă o sală sportivă pentru elevi, un gest nobil, doar că bani pentru aceasta nu erau. Aşa s-a hotărît să se recurgă la metoda des întîlnită în ţara noastră: să fie strînse fonduri de la elevi. Între timp, peste cîţiva ani de zile, primăria, sau gimnaziul din Pelinia(nu vă pot spune cu exactitate) a cîştigat un proiect de la FMF, care constă în construirea unui miniteren de fotbal cu iarbă artificială. Gazonul era din cele donate de UEFA, trebuiau achitate lucrările de instalare, alte materiale şi atît. La gimnaziu au început a strînge bani pentru teren deja. Cînd au început lucrările de instalare şi amenajare a terenului, o mulţime de elevi, au lucrat voluntar, sau mai puţin voluntar la el. Într-un final, la sfîrşitul anului şcolar într-o manifestaţie festivă, la care a participat Preşedintele FMF – Pavel Ciobanu, Primarul satului Pelinia – Gheorghe Bagrin, Preşedintele raionului Drochia – Vladimir Călăraş, Directorul gimnaziului – Ion Pripa, şi alţi oameni de vază din sat şi raion, a fost inaugurat miniterenul de fotbal, care era destinat pentru popularizarea fotbalului şi care era destinat pentru toţi doritorii, cel puţin aşa s-a declarat iniţial.
Ulterior însă, acest teren a fost închis pentru toţi doritorii de a juca fotbal pe el, motivul fiind că în conformitate cu standardele impuse de specialiştii de la FMF, pentru a se putea efectua careva activităţi pe gazon, trebuie să fie pus şi nisip sub gazonul artificial. Aşa a fost toată vara. Culmea: aşa este şi acum, cînd copii au revenit la lecţii şi şi-ar fi dorit să joace o miuţă la lecţiile de sport, sau de ce nu şi la recreaţii, sau după ore. Se vede că nu s-a găsit încă nisip în părţile Peliniei, sau poate condiţiile meteo i-au încurcat pe cei de la gimnaziu să pună nişte nisip toată vara pe teren, sau poate n-au ajuns bani şi elevii iarăşi vor strînge bani, de data aceasta pentru a procura nisip?
Cert este faptul că deşi a fost inaugurat cu mult fast şi cu multe cuvinte frumoase, acest teren, nu este funcţionabil pînă la moment, sau mai bine zis nu se permite de a-l exploata. Cum rămîne cu promovarea sportului în rîndul tinerilor în acest caz? Cîte eforturi a costat acest stadion, ca el să stea de frumuseţe? Oare cîte stadioane ca acesta mai sunt în ţară?
La inaugurare directorul gimnaziului, a spus că de acum încolo pe teren vor juca sute de copii, unde sunt acei copii dom’ Director, dacă Dvs. nu permiteţi ca nimeni să joace pe teren? Şi ultima întrebare, dar cea mai importantă, cînd vor putea toţi doritorii să joace fotbal, nestingheriţi de nimeni, pe acest teren?





sursa foto: FMF

27 octombrie 2010 6 comments
0

Adevăr sau provocare?


Recent, pe un site de știri afiliat comuniștilor (omg.md) am citit un articol care m-a surpris și m-a enervat. Este vorba despre satul de baștină.
De fiecare dată când eram întrebat de unde sunt, chiar mă simțeam mândru când spuneam că sunt din Pelinia, raionul Drochia, nu că aici ar fi totul perfect și frumos. Și totuși, când am citit acel articol am simțit o rușine. Se vorbea din numele toturor cum că ar fi scris o declarație semnată de locuitorii satului (“Noi, locuitorii satului Pelinia, promitem că votul nostru în alegerile parlamentare din 28 noiembrie îl vom acorda Partidului Comuniştilor”).
Nu-mi pot imagina cum e posibil să fie scrisă o declarație de toți oamenii dintr-o localitate? În plus, declarația cică mai este și semnată. Vreau să văd unde este semnătura mea acolo, doar sunt și eu din această localitatea!! Sau semnatura rudelor. Sau poate a vecinilor. Mă mulțumesc si cu mai puțin: vreau doar să văd acea declarație, atât. Cum poți promite votul unui partid politic în numele tuturor sătenilor? Parcă ar fi un pact cu.... Cum se face că eu ca locuitor al acestui sat aflu această noutate de pe un site de știri? Oare pentru mine si părinții mei tot a semnat cineva și a promis votul nostru? La alegeri cineva tot va semna în locul meu, ca la alegerile din aprilie? Voturile doar sunt deja promise...
Mă forțez să citesc tot articolul să vad ce aberații se mai spune în așa zisa declarație care cică e semnată de localnicii din Pelinia. Nu pot să cred că cineva ar fi putut să scrie așa ceva pe un site de știri, fie el și aliatul unui partid politic. Cum poți susține că toți au scris, toți au semnat (așa se făcea pe vremea uniunii, poate mai sunt persoane care trăiesc cu impresia că așa si este), că au promis votul...???
În ziua alegerilor voi merge la votare și cu siguranță nu voi vota așa cum s-a declarat din numele meu și s-a semna pentru toți, sau poate totuși la noi în sat are cineva dreptul să vorbească, să semneze și să facă orice în numele tuturor? Vreau să știu cine e acest împuternicit - Împăratul Peliniei? Mie nu îmi rămâne decât să vă îndemn pe toți să mergeți la vot. Nu voi face reclamă electorală aici, doar vă spun că detest minciuna, iar concluziile articolului sunt sigur că le găsiți singuri.

24 octombrie 2010 4 comments
0

Ion Vieru



Vieru Ion născut la 7 decembrie 1941, în satul Pelinia, jud. Bălţi.
A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, 1965.

Activitate: Redactor la Radioul Naţional. Redactor la editurile „Lumina”, „Literatura Artistică”. Redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. Director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă USM. Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.



Apariţii: „O palmă de cer”, ed. Cartea Moldovenească, 1969;
„Ploile dorului”, ed. Cartea Moldovenească, 1972;
„Fluvii”, ed. Cartea Moldovenească, 1976;
„Dincolo de ferestre”, ed. Lumina, 1976;
„Pomul”, ed. Literatura Artistică, 1978;
„Cântă-mi, ciocârlie”, ed. Literatura Artistică, 1979;
„Rostul ţărânii”, ed. Literatura Artistică, 1980;
„Listva”, ed. Sovietski pisatel’, 1981;
„Autografe”, ed. Literatura Artistică, 1981;
„Cena zemli”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Întreaga iubire”, ed. Literatura Artistică, 1984;
„Soneria”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Acelaşi”, ed. Literatura Artistică, 1986;
„La părinţi”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Să facem cunoştinţă”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Cer şi pământ”, ed. Hyperion, 1991;
„Aici, pe pământ”, ed. Prometeu, 1998;
„Prin valuri”, ed. Prometeu, 2001;




Premii: Premiul săptămânalului „Literatura şi arta”, 1996, 2005;
Premiul Ligii culturale a românilor de pretutindeni, 1998;
Maestru al literaturii, 1999.

20 iunie 2010 3 comments
0

Pelinia – nume de legendă



"Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă ca și cordonul ombilical pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior; care-i continuăm zidirea și-i ținem focul aprins în vatră."

Raia Rogac

La 17 februarie 2010, în incinta Bibliotecii Publice "Liviu Rebreanu" din Chişinău(filială a Bibliotecii Municipale "Bogdan Petricescu Haşdeu") a avut loc lansarea cărții "Pelinia - nume de legenda", autor Raisa Rogac(o cunoscuta publicistă din Republica Moldova), aparută la editura Pontos.

Cartea cuprinde istoria satului cu tradiţii seculare si personalități. Autoarea și-a asumat responsabilitatea pentru consătenii de pretutindeni și a notat în aceasta carte tot ce a găsit mai interesant prin arhivede stat, pe la manastiri și din istorisirile consătenilor, veteranilor și a copiilor acestora. De asemenea, autoarea a fost ajutată de profesori, elevi și se consătenii generoși care au împărțit publicului întregii povestiri, amintiri, relatări, poze de familie, de armata, de razboi...


La 23 mai 2010(de Duminica Mare) a avut loc lansarea cărții în sat. S-a organizat "mobilizarea activă" a populației, mai întâi pentru cea intelectuală. Profesorii au fost invitați într-un mod obligator să fie prezenți în incinta Casei de Cultură unde trebuia să aibă loc lansarea de carte.

Și primarul a contribuit la răspândirea invitațiilor. În aceeași dimineață de duminică a reușit să asiste la Sfânta Slujbă în ambele biserici ale satului, a luat cuvîntul, a donat bisericii(ambelor biserici) câte 1000 lei pentru construcții(a spus că de la dumnealui, deși eu cred că erau din bugetul satului; în plus niște reclamă nu strică niciodată, corect?) și i-a invitat pe toți cei prezenți la lansarea de carte.

Au fost prezenți la acest eveniment mai multe persoane de vază de la noi din sat. Eu nu am plecat la lansarea de carte, un motiv era faptul că am vazut video de la lansarea din Chișinău.

Am privit televizorul acasă și mă tot ducea gândul la primarul nostru. Are stofă de politician... oare e o simplă coincidență faptul că face parte din partidul comuniștilor ?



18 iunie 2010 2 comments
0

9 Mai 2010

Nu, nu am fost la paradă. Nu voi enumera motivele, deoarece încerc să fiu obiectiv. Posibil că a fost frumos. Cu sigurantă au fost multe coroane de flori și posibil ceva baloane. Am văzut pe stradă un veteran de război cu pieptul plin de medalii, inclusiv cea primită anul acesta, dar nu am reușit să-i fac o poză... Se pare că anul acesta s-au depus 2 coroane de flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Totuși, acele 2 coroane de flori nici măcar nu se compară cu mulțimea de flori depuse la monumentul ostaşului sovietic(dacă nu mă greşesc, este vorba de monumentul ostaşului necunoscut).







După paradă a avut loc un concert la casa de cultură(care încă mai păstrează elemente sovietice), iar la stadion a fost dat startul sezonului sportiv prin concurs de şah, dame, dar şi tradiţionalul deja meci de fotbal dintre tineret si "veterani"(aici cu sensul de persoane care nu mai au doar 20 ani).







In loc de P.S. - chiar dacă nu prea sunt de acord cu denumirea sărbătorii 9 Mai - "Ziua Victoriei", sunt total pentru comemorarea victemelor războiului..

0

Teatrul de vară



Schimbarea e cel mai statornic lucru in lume

Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniți de nimeni...
Adesea incercăm să privim cu optimism, cu incredere și cu speranţă în viitor. Credem cu înverşunare că evoluția va avea un rezultat mai bun. Cu trecerea anilor, cu adevarat se schimbă destul de multe, dar... fiecare schimbare provoacă altele. Nimic nu se întâmplă desinestătător; schimbându-se ceva, se schimbă si altele, astfel încât, uneori am impresia că schimbarea este cel mai statornic lucru pe lumea aceasta...
Când eram copii totul arăta altfel, și asta în afară de faptul că totul era mult mai mare. Acum că noi am crescut, casa părintească, satul... au devenit prea mici...
Ce vreau să vă povestesc? Despre niște amintiri frumoase din acest sat. Aceste amintiri mi-au înfrumusețat copilăria, era unul din cele mai frumoase locuri din sat, care acum cu părere de rău nu mai există...
E vorba despre un teatru în aer liber aflat în parcul care odată era curat, frumos, iluminat, cu scaune unde se așezau oamenii să se odihnească, să vorbească, să se bucure de natură... iar teatrul micuț, simpatic, cu o scenă din lemn... în fața lui niște scaune lungi tot din lemn unde copiii împreună cu părinții se puteau bucura de spectacole... copacii țineau umbră, iar soarele încălzea. Cât de frumoase puteau fi acele momente!!
De-a lungul anilor au dispărut scaunele din parc, micuțul teatru demult și-a pierdut şi el scaunele, poarta.. Ce s-a întâmplat oare cu oamenii care păreau încântați de acele lucruri frumoase?
Mai târziu teatrul de vara a avut un alt destin - devenind peste noapte BAR, însă tot nu pentru mult timp. Fusese reamenajat, avea destui clienţi(cine nu cumpără o îngheţată vara când merge prin parc şi vede un local curat şi liniştit?), doar că nu a rezistat mult timp. Motivul real pentru care a fost închis nu se ştie, se zvoneşte doar că a avut grijă de aceasta concurenţa. După aceasta, clădirea a fost lăsată în voia sorţii. Mai mergeam uneori vara împreună cu câţiva prieteni pentru a încerca o imitare de teatru pe scena care părea că va rezista mult timp înainte...
Toamna trecută am intrat în parcul din centrul satului pentru ca să omor timpul, nu din plăcere, cât din întâmplarea de a aștepta pe cineva un timp indelungat, şi cum singurul loc din sat în care poți să-ți petreci timpul liber este iarăși un bar, am ales să intru în parc, eram parcă în căutarea unor amintiri vechi și frumoase pe care doream să le retrăiesc cîtuşi de puțin. Mi-a fost mare uimirea când am vazut ce a mai rămas din teatrul de vară... oare atât de mult s-au schimbat oamenii, unde sânt oamenii gospodari, fiecare pe la casele lor, sau poate pe la care străine? Atât de multe întrebari, şi nici un raspuns...

Mi-am permis sa visez,
in inserarea unei toamne
ca aceasta
ca o alta care-i chiar
in sufletul meu...

Dupa ce clipele au trecut
te-am gonit
si din mana rece
ti-a cazut
trandafirul amintirilor.
Am alergat
in trecutul fantastic
si din nou,
din ochi mi-a cazut
o lacrima.
Te pierd,
te regasesc...

Toamna...
( Elena Enache)

Acum recent am fost din nou acasă, de această dată am făcut şi nişte poze, cu ceea ce a mai rămas din acel loc minunat...



















0

7 Aprilie(și la Pelinia)


Doamne, câtă milă și îndurare trebuie să ai cu acest popor necredincios... Te rog, Stăpâne al îndurărilor, Tatăl celor buni și umili... IARTĂ Doamne acest neam care mințit a fost de zeci de ani de diavolul cel ispititor, același diavol care odată l-a mințit si pe Adam, pe neamul nostru l-a mințit spunându-i că fratele nu-i este frate... Și câtă jale..., căci cei mai mulți l-au crezut... și au scuipat, au aruncat cu piatra și cu minciuni în frații de același neam, de același sânge, de aceeași istorie, limbă, tradiții... până când... mulți au și uitat că fratele îi MAI era frate, au uitat că au avut aceeași părinți... E cel mai dureros lucru ce i se poate întâmpla unui neam...
Doamne, trezește acest neam din ”somnul cel de moarte”, și iartă-le uitarea...

”Dumnezeu prima oară
Cînd a plâns printre astre
El a plâns peste țară
Cu lacrima LIMBII NOASTRE”

(7 aprilie este și ziua în care s-a născut marele Ion Aldea Teodorovici... Oare e o simplă coincidență cu evenimentele din 7 aprilie... același strigăt de libertate al sufletului român.)

Anul trecut pe 7 aprilie am fost în Piața Marii Adunări Naționale!
Am fost!!! și sincer, nu mă mândresc cu aceasta... pentru că m-am dus acolo în căutarea dreptății, libertății... în căutarea limbii Române... Cu speranța în suflet pentru un viitor mai bun, un viitor fără minciună, teroare, mită și comunism...
Am strigat ”Libertate!, Dreptate!” cât de tare am putut... cu speranța ca ea să ne audă strigătul plin de deznădejde și să vină pe la noi prin țară, că poate organele de conducere le-au alungat din țara asta fara ca să mai dea socoteala..., erau cam demult declarate ”persona nongrata”...
M-am întors de acolo cu ură multă în suflet... când am văzut și mai multă nedreptate decât mi-aș fi putut imagina... studenți reținuți de pe străzi, omorâți, fete violate, bătute de polițiștii care ne ”apără”, zvonuri despre telefoane ascultate, vama închisă, tancuri și mașini pline cu înarmați la intrările în oraș...
Eu și prietenii mei nu am aruncat nici o singură piatră în parlament..., dar... sincer, ne-am bucurat în adâncul sufletului când am vazut că au început să strice sticla mare în câteva straturi a parlamentului, oricum, eram mai mult decât siguri că asta va fi cea mai mare pierdere și pată pe fața conducerii..., eram siguri că nivelul de protecție a celor doua edificii presupun ceva mai mult decât să poată intra atât de ușor oricine înăuntru... Din ai nostri nu au intrat nimeni, pentru că era ceva prea dubios... era prea ușor să ”cucereasca” niște tineri așa edificii apărate și protejate cum ar fi trebuit să fie...
Da, a fost mai mult decât un complot!, a fost un atentat la cetățenii acestei țări... după ce ni s-au furat mai întâi alegerile, și acest lucru a fost spus chiar și de numeroșii observatori străini cărora li s-au făcut repede cale întoarsă și până la interviul Zinaidei Greceanâi în care face apel către mamele copiilor ieșiți în stradă, apel către părinți pentru care ”copii sunt cel mai scump lucru”, amenințând că poliția va folosi armele în cazul în care participanții vor devasta clădirile, după cuvintele ei ”jertfele umane vor fi foarte greu de evitat”... câtă prostie din partea unui premier, și a unei mame...
Adevărații protestatari au fost la manifestații pașnice... restul nu a fost decât o capcană al aceluiași diavol roșu..., care a fost nemilos cu acest neam...

Astăzi în satul de baștină am aprins lumânări în amintirea acelor evenimente tragice. Sper că persoanele care au vazut acest gest să se gândească măcar ”de ce?” si să-și amintească de istoria de acum un an..., istorie pentru care au luptat copii, au luptat tinerii care încă mai sperau la un viitor în țara lor...











07 aprilie 2010 2 comments
0

Ianoş Ţurcanu


Ianoş Ţurcanu este un poet, eseist, prozator, textier, autor de aforisme. S-a născut la date de 26 iulie 1951 în localitatea Pelinia, Republica Moldova. Este licenţiat al Institutului de Medicină (or. Krasnodar) şi al Institutului Internaţional de Literatură din Moscova; autor al vreo 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară şi cântece pentru copii, redactorul revistelor „Moment poetic”, „2 ore + 3 iezi”, „Aduceri aminte”. Deţinătorul Premiului Bibliotecii Naţionale (1995) pentru placheta Oglinda stranie, Premiului Uniunii Scriitorilor (2001) pentru cartea Insula Madagascar, Premiului Bibliotecii “Gh. Asachi” (Iaşi) pentru cartea Bravo, Mieunache (2005).

Scrieri:

Oglinda stranie (ed. Museum, 1994),Insomnii (ed. Pigmalion, 1996), Oră de anatomie (ed. Museum, 1995), Ploaie la plus infinit (ed. Cartier, 1996), Contur (bibl. „B.P. Hasdeu”, 1997), Cioburi de cristal (ed. ABC, 2000), Deprindere inutilă (ed. Augusta, 2000), Songuri de buzunar (ed. ABC, 2000), Priviri în oglindă (ed. Gunivas, 2001), Apropo (ed. Şiarec, 2001), Şi atât (ed. Prut Internaţional, 2001), Linişte nu va mai fi (ed. Gunivas, 2002), Tatuaje pe nisip (ed. Gunivas, 2003), Eu + tu... sau încă o dată despre dragoste (ed Grafema Libris, 2003), Gânduri printre rânduri (ed. Princeps,2005). Carte de dragoste (ed.Grafema Libris, 2005), Inimometru (ed. Confession, Ploieşti,2005), Cugetări de astăzi şi de ieri (ed. Casa Limbii Române, 2006), Brevete pentru eternitate (ed. Grafema Libris, 2006), Omul Mării (ed. Grafema Libris, 2007). Cărţi pentru copii: În palat la Verde Împărat (ed. Baştina, 1993), Doi lei (ed. Museum, 1996), Fulgul fermecat (ed. Museum, 1997), Cântec de-nceput (ed. Iulian, 1998), Motanul – navigator (ed. Orfeu, 1997), Alfabetul vesel (ed. Iulian, 1998), Insula Madagascar (ed. Abeceluş, 2001), Animale sentimentale (ed. Augusta, 2001), Măscărici şi Mâzgălici (ed. Prut Internaţional, 2001), Iepuraşul Timică (ed. Prut Internaţional, 2001), Şoriceii Gilly, Milly, Gally (ed. Prut Internaţional, 2001), Ghiocelul şi buburuza (ed. Prut Internaţional, 2001), Piţigoiul în ciubote (ed. Rămurele, 2002), Cucul cu cucui (ed. Grafema Libris, 2003),Animale sentimentale (ed Prut Internaţional,2003), Bravo, Mieunache !.. (ed. Grafema Libris,2005), Şoricelul educat (ed. Confession, Ploieşti, 2006).

Antol.:

Caiete Litere. În căutarea unui topos liric. Antologie a SST, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2006.

Referinţe critice:

Gheorghe Vodă Cercetaţi de sublim (revista Moldova, 1973); Farmecul şi teroarea poeziilor de album (revista Moldova, noiembrie 1991); Încercarea de autoportret (Tineretul Moldovei, aprilie 1992); Gheorghe Ierizanu (Curierul de seară, decembrie 1992); Iulian Filip Un poet cu ieşire la mare (Lanterna magică, februarie 1993); Iulian Filip Aştept domolirea drumeţului (Literatura şi arta, iulie 1993); Limba în care suntem (Literatura şi arta, august 1993); Eugenia David Un tânăr prozator (Basarabia, august – septembrie 1994); Ion Ciocanu Imperativul ascendenţei” (Viaţa satului, noiembrie 1994); Luminiţa Moşneaga “Voinţa de creaţie” (Literatura şi arta, mai 1995); Tudor Paladi “Necesitatea primordială a basmului” (Florile dalbe, mai 1995); Momentul (septembrie, 1995); “Oaă de anatomie a lui Ianoş Ţurcanu” (Săptămâna, septembrie 1995); Serafim Belicov “Ecouri prelungite de cavale” (Moldova Literară, septembrie 1995); Ion Ciocanu “Cetăţile din noi” (Patria tânără, octombrie 1995); Alexandru Donos “Pe poliţa “Beciului vechi”” (Literatura şi arta, februarie 1996); Ion CiocanuNeuitarea înaintemergătorilor” (Literatura şi arta octombrie 1996); Mihai Cimpoi “O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia” (ed. ARC, 1996); Raisa Coşcodan “Graţia fanteziei” (Luceafărul, octombrie 1996); “Sub semnul unităţii culturale aromânilor” (Realitatea, Iaşi, decembrie 1996); “... Numai cu sentimentele” (Independentul, Iaşi, decembrie 1996); “Deloc din întâmplare” (Flux, decembrie 1996); Silvia Rogozenco “Avem o rezervă de suflet ...” (Florile dalbe, ianuarie 1997); Victor Nichituş “Poeţi pe mapamond” (Flux, decembrie 1997); Tudor Paladi “Îmbinarea basmului cu poeticul” (Florile dalbe, februarie 1998); Caligrafii (revista “Colloqvium”, Botoşani februarie 1998); Galina Furdui “Alfabetul vesel” (Literatura şi arta, iulie 1998); Efim Tarlapan “Patrimoniu spiritual” (Post Scriptum, septembrie 1998); Poeţi din Chişinău (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 1999); Cuvântul care uneşte (Cronica, Iaşi, iulie 1999); Orin Precup “Depindere inutilă” (Tibiscus, Timişoara, aprilie 2000); Grigore Grigorescu “Cuvintele – tunele între suflet şi-ntre stele” (Literatura şi arta, mai 2000); Ianoş Ţurcanu mai are o “deprindere inutilă” (Jurnal Naţional, mai 2000); A. Ilion “Insula Madagascar” (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 2000); Cioburi de cristal (Paşii profetului, Alba Iulia, mai 2002); Nicolae Rusu “Râde ciob de vază spartă” (Literatura şi arta, mai 2000); Să nu mâncăm colacii de salvare (Jurnal Naţional, noiembrie 2000); Nina Lutu “În doi cu gândul” (Moldova Suverană, ianuarie 2001); Iulian Filip “Îngândurare pe un calendar...” (Capitala, mai 2001); Iulian Filip “Toate-s la îndemâna oricui – care şi ce pescuieşte” (Capitala, iulie 2001); Iulian Filip “O parte din drumurile Sofiei trec prin Pelinia” (Literatura şi arta, iulie 2001); Marcela Gafon “Carte de vizită” (Ţara, iulie 2001); Eugenia David “Devotat fecior al baştinei” (Moldova Suverană, iulie 2001); Accent editorial (Accent, august 2001); Un romantic întârziat (Flux, iulie 2001); T. Pereteatcu “Din lumea celor captivaţi de iezii lui Creangă” (La Creangă, nr. 10, 2001); Andrei Stratulat “Rafinamentul aforismului” (Revista română, Iaşi, iunie 2001); Melancolii la sfârşit de veac (Luceafărul, Bucureşti, decembrie 2001), Doina Cernica „Poezia lui Ianoş Ţurcanu” (Crai Nou, Suceava, mai 2004), Ce dulce eşti şi ce frumoasă scumpă poezie (Florile Dalbe, noiembrie, 2004), Nadina Gheorghiţă „Dragul meu prieten, îţi dăruiesc această carte...” ( „a” mic”, decembrie 2004), Irina Druţă „ eu + tu... sau încă o dată despre dragoste” (Ecoul Eminescu, martie 2005), Victor Adam „ Personalităţi basarabene. Ianoş Ţurcanu” (Ploieştii, mai 2005), Victor Adam „Inimometru”, (Ploieştii, iulie 2005), Lidia Petrenco „Poetul care măsoară cu inima” (Capitala, iulie, 2005), Larisa Ungureanu „Muza poeziei în faţa admiratorilor” (Flux, ianuarie, 2006), Larisa Ungureanu „Muza poeziei” (Literatura şi Arta, februarie 2006), Mihai Cimpoi „Iubirea şi tristeţea în ecuaţii lirice” (Limba Română, nr.10, 2006).


Mai jos avem o poezie din opera lui Ianoş Ţurcanu:

Buburuza şi Ghiocelul

Dimineaţa, în grădină,
A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.

O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Langă el a adormit.

Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!

Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sarit în ajutor.

Zâna Primăverii vine,
Bucuroasă, lânga ei,
"V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei."


Sursă de inspiraţie: bibliotheca.ro

25 ianuarie 2010 4 comments
0

Pelinia - descriere generala

Conform Wikipedia, Pelinia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova.(Mai multe informaţii nu ne oferă, aşa că voi incerca o descriere mai amplă.)
Mai jos este informaţia de pe site-ul pelinia.del.md(care nu era disponibil atunci când scriam acest articol).

Satul Pelinia, raionul Drochia
Pelinia este unul din cele mai mari sate din nordul Republicii.
Suprafata satului este de 1330 ha, iar al intregului teritoriu - 8322 ha. Satul este amplasat pe malul r. Raut la o distanta de 1,5 km.

Pelinia se invecineaza cu satele: Singureni, Corlateni, Grinauti, Ceparia, Miciurin, Nicoreni, Sofia, Hasnaseni. Pelinia are o populatie de 8651 locuitori, dintre care femei 4509, barbati 4142; copiii 1508 ; pensionari 2082; tineri (intre 18 si 35 ani) 1581.

· Istoria satului: Dupa ultima reforma administrativ-teritoriala satul a intrat in componenta r-nul Drochia.

Primele relatari istorice despre s.Pelinia dateaza din sec. XVII. In arhiva republicana se aminteste de existenta s. Pelinia din anul 1758. Primii locuitori ai satului au venit de prin Moldova de peste Prut din
s. Arionesti si s-au stabilit cu traiul pe malul r. Raut, linga s. Singureni care este mai vechi. Din cauza ca aveau deseori conflicte cu bastinasii din s. Singureni, au fost nevoiti sa-si schimbe locul de trai mai spre nord, luindu-si putinul pe care-l aveau. Au injugat 20 perechi de boi la biserica de lemn si au adus-o pe locul unde acum se afla biserica din sat, iar ei s-au asezat cu traiul putin mai la vale. Se povesteste ca acesti oameni purtau familia Pripa.
Mai tirziu, pe la sfirsitul sec. XVIII, aici s-au asezat cu traiul o serie de oameni veniti de prin partile Poltavei. Bastinasii i-au primit cu drag. Specific pentru acesti oameni era, ca ei umblau incaltati in opinci (in ruseste „postoli” de unde provine familia Postolachi, care in prezent predomina in sat).

In ce priveste denumirea satului sunt doua legende. Dupa cum spune prima legenda, denumirea satului Pelinia provine de la stepele cu pelin amar ce se intindeau pe acele locuri. Dupa a doua legenda - ca mosiile satului ar fi apartinut unui cleric grec cu numele Pelin, ce facea parte de manastirea Neamt, de la care mai tirziu a fost cumparat pamintul.

Din trecut si pina in prezent ocupatia principala a populatiei este agricultura. Intr-un timp istoric relativ scurt satul s-a transformat intr-o localitate cu o infracstructura dezvoltata.

Autoritatile administratiei publice, care realizeaza si asigura autonomia locala a satului Pelinia sunt: Consiliul – organ deliberativ, primaria si primarul – organ executiv.

07 ianuarie 2010 14 comments

Abonează-te aici

Plai moldovenesc - Sârba de la Pelinia

Etichete