Femeia de la sat, aşa o s-o numesc pe mama care-şi aşteaptă copiii în vizită, iar ei vin de Paşte şi Crăciun, uneori mai des, alteori mai rar... stă cu ochii spre poartă şi îşi aminteşte cât de frumos era când au venit la ea ultima dată. Ar fi oprit acele clipe fericite când ei intră pe poartă, bat la uşă, o strigă...
Femeia de la sat care a muncit o viaţă la pământul colhozului, la prăşit, la cultivat tutunul, cu brigada, cu vecinele... Acasă ajungea noaptea, copiii adesea dormeau deja, iar ea trebuia să spele, să facă mâncare pentru a doua zi. Aţipea spre dimineaţă, dar trebuia să plece iarăşi la muncă dis-de-dimineață.
Cum era viaţa femeii de la sat care nu avea uneori nici curent ca sa lumineze un beculeţ în casă, nu existau maşini de spălat, aspirator, frigider, fier de călcat? Toate au apărut treptat, odată cu acea evoluţie a omenirii care avea la baza piramidei muncitorii simpli care lucrau zi şi noapte. La baza acestei piramide este şi a fost femeia de la sat care a crescut copiii cum a putut, împreună cu soţul, sau singură toată viaţa; a încercat să-i dea la şcoli ca să nu ajungă să muncească ca ea. Ar fi fost în stare să munceascaă pentru copiii ei și pentru copiii copiilor, doar ca ei să aibă un serviciu la birou. Din această cauză a făcut tot posibilul ca lor să nu le lipsească nimic. În plus, copiii ei deştepţi şi frumoşi trebuie să urmeze o facultate. Au plecat şi au revenit tot mai rar, ca puii care învaţă să zboare şi zboară tot mai departe, până când drumul înapoi devine tot mai lung.
Această femeie de la sat acum e la pensie. Chiar dacă nu are serviciu, îşi găseşte tot timpul de lucru: creşte pui, răţuşte, bubocei sau are sotcă unde umblă la prăşit şi unde cultivă de toate; are acasa flori, legume. Mai pleacă uneori la moară ca să-şi facă făină de porumb, făină de grâu, ulei...
Coace pâine, plăcinte, cozonaci, deoarece ea nu cheltuie banii pe așa ceva - nu cumpără decât uneori medicamente, doar când acestea sunt mai mult decât necesare. Vrea să aibă de toate ca să dea la copii atunci când vor veni la ea.
Femeile de la sat mai tinere, de obicei lucrează în oraşul din apropiere, sau chiar în sat pe la şcoli, grădiniţe. Au televizor, telefon mobil, frigider, maşină de spălat,aspirator, aragaz, nu mai zic de curent, gaz, apă caldă, baie și alte facilități. Aceste femei preferă să cumpere pâine decât să coacă, preferă să stea acasa în loc să muncească pentru un salariu care nu le convine, iar bărbaţii de obicei pleacă peste hotare şi lucrează din greu pentru un salariu mai bun.
Baza acelei piramide despre care am mai vorbit devine tot mai slabă. Cei din vârful ei ar trebui sa-şi dea seama de asta înainte ca totul să se prăbuşească. Cel ce e mai sus cade mai tare, iar cei de la munca pământului nu au unde să cadă.

În continuare vă invit să urmăriți documentarul "Femei la Moară" filmat și montat în 2010 în Pelinia(dar a fost "scos în lume" recent)de către Valeriu Antonovici, care ne spune: "Am fost la moară să văd cum se descurcă o femeie singură. Am filmat și vă invit să urmăriți aceste acțiuni pentru a intra în ritmul vieții ei."



Pentru mai multe detalii referitor la acest documentar, vizitați filmândmemorii

Paştele este o sărbătoare de familie, cu toţii vin acasa la părinţi, ca o reuniune puternică în aşteptarea acelei minuni a învierii.
Credinţa, dar şi voinţa îi aduce pe oameni la biserică. Noaptea Învierii este foarte scurtă. Unii se bucură întreaga noapte de liturghie, de cântece si rugăciuni înălţate acestei sărbători. Marea majoritate se duc la biserică dimineaţa devreme, toţi iau de acasa câte un coş frumos în care au pregătit pască, cozonac, ouă roşii, sare şi alte bunătăţi pe care le iau la biserică pentru a le sfinţi.
Aceste bucate sfinţite la biserică se aduc apoi acasă şi se mănâncă de dimineaţă cu mare grijă. Tradiţiile paştelui ne-au învăţat să ne spălăm pe faţă cu apă dintr-o cănuţă unde este un ou roşu sfinţit şi nişte bănuţi, iar cel mai mic, de obicei, se spală ultimul şi ia bănuţii.
Cea mai evidentă minune a învierii este pogorârea focului haric la Ierusalim la mormântul Domnului. De acolo se aduce şi în Chişinău, de unde focul ajunge şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, inclusiv şi Pelinia, iar oamenii sunt fericiţi să aducă acasă o lumină aprinsă din acel foc care demonstrează că acolo sus cineva are grijă de noi.
La o săptămână după Paşte, se serbează Paştele Blajinilor. Este ziua pomenirii celor care nu mai sunt în viaţă. Toţi pleacă la cimitir, la locul de odihnă a rudelor, a străbuneilor, buneilor, poate a părinţilor, a fraţilor sau chiar a copiilor. Durerea despărţirii este alinată de speranţa învierii. Se dă de pomană pentru cei răposaţi, se întâlnesc rude, cunoscuţi, prieteni şi vorbesc lucruri frumoase despre cei duşi, gustă nişte vin şi dau pomelnicul unde sunt notate numele tuturor celor răposaţi, părintelui pentru rugăciunea de înviere
"Dumnezeu sa-i odihnească
Dumnezeu sa-i fericească
Veşnica lor pomenire..."
Paştele Blajinilor la noi în sat se serbează în ziua de duminică. Cimitirul este foarte mare, iar mormintele prea dese. De ceva timp se construieşte o nouă biserică în celălalt capăt de sat care îşi face un cimitir nou aflat la ceva distanţă de sat unde deja sunt câteva morminte, iar Paştele Blajinilor aici se serbează în ziua de luni. Toţi cei care au rude înmormântate în cimitirul nou, au şi în celălalt mare, de aceea lunea, a doua zi, au tot timpul să-i pomenească pe cei înmormântaţi în cimitirul cel nou. Părintele obişnuieşte să facă rugăciunea, apoi să ţină predică, să cheme lumea la biserică şi să le amintească de viaţa de apoi de care trebuie să se îngrijească.

În continuare, avem bucuria să vă prezentăm un filmuleț antropologic realizat în urma unei cercetari etnografice în satul Pelinia, Republica Moldova, 2006 de către Valeriu Antonovici. Mulțumim și pe această cale domnului Valeriu Antonovici pentru permisiunea de a publica acest video.

După ce ieri am plasat pe acest blog articolul referitor la problema cu miniterenul de la gimnaziul din sat(Clik aici pt a citi acel articol), am avut un feedback foarte mare la problema dată, ba chiar aş spune nesperat de mare. Astăzi surprizele au continuat, la postul de televiziune Jurnal TV, la emisiunea „Deşteptarea”, rubrica “Blogojoy” cu Serghei Bezniţchi, a fost dezbatută şi problema noastră (vezi video mai jos). Singura remarcă pentru realizatorii emisiunii ar fi că întrebarea CÎND? ar trebui adresată în special Domnului Director al Gimnaziului, decît primarului, dar e bine şi aşa, mulţumim şi pentru asta.
Ne bucurăm foarte mult că a fost sensibilizată opinia publică referitor la acest caz, ne bucurăm că a aparut despre ce am scris noi la TV, astfel poate se va mişca trenul din loc mai repede, astfel încît să se facă ceva vizibil şi palpabil, adică să fie posibil să joace toţi doritorii pe terenul nou construit, iar aceasta cît mai repede.



P.S. Pentru cei care vor sa vadă toată emisiunea, aceasta este disponibila pe Jurnal TV: Desteptarea - JurnalTV

Cu toţii ne dorim ca noi, copii noştri să avem un mod sănătos de viaţă şi necătînd la condiţiile economice, să avem unde ne ocupa cu sportul. Aceasta îşi doreşte toată lumea modernă, iar ca un reprezentant al acestei lumi moderne si UEFA (Union of European Football Associations), care prin intermediul FMF (Federaţia de Fotbal a Moldovei) promovează practicarea unui mod sănătos de viaţă, practicarea sportului, în special al fotbalului desigur şi pentru aceasta ajută ţărişoara noastră cu nişte terenuri artificiale de fotbal, pe care federaţia decide unde să fie instalate. Deocamdată ne oprim aici şi trecem în satul Pelinia, unde la gimnaziul din sat nu este sală sportivă, era doar un teren sportiv în aer liber. Cu mai bine de 10 ani în urmă directorul gimnaziului a decis să facă o sală sportivă pentru elevi, un gest nobil, doar că bani pentru aceasta nu erau. Aşa s-a hotărît să se recurgă la metoda des întîlnită în ţara noastră: să fie strînse fonduri de la elevi. Între timp, peste cîţiva ani de zile, primăria, sau gimnaziul din Pelinia(nu vă pot spune cu exactitate) a cîştigat un proiect de la FMF, care constă în construirea unui miniteren de fotbal cu iarbă artificială. Gazonul era din cele donate de UEFA, trebuiau achitate lucrările de instalare, alte materiale şi atît. La gimnaziu au început a strînge bani pentru teren deja. Cînd au început lucrările de instalare şi amenajare a terenului, o mulţime de elevi, au lucrat voluntar, sau mai puţin voluntar la el. Într-un final, la sfîrşitul anului şcolar într-o manifestaţie festivă, la care a participat Preşedintele FMF – Pavel Ciobanu, Primarul satului Pelinia – Gheorghe Bagrin, Preşedintele raionului Drochia – Vladimir Călăraş, Directorul gimnaziului – Ion Pripa, şi alţi oameni de vază din sat şi raion, a fost inaugurat miniterenul de fotbal, care era destinat pentru popularizarea fotbalului şi care era destinat pentru toţi doritorii, cel puţin aşa s-a declarat iniţial.
Ulterior însă, acest teren a fost închis pentru toţi doritorii de a juca fotbal pe el, motivul fiind că în conformitate cu standardele impuse de specialiştii de la FMF, pentru a se putea efectua careva activităţi pe gazon, trebuie să fie pus şi nisip sub gazonul artificial. Aşa a fost toată vara. Culmea: aşa este şi acum, cînd copii au revenit la lecţii şi şi-ar fi dorit să joace o miuţă la lecţiile de sport, sau de ce nu şi la recreaţii, sau după ore. Se vede că nu s-a găsit încă nisip în părţile Peliniei, sau poate condiţiile meteo i-au încurcat pe cei de la gimnaziu să pună nişte nisip toată vara pe teren, sau poate n-au ajuns bani şi elevii iarăşi vor strînge bani, de data aceasta pentru a procura nisip?
Cert este faptul că deşi a fost inaugurat cu mult fast şi cu multe cuvinte frumoase, acest teren, nu este funcţionabil pînă la moment, sau mai bine zis nu se permite de a-l exploata. Cum rămîne cu promovarea sportului în rîndul tinerilor în acest caz? Cîte eforturi a costat acest stadion, ca el să stea de frumuseţe? Oare cîte stadioane ca acesta mai sunt în ţară?
La inaugurare directorul gimnaziului, a spus că de acum încolo pe teren vor juca sute de copii, unde sunt acei copii dom’ Director, dacă Dvs. nu permiteţi ca nimeni să joace pe teren? Şi ultima întrebare, dar cea mai importantă, cînd vor putea toţi doritorii să joace fotbal, nestingheriţi de nimeni, pe acest teren?

Conform Wikipedia, Pelinia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova.(Mai multe informaţii nu ne oferă, aşa că voi incerca o descriere mai amplă.)
Mai jos este informaţia de pe site-ul pelinia.del.md(care nu era disponibil atunci când scriam acest articol).

Satul Pelinia, raionul Drochia
Pelinia este unul din cele mai mari sate din nordul Republicii.
Suprafata satului este de 1330 ha, iar al intregului teritoriu - 8322 ha. Satul este amplasat pe malul r. Raut la o distanta de 1,5 km.

Pelinia se invecineaza cu satele: Singureni, Corlateni, Grinauti, Ceparia, Miciurin, Nicoreni, Sofia, Hasnaseni. Pelinia are o populatie de 8651 locuitori, dintre care femei 4509, barbati 4142; copiii 1508 ; pensionari 2082; tineri (intre 18 si 35 ani) 1581.

· Istoria satului: Dupa ultima reforma administrativ-teritoriala satul a intrat in componenta r-nul Drochia.

Primele relatari istorice despre s.Pelinia dateaza din sec. XVII. In arhiva republicana se aminteste de existenta s. Pelinia din anul 1758. Primii locuitori ai satului au venit de prin Moldova de peste Prut din
s. Arionesti si s-au stabilit cu traiul pe malul r. Raut, linga s. Singureni care este mai vechi. Din cauza ca aveau deseori conflicte cu bastinasii din s. Singureni, au fost nevoiti sa-si schimbe locul de trai mai spre nord, luindu-si putinul pe care-l aveau. Au injugat 20 perechi de boi la biserica de lemn si au adus-o pe locul unde acum se afla biserica din sat, iar ei s-au asezat cu traiul putin mai la vale. Se povesteste ca acesti oameni purtau familia Pripa.
Mai tirziu, pe la sfirsitul sec. XVIII, aici s-au asezat cu traiul o serie de oameni veniti de prin partile Poltavei. Bastinasii i-au primit cu drag. Specific pentru acesti oameni era, ca ei umblau incaltati in opinci (in ruseste „postoli” de unde provine familia Postolachi, care in prezent predomina in sat).

In ce priveste denumirea satului sunt doua legende. Dupa cum spune prima legenda, denumirea satului Pelinia provine de la stepele cu pelin amar ce se intindeau pe acele locuri. Dupa a doua legenda - ca mosiile satului ar fi apartinut unui cleric grec cu numele Pelin, ce facea parte de manastirea Neamt, de la care mai tirziu a fost cumparat pamintul.

Din trecut si pina in prezent ocupatia principala a populatiei este agricultura. Intr-un timp istoric relativ scurt satul s-a transformat intr-o localitate cu o infracstructura dezvoltata.

Autoritatile administratiei publice, care realizeaza si asigura autonomia locala a satului Pelinia sunt: Consiliul – organ deliberativ, primaria si primarul – organ executiv.