Ai o noutate sau articol pentru Pelinia? Contactează-ne la pelinia@ymail.com şi noi te vom face auzit!

0

Ion Dascăl și orchestra Mugurel

Sudul republicii a dat artei muzicale de la noi câteva generaţii de lăutari descendenţi din familia Botgros, iar nordul Moldovei vine cu o pleiadă întreagă de artişti care provin din familia Dascăl din satul Pelinia, raionul Drochia.

Primii pași în muzica populară Ion Dascăl i-a făcut la „academia” tatălui său, Toader Dascăl care era cunoscut lăutar de prin părţile nordului. Conducea şi el un taraf, devenit colectiv-model, laureat al concursurilor raionale şi republicane. Astfel, Ion Dascăl învață să cânte la acordeon şi la vioară de la tatăl său, iar de la vârsta de doar nouă ani a început a cânta pe la nunţi şi cumetrii. Sora sa, Nina, care a studiat violoncelul, acum este profesoară de muzică la o grădiniţă de copii, iar fratele său, Petrică, un ţambalagiu virtuoz, a cântat în Orchestra Ansamblului de dansuri şi cântece populare „Joc” iar acum cea condusă de fratele său - „Mugurel”.
În 1967-1973, Ion Dascăl studiază la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, la Secţia de teorie şi compoziţie, iar în 1975-1980 - la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”.
Chiar din primul an de colegiu, conduce orchestra de muzică populară de la Şcoala-internat nr. 1. În anul II este la pupitrul dirijoral al Orchestrei „Mărţişor” de la Casa Tineretului din Chişinău, iar în anul III – angajat ca solist-instrumentist (acordeonist) în Orchestra de muzică populară „Fluieraş”, condusă de regretatul dirijor şi violonist Serghei Lunchevici.
În 1972-1973 este dirijor al Orchestrei „Ciocârlia” de la Palatul Sindicatelor din Chişinău, iar în 1974 - dirijor al Orchestrei „Lăutarul” din Bălţi şi profesor la Colegiul de muzică din capitala nordului. Orchestra „Lăutarul” devine laureată a Festivalului Folcloric Internaţional al ţărilor dunărene şi a Festivalului „Holda de Aur” din România. De asemenea, ea a obţinut Medalia de Aur la Primul Festival Unional de Creaţie Populară. Dascăl-pedagogul îi are discipoli pe regretatul trompetist Valeriu Hanganu, solist în Orchestra „Lăutarul” din Bălţi, apoi, la „Lăutarii” din Chişinău, pe ţambalagiii Gheorghe Severin şi Ion Surguci, pe dirijorul Orchestrei Simfonice a Operei Naţionale, Nicolae Dogotaru.
În 1981, Ion Dascăl este invitat la pupitrul dirijoral al Orchestrei „Folclor” a Radioteleviziunii Moldoveneşti. Aici, dar şi mai târziu, de-a lungul carierei sale de peste patru decenii, el a dat viaţă mai multor cântece scrise în stil popular, completând Fonoteca de aur a Radioteleviziunii cu peste 1000 de creaţii ale sale - piese originale, prelucrări folclorice şi aranjamente muzicale pentru solist şi orchestră. „Cântecul şi dragostea”, „M-a trimis puicuţa ieri”, interpretate de marele rapsod Nicolae Sulac, „Drag mi-i satul Pelinia” (solist - Teodor Negară), „Lume, lume, gura ta”, „Bădişorul meu” (Tamara Chiţaniuc), „Are mama doi feciori”, „Eu la nuntă am venit” (Valentina Cojocaru), „Am o ţară şi un neam”, „Zâna mamei, Zână”, „Păhăruţ cu floricele”, „Nunta la boieri” (Zinaida Julea), „Tare-i bine pădurar”, „Mult îmi place să petrec”, „Merg prin sat, lumea mă-ntreabă…” (Nicolae Glib), „Hai, hai, cu căruţa…”, „Am plecat copil din sat”, „Am avut o surioară” (Mihai Ciobanu) - iată doar câteva dintre piesele devenite şlagăre, care sunt prelucrate, aranjate sau compuse de către el.


În 1987 este invitat de către directorul Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac, să renoveze o formulă mai veche - taraful „Mugurel” al anilor ’60-’70, condus, pe atunci, de Valeriu Negruzzi (1966-1969), apoi de Alexandru Vacarciuc (1969). Astfel, orchestra de muzică populară ”Mugurel” a fost reînființată de Ion Dascăl în 1987. În scurt timp, el a creat o formulă nouă de orchestră, adunând în jurul său interpreţi şi solişti instrumentişti de valoare -Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Constantin Rotaru, Ana Barbu, Olga Ciolacu, Timofei Rusu şi Igor Tofan (clarinet), Nicolae Robu şi Ruslan Andreev (trompetă), Gabriel Gronic (vioară). Tot aici sunt solişti instrumentişti şi cei doi feciori ai săi - Cătălin (nai) şi Marcel (vioară).
De-a lungul existenţei sale, în colaborare cu Centrul Naţional de Creaţie Populară, orchestra a lansat mai mulţi tineri interpreţi: Lenuţa Gheorghiţă, Elena-Cezara, Lenuţa Condurachi, Mariana Tudoreanu, Rodica Buhnă, Angela Ciochină ş.a., înregistrând, împreună cu solişti de pe ambele maluri ale Prutului, peste 40 de CD-uri.
În 2002 apare cartea scrisă de Anatol Caciuc intitulată ” Ion Dascăl: personalitate marcantă a artei muzicale” unde povestește despre Ion Dascăl ca dirijor de orchestră, despre ”Mugurel” și istoria culturii muzicale naționale.
Menționăm că maestrul Ion Dascăl refuză să urce pe aceeaşi scenă alături de artiştii care nu cântă live.
În februarie 2010, lui Ion Dascăl i s-a conferit titlul onorific de Artist al Poporului.
Pe parcursul anilor de activitate artistică Orchestra de muzică populară ”Mugurel” a susținut aproximativ 1000 de concerte în localitățile Moldovei, scena cea mai dragă pentru marele dirijor rămânând a fi cea din satul natal, unde încearcă să vină cu întreaga orchestră de hramul satului și să facă veselie împreuna cu alți interpreți cunoscuți. Menționăm că de fiecare dată intrarea a fost liberă, iar sala de concerte a casei se cultură era arhiplină. Maestre, vă așteptăm oricând cu drag la Pelinia!

15 noiembrie 2011 3 comments
0

“Cel mai cel sat din Basarabia”


Blogul satului Pelinia, pelinia.blogspot.com, a obținut primul loc la concursul “Cel mai cel sat din Basarabia”, la care au participat 48 de bloguri ale satelor din Moldova. De mai bine de un an și jumătate dedicăm acestui blog efort, muncă și mai ales mult timp pentru a promova și a face cunoscut acest blog, în special pentru consătenii care citind articolele și-ar putea forma o altă viziune asupra realității. Acest concurs a fost doar o întâmplare, una foarte binevenită, care ne-a apreciat efortul depus. Cu siguranță nu ne oprim aici. Vom continua să scriem despre tot ce e mai important în Pelinia, chiar daca e de bine sau mai puțin bine, așa cum am făcut și până acum, poate ceva mai motivați: doar suntem cei mai cei din BASARABIA! :)



P.S. Organizatorii concursului doresc să facă un e-book “50 de sate din Basarabia” - o carte electronică în format pdf care să cuprindă imagini şi texte din acest concurs. Noi suntem siguri că va fi o carte foarte reușită.

09 septembrie 2011 1 comments
0

Bine ați venit la PELINIA

“Pelinia - sat mare si frumos, cu oameni harnici si gospodari”, îmi amintesc această frază ca pe un vers dintr-o poezie învățată în școală. Era o frază ”cheie” folosită la compunerile despre satul nostru. Amintindu-mi despre aceste compuneri, încerc să cred că dragostea pentru satul natal era într-un fel inspirată de profesoara de Limba Română sau de dirigintă, dar nu e chiar așa. Copiii veneau acasă și întrebau de părinți, de bunei despre sat. Așa am făcut și eu, iar pentru mine buneii și străbuneii cu care locuiam în aceeași ogradă(gospodărie) erau fereastra spre istoria satului. Cu toate că satul datează de prin secolul XVII, s-au schimbat multe de-a lungul istoriei, iar strabuneii mai știau câte ceva de la parinții lor care au transmis acele povești ale satului din generație în generație până când ajunge într-un final la un copil care trebuie să-și facă temele şi întreabă buneii despre istoria satului.
Pelinia, acest sat mare și frumos a fost marcat de istoria țării și a rezistat doar datorită oamenilor. Acești oameni cuminți care își apărau bucata de pământ și casa din lut au avut viața mai amară ca pelinul. Au luptat în război, unii în armata română, alții în cea sovietică. După care au urmat deportările. Unii s-au întors, alții au murit de frig și foame în Siberia sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă: preoți, profesori,scriitori, soldați, polițiști, țărani împroprietăriți. Și ca să nu le fie viața prea dulce celor care au rămas, regimul comunist organizează colectivizarea forțată în ’49. Nenumăratele povestiri ale sătenilor ne arată o imagine sumbră în care oamenii își ascundeau grîul, porumbul în sobă, în pod, sub prag. Animalele le-au ascuns în casă, până și în casa mare, dar totul a fost în zadar: veneau sovieticii, căutau și luau tot. În anul acela a fost secetă, apoi a urmat o foamete cumplită, iar bunelul povestea cu lacrimi în ochi cum împărțea "păpușoiul ăla mic găsit în pod": câte un grăunte la fiecare din cei cinci copii. Oamenii prindeau rozătoare de câmp, ciori, porumbei sau făceau ciorbă din lobodă ca să-și potoale foamea și să hrănească copiii. Au murit mulți în acele vremuri de chinuri, dar au rămas cei care trebuiau să reziste regimului comunist până la capăt.
Acest neam a reînviat din propria cenușă, iar lângă casa veche părintească s-au ridicat case noi și frumoase, apoi gospodarii nostri si-au făcut gard, poartă, care dacă era mai mare și mai frumosă decât cea a vecinului însemna că nu muncise degeaba. Așa se face că la noi în sat o casă e mai frumoasă ca alta, iar buneii îi învață pe copii și pe nepoți să facă o facultate, să nu rămână la sapă.




Bunelul îmi povestea despre părinții lui, despre frații și surorile pe care nu le-am cunoscut niciodată, despre buneii lui, dar cel mai interesant era istoria numelui de familie. Ca un mic orășel, Pelinia rămâne a fi cel mai mare sat pe care l-am văzut vreodată și, deși este satul meu natal, recunosc că sunt străzi și ulicioare pe unde nu am fost niciodată și unde cu ușurință m-aș putea rătăci. Bunelul însă știa satul pe dinafară, știa rudele noastre cele mai îndepărtate și o groază de oameni din acest sat. Mi-a arătat locuri unde erau iazuri, izvoare ce au secat, erau dealuri cu pășuni care acum sunt livezi, terenuri agricole.
Pelinia e locul unde părinții mă așteaptă în fiecare zi și când revin în satul meu mare, revăd școlile, grădinițe, parcul și-n amintiri mă văd un copil fericit care după școală mai "umblă un pic pe drumuri" până ajunge acasă. Treceam pe la biblioteca sătească cu colegii și ne întreceam cine mai multe cărți citește, apoi, dacă aveam norocul și vedeam muzeul deschis făceam o mică excursie și pe acolo. Eram mici, iar muzeul satului mi se părea a fi foarte mare, enorm. Acolo erau haine vechi populare țesute, unelte vechi, obiecte de pe timpul razboaielor(arme, cartușe, coifuri), bancnote, monede... Uneori, la muzeul nostru, puteam admira și expoziții de pictură.

Unii prieteni frecventau școala muzicală, ansamblul de dansuri populare, corul, școală de pictură. Să nu uit și de stadionul mare cu nocturnă unde se jucau meciuri de fotbal, se organizau competiții sportive pentru copii. Apropo, echipa de fotbal a reusit să aducă Cupa RSSM în sat. Cu siguranță a fost mare sărbătoare atunci...
În cadrul Liceului din localitate se formase Consiuliul Tinerilor, apoi echipe de dezbateri, ziarul liceului; învățam să facem proiecte, să le câștigăm. Eram niște copii foarte activi care vroiau să le reușească pe toate. Aveam toate condițiile să fim fericiți, împliniți, să creștem în a ajunge oameni buni,... mândria satului...

25 august 2011 7 comments
0

Pelinia – sat de gospodari

Fiind în drum spre Pelinia meditam asupra semnificaţiei denumirii lui încercând să găsesc o explicaţie rezonabilă şi să aflu care e totuşi legătura între localitatea fondată la 1758 în stepa Bălţilor şi planta medicinală Artemisia atât de răspândită pe aceste meleaguri şi cunoscută în popor sub denumirea de pelin. Senzaţia amară care volens nolens apare o dată cu orice gând despre această plantă mi-a dispărut pe dată ce după cotitura şoselei Bălţi-Cernăuţi, pe versantul de sud al albiei râului Răut, apăru o falnică localitate cu case arătoase de o albeaţă sclipitoare. Satul, ca participant la concursul republican "Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate", s-a învrednicit de Premiul I în categoria localităţilor rurale.

Pentru ca localitatea să corespundă rigorilor concursului au depuse eforturi considerabile deopotrivă de cetăţeni şi de factorii decizionali locali. De fapt, e vorba de conlucrare, căci este destul de dificil ca într-un sat cu 8600 de locuitori, cu cca. 3700 de curţi, 1300 de fântâni, 127 km de drumuri, să asiguri o ordine exemplară şi o amenajare demnă de invidiat. Sat cu străzi largi, majoritatea cu carosabil fie prundiş, fie asfalt, lipsite de obişnuitele materiale de construcţie sau chiar furajere înşirate de-a lungul gardurilor ca prin alte părţi. Casele, prin atractivitatea şi originalitatea lor, curăţenia curţilor, parcă te îmbie să le faci o vizită. Sunt primitori şi localnicii, care cu bucurie îi întâmpină pe oaspeţi şi, cu modestia tradiţională moldovenească, comentează succesele pe care le datorează muncii lor asidue.

O atenţie deosebită se acordă amenajării surselor de apă. Toate fântânile din sat sunt îngrijite şi amenajate în strictă conformitate cu normele sanitare în vigoare. Apropo, că veni vorba de fântâni, primăria le amenajează cu forţele proprii pe cele rămase fără stăpân. Se întreţin la nivelul cuvenit şi toate obiectivele de menire social-culturală. Aici cimitirul e cimitir, stadionul e stadion, scuarul e scuar.

Recent primăria a obţinut un grant pentru reconstrucţia apeductului. A fost restabilită baia publică. Chiar şi o construcţie nefinisată (casa de ceremonii oficiale) nu e demolată, ci îşi aşteaptă răbdător posibilul stăpân. Dar ce sat se mai poate lăuda cu un cămin cultural cu 13 colective artistice, cu o clădire de trei etaje a muzeului de studiere a ţinutului local? Tot aici se află şi Centrul de Informare al Tineretului - o contribuţie a unei fundaţii care a amenajat o sală de computere cu conexiune la Internet. Cu toată diversitatea formelor de gospodărie (fermieri individuali, asociaţie a gospodăriilor ţărăneşti, societate agricolă cu responsabilitate limitată ş.a.) toate cele 8300 ha de care dispune satul sunt prelucrate la timp şi roadele muncii sunt pe potrivă.

Spre deosebire de alte localităţi, unde se organizează campanii de amenajare numai în perioada de primăvară, aici acţiunile de salubrizare au un caracter permanent. Toată populaţia e practic antrenată în curăţarea străzilor, îngrijirea spaţiilor, amenajarea atât a propriilor curţi, cât şi a instituţiilor publice. Cu regret, din cauza preţurilor înalte la materialul săditor primăria a fost în stare să procure în acest an doar 6500 de arbori şi arbuşti, care au fost imediat plantaţi în noul parc.

Evident sunt şi probleme pe care primăria, cu regret, nu le poate soluţiona. În primul rând e vorba de imposibilitatea comercializării de către ţărani a produselor agricole primare. O altă problemă acută constă în lipsa locurilor de muncă pentru populaţia adultă care e nevoită să migreze. Anual circa 1000 de pelineni se află în afara satului în căutarea surselor de existenţă. Primarul speră că o dată cu deschiderea unei întreprinderi de confecţii o parte din tineret îşi va găsi ocupaţie permanentă în satul natal.

O altă problemă e necesitatea conştientizării ecologice adecvate a populaţiei. Mai marii satului cred că ea poate fi soluţionată prin educaţia ecologică a tinerei generaţii. În şcoli această disciplină este ignorată, iar cele trei ore ecologice organizate anual nu pot nici pe departe atinge obiectivul scontat. Conform părerii unanime a pedagogilor şi a consiliului local, ar fi binevenită introducerea unei discipline specializate în curriculumul şcolar la ecologie.

Părăseam această localitate ospitalieră cu un dublu sentiment: primul - de mândrie, pentru că avem în Moldova sate de gospodari, iar al doilea - de regret, pentru că prin alte părţi nu se prea grăbesc edilii locali să le restabilească localităţilor farmecul de odinioară.

Autor: Nicu VREDNIC, 2004
Sursa: natura.md

0

Pelinia, sat de longevivi


Deşi studiile arată că speranţa de viaţă în Moldova este de 71 de ani, există şi excepţii. Eudochia Ţurcanu din satul Pelinia, raionul Drochia, a ajuns la vârsta de 101 ani. Femeia spune că se trage dintr-o dinastie de longevivi, deoarece şi mama ei a trăit 98 de ani.

Eudochia Ţurcanu spune că a trecut prin multe greutăţi în viaţă, iar acum are ce să le povestească celor 24 de strănepoţi. Secretul longevităţii este simplu, afirmă ea. "Nu am mâncat „ciucalate”, „morojnă”. Nu am mâncat felurite de mâncări cum sunt acum. M-au întrebat ce vitamine am mâncat de am ajuns eu anii aceşte și le-am spus că 7 feluri de buruiene am mâncat", spune bătrâna.

Eudochia Ţurcanu este convinsă că acum oamenii trăiesc mai puţin deoarece consumă mult alcool şi fumează.

În satul Pelinia, Drochia, locuieşte şi cea mai longevivă persoană din Moldova. Natalia Zaeţ are 112 ani.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în Moldova sunt aproximativ 25 de mii de oameni care au peste 85 de ani.



sursa: PUBLIKA TV

12 august 2011 5 comments
0

Confesiuni


Când eram mic copil aveam sentimentul cert că a fi născută în satul Pelinia e o binecuvântare. Astăzi îmi vine adesea să cred contrariul.
Nu că aș nefericită în privința locului unde Providența a decis să-mi creeze cuibul de maturizare, ci poate sunt un pic nemulțumită de unele stări de fapt caracteristice pentru această localitate. Nemulțumirea mea are mai multe surse și, deși, cred că însăși experiența de a te naște și a crește în Moldova poate fi cea mai serioasă sursă de nemulțumire, nu pot să las în umbră unele specificități defavorabile ce caracterizează acest sat.
Îmi amintesc indignarea și durerea cu care îmi luam nemulțumită optul, atunci când eseul meu la Limba și Literatura Română era caracterizat drept ”samavolnic”. Îmi era greu să înțeleg de ce în mod obligatoriu trebuie să încep și să finalizez fiecare eseu cu o poezie sau cu un fragment copiat de la autori consacrați. Sau de ce frazele trebuie să fie ”scurte și pe înțelesul tuturor”, fără neologisme, întrebări retorice și puncte de suspensie. Ca și în cazul cămășii și bantului alb, sau obligativității de a merge la parada de 9 mai, sau la cules mere în toamnă, sau de a frecventa orele de Educație Tehnologică, simțeam încă din clase incipiente, că sunt constrânsă a mă supune unei formalități pe cât de paraxină, pe atât de inutilă și banală. Această formalitate redundantă își are rădăcinile într-o reminiscență de mentalitate formată sub auspiciul îndoctrinării comuniste.
Faptul că lumea, inclusiv profesorii au o astfel de mentalitate este desigur profund deranjant. Dar, ceea ce mă îngrijorează este impactul pe care îl are o astfel de mentalitate asupra tinerei generații. Nu e vorba că mentalitatea părinților, buneilor, vecinilor, educatorilor, profesorilor noștri ar fi contagioasă și s-ar transmite de la generație la generație. Cred în contrariul unei astfel de situații, adică în faptul că generațiile de tineri formate în perioada post `90 au o cu totul altă mentalitate. Desigur, la prima vedere acest lucru ar fi unul pozitiv – noul val de tineri cu o altă mentalitate ar fi în măsură să aducă mult râvnita schimbare.
Totuși, sunt foarte sceptică în această privință. Explicația scepticismului meu rezidă într-o realitate pe care am observat-o pe parcursul anilor de școală și a timpului petrecut în sat. Încă cu mult timp în urmă mi-am dat seama cu stupoare, că ceea ce găsesc eu incorect și revoltător în anumite comportamente sau obiceiuri ale consătenilor mei, fie ele în școală, pe stradă sau în localurile de distracție nocturnă, este văzut de alții drept o normalitate nesusceptibilă de vreun semn de întrebare. O astfel de docilitate, mi-o explic astăzi drept rodul faptului de a crește, de a fi educat și de a ajunge la maturitate sub aripa vechii generații de pacienți ai experimentului comunist. Tânăra generație de pelinieini nu a fost contaminată de mentalitatea comunistă, însă ea în mod cert suferă efectele acesteia.
Cum altfel se explică docilitatea, conformismul, ignoranța și desigur frica de inițiativă ce caracterizează marea majoritate a tinerelor persoane din satul Pelinia? Câte cazuri de abuzuri, nedreptăți sau încălcări - în care sunt implicați un număr consistent de persoane, de la profesori, directori de școli până la autorități din cercul de conducere ale satului – au fost trecute cu vederea de atâta lume, fiind considerate situații de normalitate?! Câte ziare locale sau școlare au fost editate în ultimii 10 ani de tinerii din Pelinia dornici, dacă nu să-și manifeste indignarea, cel puțin spiritul de inițiativă?! Câte proiecte, activități extracuriculare sau manifestări de stradă?! Și întrebările exclamative ar putea continua.
Elevii de ieri cresc în a fi părintii de azi. Oameni la locul lor: cu casă, gospodărie și mașină cumpărată cu banii de la nuntă. Elevul care ieri primea smerit palma de la diriginta pentru întârziere, astăzi e gospodarul la fel de smerit care-și face gard nou cu bănuții făcuți la Moscova. Eleva care ieri asculta supusă lecția despre rolul femeii în societate, astăzi e tânăra a cărui scop unic e să pună mâna pe gospodarul cu serviciu periodic în Moscova.
Desigur, există și elevul din prima bancă care visează să se facă medic. Acest elev la fel de preaplecat și docil ca și ceilalți, ajunge să fie în cel mai bun caz medicul frustrat de realitatea de a lucra într-un sistem putred în care oamenii mor neajutorați pe paturile spitalurilor, iar în cel mai rău caz tot gospodar cu serviciu periodic peste hotare.
Apatia asta generala, alături de ignoranță brutală mă deranjează la sătenii din Pelinia. Mă doare să văd un tot mai mare deficit de cultură, o tot mai puternică indiferență și lipsă de manifestare socială, politică și culturală a generației din care fac parte.
S-ar putea considera că acest fenomen e caracteristic pentru toți tinerii din Moldova și că cei din Pelinia nu sunt decât produsul unei probleme naționale. Desigur această afirmație nu ar fi lipsită de adevăr, dar în inocența mea îmi place încă să cred că faptul de a te naște în Pelinia este o binecuvântare și că noi putem fi excepția.

06 august 2011 3 comments
0

Femeia de la sat


Femeia de la sat, aşa o s-o numesc pe mama care-şi aşteaptă copiii în vizită, iar ei vin de Paşte şi Crăciun, uneori mai des, alteori mai rar... stă cu ochii spre poartă şi îşi aminteşte cât de frumos era când au venit la ea ultima dată. Ar fi oprit acele clipe fericite când ei intră pe poartă, bat la uşă, o strigă...
Femeia de la sat care a muncit o viaţă la pământul colhozului, la prăşit, la cultivat tutunul, cu brigada, cu vecinele... Acasă ajungea noaptea, copiii adesea dormeau deja, iar ea trebuia să spele, să facă mâncare pentru a doua zi. Aţipea spre dimineaţă, dar trebuia să plece iarăşi la muncă dis-de-dimineață.
Cum era viaţa femeii de la sat care nu avea uneori nici curent ca sa lumineze un beculeţ în casă, nu existau maşini de spălat, aspirator, frigider, fier de călcat? Toate au apărut treptat, odată cu acea evoluţie a omenirii care avea la baza piramidei muncitorii simpli care lucrau zi şi noapte. La baza acestei piramide este şi a fost femeia de la sat care a crescut copiii cum a putut, împreună cu soţul, sau singură toată viaţa; a încercat să-i dea la şcoli ca să nu ajungă să muncească ca ea. Ar fi fost în stare să munceascaă pentru copiii ei și pentru copiii copiilor, doar ca ei să aibă un serviciu la birou. Din această cauză a făcut tot posibilul ca lor să nu le lipsească nimic. În plus, copiii ei deştepţi şi frumoşi trebuie să urmeze o facultate. Au plecat şi au revenit tot mai rar, ca puii care învaţă să zboare şi zboară tot mai departe, până când drumul înapoi devine tot mai lung.
Această femeie de la sat acum e la pensie. Chiar dacă nu are serviciu, îşi găseşte tot timpul de lucru: creşte pui, răţuşte, bubocei sau are sotcă unde umblă la prăşit şi unde cultivă de toate; are acasa flori, legume. Mai pleacă uneori la moară ca să-şi facă făină de porumb, făină de grâu, ulei...
Coace pâine, plăcinte, cozonaci, deoarece ea nu cheltuie banii pe așa ceva - nu cumpără decât uneori medicamente, doar când acestea sunt mai mult decât necesare. Vrea să aibă de toate ca să dea la copii atunci când vor veni la ea.
Femeile de la sat mai tinere, de obicei lucrează în oraşul din apropiere, sau chiar în sat pe la şcoli, grădiniţe. Au televizor, telefon mobil, frigider, maşină de spălat,aspirator, aragaz, nu mai zic de curent, gaz, apă caldă, baie și alte facilități. Aceste femei preferă să cumpere pâine decât să coacă, preferă să stea acasa în loc să muncească pentru un salariu care nu le convine, iar bărbaţii de obicei pleacă peste hotare şi lucrează din greu pentru un salariu mai bun.
Baza acelei piramide despre care am mai vorbit devine tot mai slabă. Cei din vârful ei ar trebui sa-şi dea seama de asta înainte ca totul să se prăbuşească. Cel ce e mai sus cade mai tare, iar cei de la munca pământului nu au unde să cadă.

În continuare vă invit să urmăriți documentarul "Femei la Moară" filmat și montat în 2010 în Pelinia(dar a fost "scos în lume" recent)de către Valeriu Antonovici, care ne spune: "Am fost la moară să văd cum se descurcă o femeie singură. Am filmat și vă invit să urmăriți aceste acțiuni pentru a intra în ritmul vieții ei."



Pentru mai multe detalii referitor la acest documentar, vizitați filmândmemorii

16 iunie 2011 2 comments
0

Rezultatele alegerilor locale din Pelinia(5 iunie 2011)


Actualizare 07.06.2011, ora 11.05: Rezultatele finale în Pelinia sunt urmatoarele:


  • Alegeri primar Pelinia(3051 voturi valabile):

    1. Bagrin Gheorghe(candidat independent) - 51.62% (1575 voturi)
    2. Țurcanu Valeriu(PLDM) - 23.21% (708 voturi)
    3. Postolachi Ion(PCRM) - 11.64% (355 voturi)
    4. Țurcanu Ion(PDM) - 8.42% (257 voturi)
    5. Chilaru Petru(PL) - 2.39% (73 voturi)
    6. Pripa Ion(PPDM) - 1.87% (57 voturi)
    7. Pălii Grigore - 0.85% (26 voturi)


  • Alegeri consilieri locali Pelinia - 17 mandate(2994 voturi valabile):

    1. PCRM - 35.20% (1054 voturi) - 7 mandate
    2. PLDM - 31.73% (950 voturi) - 6 mandate
    3. PDM - 14.25% (427 voturi) - 3 mandate
    4. Agachi Andrei - 8.08% (242 voturi) - 1 mandat
    5. PL - 4.07% (122 voturi) - 0 mandate
    6. Postolachi Petru - 3.31% (99 voturi) - 0 mandate
    7. PPDM - 2.14% (64 voturi) - 0 mandate
    8. PPCD - 1.20% (36 voturi) - 0 mandate


  • Alegeri consilieri raionali Drochia, voturile din Pelinia(2998 voturi valabile):

    1. PCRM - 39.26% (1177 voturi)
    2. PLDM - 32.39% (971 voturi)
    3. PDM - 15.11% (453 voturi)
    4. PL - 4.77% (143 voturi)
    5. Vasilean Alexei - 1.77% (53 voturi)
    6. Gheorghelaș Boris - 1.60% (48 voturi)
    7. PPCD - 1.47% (44 voturi)
    8. PPDM - 1.47% (44 voturi)
    9. Moscaliuc Mihail - 0.93% (28 voturi)
    10. Filipciuc Eduard - 0.60% (18 voturi)
    11. PNL - 0.37% (11 voturi)
    12. UC - 0.27% (8 voturi)





Actualizare 06.06.2011, ora 14.55: În imaginea inserată în acest articol puteți vedea detalii privind prezența la vot în localitatea Pelinia.


Actualizare 06.06.2011, ora 13.35: Avem informaţii referitor la alegerile consilierilor raionali, circumscripţia electorală Drochia: PCRM - 41.58%, PLDM - 25.84%, PDM - 18.45, PL - 4.90%
sursa: cec.md


Actualizare 06.06.2011, ora 12.45: Este sigur deja: Gheorghe Bagrin a obținut peste 50% din voturi, astfel încât rămâne în fotoliul de primar.

La Consiliul local, dupa ultimile date, situaţia este aproximativ următoarea: PCRM - 8 consilieri, PLDM - 4-5, PD - 3-4, posibil PL - 1. Precizăm că în Pelinia sunt 17 consilieri locali. Revenim cu detalii pe parcurs.


06.06.2011, ora 11.45: Conform informațiilor care au ajuns la noi, Gheorghe Bagrin va continua să activeze în calitate de primar. Mai multe detalii vă vom oferi pe parcurs.

06 iunie 2011 1 comments
0

Înălţarea Domnului: tradiţii în Pelinia


Joi, 2 iunie, creştinii ortodocşi au sărbătorit Înălţarea Domnului. În ajun de Ispas, gospodinele coc pască şi încondeiază ouăle. Şi în satul Pelinia, raionul Drochia, creştinii pregătesc bucate tradiţionale pentru a sărbători Înălţarea Domnului. După slujba de la biserică oamenii, se salută spunând Hristor s-a Înălţat. Se spune că această zi este la fel de importantă, ca şi Paştele.

Liuba Burciu din satul Pelinia, raionul Drochia în ajun de Ispas coace plăcinte şi cozonac. Ea spune că sărbătoreşte Înălţarea Domnului împreună cu rudele şi vecinii. Nici ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa de sărbătoare.

De Ispas ortodocșii merg la biserică cu crenguţe de nuc şi le sfinţesc. Acestea sunt puse la icoane şi păstrate anul întreg pentru a feri casa de cele rele.



sursa: PUBLIKA TV

0

Alegeri locale în Pelinia(5 iunie 2011)


În Pelinia, ca și în întreaga țară, iar au loc alegeri. De această dată – alegeri locale. În listele electorale au fost incluşi 6046 alegători, care îşi pot exercita dreptul la vot în cadrul a 3 secţii de votare, care se află în incinta Casei de Cultură, Liceului Teoretic şi a Gimnaziului din localitate.
Eșchierul politic e aproximativ același ca și în toată Moldova: PCRM, PLDM, PD și PL. La acestea se mai adaugă și Partidul Umanist, dar și independenții.
Actualul primar, Gheorghe Bagrin, după perindarea de-a lungul timpului prin mai multe partide, la aceste alegeri va fi candidat independent. PCRM-ul a înaintat candidatura lui Ion Postolachi, rezident la Drochia, dar cu origini din Pelinia. În aceiași situație este și candidatul din partea PD, Ion Țurcanu, care este din sat, dar locuieșe și practică avocatura la Bălți. PLDM-ul propune candidatura lui Valeriu Țurcanu, iar din partea PPDM candidează directorul Gimnaziului, Ion Pripa, fost primar în perioada 2001-2005. Lupta pare strânsă și probabil nu se va decide din primul tur. Cu șanse reale pornesc actualul primar, dar și candidații din partea PD, PCRM și poate PLDM.
În lupta pentru un loc în consiliul sătesc, bătălia e între aceleași 3 partide, la care cu siguranță se vor alătura și reprezentanții Partidului Liberal condus de Petru Chilaru(directorul Casei de Cultura).
Deci, lupta e strânsă, candidați avem mulți și din toate partidele și de toate orientările; toți sunt din sat: atât la consilieri, cât și la primar. Așa că, îndemnul nostru, dacă va pasă de satul în care ați crescut şi aveţi viză de reşedinţă în Pelinia, indiferent dacă mai locuiți sau nu aici, veniți acasă și exprimați-vă votul pentru candidații care, sperăm noi, vor face din Pelinia o localitate cu care să ne putem mândri.

Accesaţi Rezultatul alegerilor din Pelinia pentru a vedea rezultatul alegerilor locale.

03 iunie 2011 7 comments
0

Paştele şi Paştele Blajinilor


Paştele este o sărbătoare de familie, cu toţii vin acasa la părinţi, ca o reuniune puternică în aşteptarea acelei minuni a învierii.
Credinţa, dar şi voinţa îi aduce pe oameni la biserică. Noaptea Învierii este foarte scurtă. Unii se bucură întreaga noapte de liturghie, de cântece si rugăciuni înălţate acestei sărbători. Marea majoritate se duc la biserică dimineaţa devreme, toţi iau de acasa câte un coş frumos în care au pregătit pască, cozonac, ouă roşii, sare şi alte bunătăţi pe care le iau la biserică pentru a le sfinţi.
Aceste bucate sfinţite la biserică se aduc apoi acasă şi se mănâncă de dimineaţă cu mare grijă. Tradiţiile paştelui ne-au învăţat să ne spălăm pe faţă cu apă dintr-o cănuţă unde este un ou roşu sfinţit şi nişte bănuţi, iar cel mai mic, de obicei, se spală ultimul şi ia bănuţii.
Cea mai evidentă minune a învierii este pogorârea focului haric la Ierusalim la mormântul Domnului. De acolo se aduce şi în Chişinău, de unde focul ajunge şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, inclusiv şi Pelinia, iar oamenii sunt fericiţi să aducă acasă o lumină aprinsă din acel foc care demonstrează că acolo sus cineva are grijă de noi.
La o săptămână după Paşte, se serbează Paştele Blajinilor. Este ziua pomenirii celor care nu mai sunt în viaţă. Toţi pleacă la cimitir, la locul de odihnă a rudelor, a străbuneilor, buneilor, poate a părinţilor, a fraţilor sau chiar a copiilor. Durerea despărţirii este alinată de speranţa învierii. Se dă de pomană pentru cei răposaţi, se întâlnesc rude, cunoscuţi, prieteni şi vorbesc lucruri frumoase despre cei duşi, gustă nişte vin şi dau pomelnicul unde sunt notate numele tuturor celor răposaţi, părintelui pentru rugăciunea de înviere
"Dumnezeu sa-i odihnească
Dumnezeu sa-i fericească
Veşnica lor pomenire...
"
Paştele Blajinilor la noi în sat se serbează în ziua de duminică. Cimitirul este foarte mare, iar mormintele prea dese. De ceva timp se construieşte o nouă biserică în celălalt capăt de sat care îşi face un cimitir nou aflat la ceva distanţă de sat unde deja sunt câteva morminte, iar Paştele Blajinilor aici se serbează în ziua de luni. Toţi cei care au rude înmormântate în cimitirul nou, au şi în celălalt mare, de aceea lunea, a doua zi, au tot timpul să-i pomenească pe cei înmormântaţi în cimitirul cel nou. Părintele obişnuieşte să facă rugăciunea, apoi să ţină predică, să cheme lumea la biserică şi să le amintească de viaţa de apoi de care trebuie să se îngrijească.

În continuare, avem bucuria să vă prezentăm un filmuleț antropologic realizat în urma unei cercetari etnografice în satul Pelinia, Republica Moldova, 2006 de către Valeriu Antonovici. Mulțumim și pe această cale domnului Valeriu Antonovici pentru permisiunea de a publica acest video.

0

Carnaval în aer liber


Au cântat, au colindat şi au dansat în ciuda gerului de afară. Colectivele artistice din Pelinia,împreună cu administraţia locală, au organizat carnavalul de Revelion, în aer liber. De la mic la mare au jucat hora în centrul satului şi şi-au amintit datinile străbune.

Copiii s-au bucurat şi de prezenţa lui Moş Crăciun la sărbătoare.

Anul acesta este pentru prima dată când locuitorii din Pelinia au parte de carnavalul de Revelion în aer liber.

Petrecerea din centrul satului a costat primăria aproape trei mii de lei.



sursa: PUBLIKA.MD


P.S. Sper să nu se supere nimeni prea tare pentru că public acest articol cu o întârziere de câteva săptămâni...

23 ianuarie 2011 2 comments
0

Tradiţii de Bobotează în Pelinia


Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc la sfârșitul lunii ianuarie ajunul Bobotezei sau a botezului lui Hristos în apele Iordanului. Preoţii au oficiat, cu această ocazie, slujba de sfinţire a apei, iar credincioşii au venit ca să ia Agheasma Mare.

Şi oamenii din satul Pelinia, raionul Drochia, au venit în această dimineaţă la biserică să-şi ia apă sfinţită.

Slujitorii bisericii recomandă să se ţină post în ajunul Bobotezei, pentru curăţarea sufletului şi trupului înainte de a lua apa sfinţită.

Mai multe detalii, în filmulețul de mai jos:



sursa: PUBLIKA.MD

22 ianuarie 2011 0 comments
0

Punctul pe i, nu pe e (Pelinia, nu Pelenia)


Sunt mai multe legende cu privire la originea numelui “Pelinia”. O primă legendă ne spune că pământul ar fi aparţinut unui boier cu numele “Pelin”, de unde a rămas şi numele acestei localităţi. Altă legendă spune că numele satului vine de la cuvântul “pelin”. Se zice că în trecut, pe locul unde este aşezat acum satul, creşteau lanuri mari de pelin. Planta era destul de înaltă, iar primii locuitori o taiau cu topoarele şi îşi acopereau chiar şi colibele…
Amară ca pelinul a fost şi viaţa localnicilor de-a lungul istoriei: au avut de îndurat foamete, război, deportări, regim sovietic… comunism… şi din nou comunism…
Mă mândresc cu satul de baştină şi din respect pentru istoria neamului meu şi pentru istoria satului meu. Mă doare foarte mult când văd şi aud că multe persoane nu cunosc numele adevărat al satului în care s-au născut și locuiesc. Cea mai întâlnită greşeală este “Pelenia”. Este foarte urât atunci când vedem tineri, persoane cu studii care nici măcar nu ştiu numele adevărat al satului natal. Unora le-a fost de învăţătură când au descoperit acestă greşeală prin acte şi au cheltuit o groază de bani ca să-şi îndrepte greşeala indiferenţei şi neştiinţei lor.

Pe site-uri de socializare, gen odnoklasniki, sunt persoane care spun că sunt din localitatea Pelenia. Aşa localitate în Republica Moldova nu există!!! Mă gândesc oare de ce unii tineri nu cunosc un lucru atât de important?! Doar la şcoală, când semnam fiecare caiet, trebuia să scriem şcoala, localitatea, numele şi prenumele. Atâţia ani la rând: 9, sau chiar 12(doar satul nostru mare şi frumos are şi liceu). Oare profesorii nu vad aceste greşeli? Dacă e să caut mai adânc mi se face ruşine şi totuşi sunt gata să divulg un secret. Am crescut şi am învăţat cu respect faţă de profesori, dar acum respectul a ramas doar pentru unii. Totuși, în acest articol nu vreau să critic deloc munca de profesor.

Recent am văzut un caiet personalizat cu diferite informaţii despre sida, creat prin implementarea unui proiect de către “Centrul de Acces la Informaţie şi Instruire” din localitate. Aşadar, oamenii noştri după ce au scris proiectul, au început să facă seminare nu doar la noi în sat, dar şi prin satele din apropiere. Au făcut ceva foarte bun, după care pozele colectate le-au inclus în acest caieţel personalizat. Fiecare poză are menționată localitatea unde a fost făcută. Totul bine și frumos până aici, doar că mi-a atras atenţia un mic detaliu: fiecare poză cu satul nostru avea inscripţia “Pelenia”. Şi acum întrebarea: “Cum se face că nici la Centrul Pentru Informare, nu se cunoaște numele adevărat al satului?”.
O ultimă precizare: la noi în sat numele cel mai des întalnit pentru un local este „Peliniţa”: la orice bar, cafenea, cooperativă de producţie şi multe altele. Mai nou, a apărut și Peleniţa, dar acesta este un nume pentru un local, obiect propriu, poate să-l numească cum doreşte! Pentru mine este important să fie numit satul meu cu numele adevărat...

Atunci când te chem,
Simt un amar şi un dor.
Numele tău nu-mi răspunde în lume
Eşti locul cel mai sfânt şi mai scump
Pelinia, ești locul în care-am crescut…



Bon de casă de la Cafe-Bar "Pelinița". Totuși, pe bon e Pelenia...



Fosta cafenea "Pelinița". Acum, deși nu e folosită, se numește "Pelenița"



După cum spuneam, "Pelinița" e peste tot :)

Abonează-te aici

Plai moldovenesc - Sârba de la Pelinia

Etichete