Ai o noutate sau articol pentru Pelinia? Contactează-ne la pelinia@ymail.com şi noi te vom face auzit!

Se afișează postările cu eticheta Pelinia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelinia. Afișați toate postările
0

Cartea noastră cea de toate zilele

"Biblioteca publică joacă un rol vital în comunitățile deservite, fiind principala instituție care oferă servicii de informare și documentare sub diverse forme și în contexte diferite. Astfel, aceasta contribuie la dezvoltarea personală a utilizatorilor prin educația formală, prin educația pe tot parcursul vieții, prin activitățile desfășurate după încheierea orelor de școală, prin cultura informației, activități de petrecere a timpului liber sau acces la informații."
 Dr. Agnes Erich



Trăim într-un continuu progres tehnologic. Internetul nu mai este considerat de mult timp un lux, ci este privit ca o necesitate, iar prezența instituțiilor publice pe rețelele de socializare a devenit o normalitate. Astfel, accesul la informații poate fi realizat mult mai simplu și rapid. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem o postare informativă, dar ne și întristăm când observăm unele greșeli gramaticale și/sau de exprimare. Pentru a încerca să înțelegem cauza, dar și a găsi soluții, am avut o discuție pe Facebook cu administratorii contului Bibliotecii pentru copii. Precizăm că discuția a fost un pic anevoioasă din cauza reticenței sau fricii celor de la bibliotecă de a discuta cu noi.  Totuși, am obținut câteva informații pe care vi le prezentăm mai jos.
La "Biblioteca pentru Copii" din Pelinia sunt 2 angajați. Angajații bibliotecii folosesc rețelele de socializare pentru a comunica și împărtăși orice eveniment sau activitate. Numărul de vizite săptămânal este de aproximativ 75 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani.  Copiii iubesc cel mai mult să participe la Serviciile Moderne de Biblioteca și să utilizeze calculatorul sau tabletele pentru jocuri, accesul la informații și rețele de socializare. "Greșeala gramaticală  o poți face mecanic".
Începusem să facem un articol critic, în care să prezentăm postările cu greșeli, dar între timp am considerat că e mai bine să venim cu câteva sugestii:

  • Transformarea contului de Facebook în pagină pentru a avea mai multe persoane posibilitatea de editare și postare.
  • Verificarea multiplă a unei postări înainte de publicare, inclusiv de către mai multe persoane.
  • Dicționarul explicativ al limbii române (sau o variantă online, cum ar fi dexonline) vă poate salva de multe bătăi de cap.
  • Acordarea dreptului de editor pe pagină copiilor activi. Acest privilegiu poate fi transformat într-o joacă/competiție ce se acordă periodic.


28 iulie 2018 0 comments
0

Complex sportiv în Pelinia


Președintele Republicii Moldova a prezidat o ședință de lucru cu privire la mersul realizării proiectului național de construcție a 300 de complexuri sportive în localitățile rurale ale Moldovei.

Potrivit informației responsabililor de proiect, au fost contactate administrațiile locale iar lucrările vor demara în 10 cele mai mari sate selectate, cu excepția satului Peresecina din raionul Orhei, în care primarul localității s-a dezis de construcția terenului sportiv, motivînd prin faptul că locuitorii satului nu au nevoie de un asemenea complex sportiv.

Șeful statului a reiterat că cele 300 de complexuri sportive vor fi construite în decurs de trei ani, pe perioada mandatului său prezidenţial, iar banii destinați acestui proiect vor fi identificați din surse externe, și nu din bugetul de stat.

Primele 10 localități care au fost identificate sunt:
1. Congaz, Găgăuzia;
2. Costești, Ialoveni;
3. Cărpineni, Hîncești;
4. Copceac, Comrat;
5. Baurci, Comrat;
6. Băcioi, Chișinău;
7. Corjeuți, Briceni;
8. Trușeni, Chișinău;
9. Pelinia, Drochia;
10. Sipoteni, Călărași.

16 octombrie 2017 1 comments
0

Rezultate finale alegeri primar (turul II) 28 iunie 2015 - Pelinia




Astăzi, 28 iunie 2015, a avut loc turul II al alegerilor locale pentru funcția de primar în satul Pelinia. Prezența la vot a fost de 47.64 % (2898 alegători din 6076 cu drept de vot). Locuitorii satului Pelinia și-au exprimat alegerea în felul următor:

Sărăteanu Titus - 60.37% (1741 voturi)
Bagrin Gheorghe - 39.63% (1143 voturi)

Prin urmare, Sărăteanu Titus este noul primar al satului Pelinia. Îi urăm succes și cât mai multe realizări pentru sat și locuitori. 

0

Sugestii pentru primar


La sugestia voastră, facem un articol în care participăm toți cu propuneri/idei ce trebuie realizate de primarul ce va fi ales în alegerile din acest an. Puteți scrie probleme cu care v-ați confruntat, propuneri de proiecte/amenajări/îmbunătățiri, orice credeți că ar fi necesar de făcut în satul nostru pentru a ne putea mândri și pentru a avea un trai mai bun la noi acasă - în satul Pelinia.

Ordinea în listă este aleatoare, toate ideile sunt importante. Vom actualiza articolul cu sugestiile voastre(din comentarii sau primite pe mail).

1. Să fie reparate toate drumurile din sat și să fie montate coșuri de gunoi solide(la 50 m distanță) care să fie curățate regulat pentru a păstra curățenia în localitate.
2. Toate străzile sa fie iluminate și să fie instalate camere de supraveghere în unele zone.
3. Să fie reparată casa de cultură, unde în ultima duminica din fiecare lună să fie adunarea satului și primarul să dea raportul pentru luna respectivă și să prezinte planul pentru perioada următoare.
4. De reparat și folosit casa de nunți (eventual de transformat într-un local cu activități pentru tineret, gen sală de fitness și alte sporturi).
5. Refolosirea proprietăților publice aflate într-o stare deplorabilă. De exemplu: spitalul, cafeneaua Peliniția(cea de lângă stadion), etc. Fosta cafenea se poate de reparat și de făcut o cantina sau ceva de folos, când ar veni bătrânelele de la Biserică să se oprească să mănânce o farfurie cu borș acolo, sau copiii de la școală, persoanele social-vulnerabile.
6. Cele 2 fântâni de lângă casa de nunți să fie reparate.

[lista se actualizează continuu]

0

Rezultate alegeri locale 14 iunie 2015 - Pelinia


Rezultate finale:

În urma numărării tuturor voturilor (toate cele trei secții de votare din sat), avem următoarele rezultate:
 - la funcția de primar, vom avea turul 2, în care vor participa Sărăteanu Titus și Bagrin Gheorghe.

Sărăteanu Titus - 29.46% (873 voturi)
Bagrin Gheorghe - 25.68% (761 voturi)
Dolință Valeriu - 12.93% (383 voturi)
Morogai Vasile - 12.66% (375 voturi)
Catană Rodica - 5.70% (169 voturi)
Zaeț Ion - 5.03% (149 voturi)
Edu Gheorghe - 3.04% (90 voturi)
Băbălău Ion - 2.97% (88 voturi)
Antonovici Ion - 2.53% (75 voturi)


- la funcția de consilier, rezultatele sunt:
Sărăteanu Titus - 1 mandat
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) - 4 mandate
Bagrin Gheorghe - 1 mandat
Partidul Democrat din Moldova (PDM) - 4 mandate
Partidul Liberal Democrat din Moldova - 3 mandate
Partidul Politic "Partidul Nostru" - 2 mandate
Partidul Politic "Partidul Socialiștilor din Republica Moldova" (PSRM) - 1 mandat
Blocul electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă" (PPE) - 1 mandat
Agachi Andrei - 0 mandate.

Având în vedere că Sărăteanu Titus și Bagrin Gheorghe participă în turul doi al alegerilor pentru primar, mandatul persoanei ce va fi aleasă primar va fi repartizat ulterior.










Rezultate parțiale (ora 01:15) - de la 2 din 3 secții de votare:


În urma numărării voturilor și a procesării a 66.67% procese verbale (două din cele trei  secții de votare din sat) pentru funcția de primar al satului Pelinia, rezultatele sunt următoarele:
Sărăteanu Titus - 28.58% (479 voturi)
Bagrin Gheorghe - 23.69% (397).

Prin urmare, va avea loc al 2-lea tur pentru alegerea unuia dintre cei 2 candidați.

Rezultate alegeri pentru consilieri locali:




Articolul va fi actualizat cu rezultatele finale.

0

Cui dăm Primăria? Fii informat pentru alegerile din 14 iunie 2015!

Voința poporului se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat. 
La cele spuse mai sus, am mai putea adăuga un aspect foarte important - INFORMAREA. Ca să faci alegerea corectă, trebuie să știi cine sunt candidații, să afli ce obiective și planuri au pentru localitate și dacă îți dorești o schimbare anume, să alegi acel candidat care ar putea să o facă. În plus, candidatul pentru funcția de primar într-o localitate trebuie să aibă și niște calități personale - să fie corect, sincer, capabil, responsabil, să poată comunica cu cetățenii și să realizeze ce-și propune.

Vom expune mai jos câteva date importante despre candidații la funcția de primar în satul Pelinia, fără a ne exprima părerea proprie sau susținerea vre-unui candidat. Fiecare este liber să aleagă fără a fi influențat. Precizăm că ordinea în care îi prezentăm, este cea în care am primit informații despre acești candidați și nu reflectă părerile proprii. Dacă aveți informații suplimentare (sau contraargumente), vă rugăm să ne contactați.

Sărăteanu Titus - Candidat independent la funcția de primar și consilier  - ”Votează schimbarea spre binele tuturor sătenilor!”
Date personale: 47 ani, a. n. 1968, s. Pelinia, căsătorit, 2 copii, părinții profesori - Sărăteanu Mihail Romanovici și Sărăteanu (Nica) Maria Ivanovna.
În prezent este contabil șef, a a mai lucrat la Garda Financiară din Bălți, la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției din Bălți, și la Inspectoratul Fiscal în funcție de inspector superior.
Titus vine cu o serie de 17 propuneri pentru soluționarea problemelor din sat. Noi vă recomandăm să le citiți atent ca să înțelegeți că situația actuală a satului este precară și necesită cu adevărat o schimbare și o asumare a responsabilităților. Printre cele mai importante, putem enumera:
- contribuirea la realizarea măsurilor de asistență socială pentru primirea deplină a ajutoarelor sociale.
- efectuarea reviziei și verificarea tuturor contractelor de dare în arendă a proprietăților primăriei.
- lichidarea gunoiștilor neautorizate;
- restabilirea și păstrarea hotarelor pășunilor;
- amenajarea pieței, a parcului din centru, grădinițelor;
- extinderea iluminatului stradal;
- deschiderea secției de pompieri în sat;
- întreținerea, curățarea și reabilitarea drumurilor;
- apărarea respectării drepturilor cetățenilor prin lege a plății garantate pentru dare în arendă a cotelor și respectarea condițiilor din contract;
- reorganizarea primăriei, reducerea lucrătorilor din primărie care nu îndeplinesc obligațiunile de serviciu cu sinceritate, transparență sau care prejudiciază interesele sătenilor.



Vasile Morogai - Candidat din partea PDM (Partidul Democrat din Moldova) - ”Fapte bune pentru Pelinia”. 
Familia Morogai este cunoscută în sat, în primul rând datorită faptului că sunt proprietarii cafe-barului ”Pelenița” și a restaurantul ”Paradis” din centrul satului. Din mesajul electoral:
”Vă garantez siguranță, ordine și liniște în localitate! 
Dragi prieteni, ne cunoaștem de mult timp și ați fost alături de mine pe parcursul acestor ani. La bine și la greu am împărțit împreună grijile, problemele, dar și bucuriile satului nostru[...]”
Priorități stabilite (luate din broșura electorală):
- reparația capitală a Casei de Cultură (termen 2016);
- reparația capitală a Gimnaziului;
- reparația drumurilor locale;
- susținerea și acordarea ajutorului pentru familii;
- iluminarea stradală a întregului sat;
- organizarea zilelor sanitare în sat;
- amenajarea terenurilor de joacă în instituțiile preșcolare.


Zaeț Ion  -  Candidat independent - ”Cu credință în inimă pentru viitorul prosper al satului prin realizarea necesităților locuitorilor!”
Zaeț Ion este un candidat tânăr, energic și cu dorință de a face lucruri bune în satul natal. A contribuit recent la renovarea bisericii și a primit un ordin din partea ÎPS Vladimir. 


Rodica Catană - Candidat din partea PLDM (Partidul Liberal Democrat din Moldova) - ”Moldova merge înainte! Pelinia merge înainte cu Rodica Catană primar!”
Rodica Catană are câteva soluții ambițioase pentru viitorul satului.
Priorități pentru următorii 4 ani:
- Asigurarea populației cu apă potabilă de calitate;
- Reparația drumurilor din sat;
- Construcția trotuarelor pe străzile centrale;
- Atragerea investițiilor pentru crearea de locuri de muncă;
- Extinderea iluminării stradale pe întreg teritoriul satului;
- Amenajarea gunoiștilor autorizate;
- Amenajarea unei zone de odihnă pentru copii și tineret.



Ion Băbălău - PSRM (Partidul Socialiștilor din R. Moldova) - ”Eu voi face ordine în Pelinia!”
Platforma electorală a candidatului se bazează pe administrare profesionistă, trai confortabil, dezvoltare și modernizare și grijă față de oameni.
Pentru a face ordine în Pelinia, Ion Băbălău își propune următoarele:
- responsabilitatea personală a fiecărui funcționar al primăriei;
- instituirea unui departament pentru conlucrarea cu cetățenii;
- program de curățare și amenajare a parcului, pajiștilor, terenuri de joacă, locuri de odihnă;
- renovarea și repararea drumurilor;
- crearea locurilor de muncă pentru tineret și vârstnici;
- susținerea agricultorilor;
- crearea unui centru medical dotat cu autovehicul specializat.



Dolință Valeriu - PCRM (fracțiunea Partidului Comunist din RM.)
Anul nașterii 1962, studii superioare, specialist la CP ”Cîmpia Peliniței”.
Programul său electoral include:
- renovarea și construcția drumurilor;
- asigurarea cetățenilor cu apă potabilă;
- iluminarea străzilor (în măsura posibilităților reale);
- inventarierea totală a fondului funciar;
- punerea în funcție a unității de pompieri;
- construirea unui complex distractiv pentru copii și tineret în parcul satului Pelinia.



Bagrin Gheorghe - Candidat independent  - ”Împreună am depus eforturi pentru ca satul nostru să devină frumos, iar locuitorii lui să ducă o viață mai bună.”
Bagrin Gheorghe a avut mai multe mandate de primar, până în prezent. La aceste alegeri, actualul primar nu promite în scris nimic, doar mulțumește pentru încredere și îndeamnă la vot.


Nu am reușit să facem rost (încă) de pliante/broșuri electorale ale candidaților: 

Antonovici Ion - PPE (Blocul Electoral "Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă").

Edu Gicu - Partidul Nostru.

În concluzie, obiectivele candidaților sunt în mare parte generale, fapt care dovedește existența problemelor în localitate. Fie că suntem afectați, sau nu, un trai mai bun necesită un primar competent, cu spirit de inițiativă și dorință de a face doar lucruri bune pentru localitate și locuitori. Indiferent de alegerea fiecăruia, trebuie să fim conștienți că votul este un drept ce MERITĂ a fi exercitat. Viitorul nostru comun depinde de alegerile efectuate. Sperăm ca duminică să faceți alegerea cea mai bună pentru satul Pelinia.

0

“Cel mai cel sat din Basarabia”


Blogul satului Pelinia, pelinia.blogspot.com, a obținut primul loc la concursul “Cel mai cel sat din Basarabia”, la care au participat 48 de bloguri ale satelor din Moldova. De mai bine de un an și jumătate dedicăm acestui blog efort, muncă și mai ales mult timp pentru a promova și a face cunoscut acest blog, în special pentru consătenii care citind articolele și-ar putea forma o altă viziune asupra realității. Acest concurs a fost doar o întâmplare, una foarte binevenită, care ne-a apreciat efortul depus. Cu siguranță nu ne oprim aici. Vom continua să scriem despre tot ce e mai important în Pelinia, chiar daca e de bine sau mai puțin bine, așa cum am făcut și până acum, poate ceva mai motivați: doar suntem cei mai cei din BASARABIA! :)



P.S. Organizatorii concursului doresc să facă un e-book “50 de sate din Basarabia” - o carte electronică în format pdf care să cuprindă imagini şi texte din acest concurs. Noi suntem siguri că va fi o carte foarte reușită.

09 septembrie 2011 1 comments
0

Bine ați venit la PELINIA

“Pelinia - sat mare si frumos, cu oameni harnici si gospodari”, îmi amintesc această frază ca pe un vers dintr-o poezie învățată în școală. Era o frază ”cheie” folosită la compunerile despre satul nostru. Amintindu-mi despre aceste compuneri, încerc să cred că dragostea pentru satul natal era într-un fel inspirată de profesoara de Limba Română sau de dirigintă, dar nu e chiar așa. Copiii veneau acasă și întrebau de părinți, de bunei despre sat. Așa am făcut și eu, iar pentru mine buneii și străbuneii cu care locuiam în aceeași ogradă(gospodărie) erau fereastra spre istoria satului. Cu toate că satul datează de prin secolul XVII, s-au schimbat multe de-a lungul istoriei, iar strabuneii mai știau câte ceva de la parinții lor care au transmis acele povești ale satului din generație în generație până când ajunge într-un final la un copil care trebuie să-și facă temele şi întreabă buneii despre istoria satului.
Pelinia, acest sat mare și frumos a fost marcat de istoria țării și a rezistat doar datorită oamenilor. Acești oameni cuminți care își apărau bucata de pământ și casa din lut au avut viața mai amară ca pelinul. Au luptat în război, unii în armata română, alții în cea sovietică. După care au urmat deportările. Unii s-au întors, alții au murit de frig și foame în Siberia sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă: preoți, profesori,scriitori, soldați, polițiști, țărani împroprietăriți. Și ca să nu le fie viața prea dulce celor care au rămas, regimul comunist organizează colectivizarea forțată în ’49. Nenumăratele povestiri ale sătenilor ne arată o imagine sumbră în care oamenii își ascundeau grîul, porumbul în sobă, în pod, sub prag. Animalele le-au ascuns în casă, până și în casa mare, dar totul a fost în zadar: veneau sovieticii, căutau și luau tot. În anul acela a fost secetă, apoi a urmat o foamete cumplită, iar bunelul povestea cu lacrimi în ochi cum împărțea "păpușoiul ăla mic găsit în pod": câte un grăunte la fiecare din cei cinci copii. Oamenii prindeau rozătoare de câmp, ciori, porumbei sau făceau ciorbă din lobodă ca să-și potoale foamea și să hrănească copiii. Au murit mulți în acele vremuri de chinuri, dar au rămas cei care trebuiau să reziste regimului comunist până la capăt.
Acest neam a reînviat din propria cenușă, iar lângă casa veche părintească s-au ridicat case noi și frumoase, apoi gospodarii nostri si-au făcut gard, poartă, care dacă era mai mare și mai frumosă decât cea a vecinului însemna că nu muncise degeaba. Așa se face că la noi în sat o casă e mai frumoasă ca alta, iar buneii îi învață pe copii și pe nepoți să facă o facultate, să nu rămână la sapă.




Bunelul îmi povestea despre părinții lui, despre frații și surorile pe care nu le-am cunoscut niciodată, despre buneii lui, dar cel mai interesant era istoria numelui de familie. Ca un mic orășel, Pelinia rămâne a fi cel mai mare sat pe care l-am văzut vreodată și, deși este satul meu natal, recunosc că sunt străzi și ulicioare pe unde nu am fost niciodată și unde cu ușurință m-aș putea rătăci. Bunelul însă știa satul pe dinafară, știa rudele noastre cele mai îndepărtate și o groază de oameni din acest sat. Mi-a arătat locuri unde erau iazuri, izvoare ce au secat, erau dealuri cu pășuni care acum sunt livezi, terenuri agricole.
Pelinia e locul unde părinții mă așteaptă în fiecare zi și când revin în satul meu mare, revăd școlile, grădinițe, parcul și-n amintiri mă văd un copil fericit care după școală mai "umblă un pic pe drumuri" până ajunge acasă. Treceam pe la biblioteca sătească cu colegii și ne întreceam cine mai multe cărți citește, apoi, dacă aveam norocul și vedeam muzeul deschis făceam o mică excursie și pe acolo. Eram mici, iar muzeul satului mi se părea a fi foarte mare, enorm. Acolo erau haine vechi populare țesute, unelte vechi, obiecte de pe timpul razboaielor(arme, cartușe, coifuri), bancnote, monede... Uneori, la muzeul nostru, puteam admira și expoziții de pictură.

Unii prieteni frecventau școala muzicală, ansamblul de dansuri populare, corul, școală de pictură. Să nu uit și de stadionul mare cu nocturnă unde se jucau meciuri de fotbal, se organizau competiții sportive pentru copii. Apropo, echipa de fotbal a reusit să aducă Cupa RSSM în sat. Cu siguranță a fost mare sărbătoare atunci...
În cadrul Liceului din localitate se formase Consiuliul Tinerilor, apoi echipe de dezbateri, ziarul liceului; învățam să facem proiecte, să le câștigăm. Eram niște copii foarte activi care vroiau să le reușească pe toate. Aveam toate condițiile să fim fericiți, împliniți, să creștem în a ajunge oameni buni,... mândria satului...

25 august 2011 7 comments
0

Pelinia – sat de gospodari

Fiind în drum spre Pelinia meditam asupra semnificaţiei denumirii lui încercând să găsesc o explicaţie rezonabilă şi să aflu care e totuşi legătura între localitatea fondată la 1758 în stepa Bălţilor şi planta medicinală Artemisia atât de răspândită pe aceste meleaguri şi cunoscută în popor sub denumirea de pelin. Senzaţia amară care volens nolens apare o dată cu orice gând despre această plantă mi-a dispărut pe dată ce după cotitura şoselei Bălţi-Cernăuţi, pe versantul de sud al albiei râului Răut, apăru o falnică localitate cu case arătoase de o albeaţă sclipitoare. Satul, ca participant la concursul republican "Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate", s-a învrednicit de Premiul I în categoria localităţilor rurale.

Pentru ca localitatea să corespundă rigorilor concursului au depuse eforturi considerabile deopotrivă de cetăţeni şi de factorii decizionali locali. De fapt, e vorba de conlucrare, căci este destul de dificil ca într-un sat cu 8600 de locuitori, cu cca. 3700 de curţi, 1300 de fântâni, 127 km de drumuri, să asiguri o ordine exemplară şi o amenajare demnă de invidiat. Sat cu străzi largi, majoritatea cu carosabil fie prundiş, fie asfalt, lipsite de obişnuitele materiale de construcţie sau chiar furajere înşirate de-a lungul gardurilor ca prin alte părţi. Casele, prin atractivitatea şi originalitatea lor, curăţenia curţilor, parcă te îmbie să le faci o vizită. Sunt primitori şi localnicii, care cu bucurie îi întâmpină pe oaspeţi şi, cu modestia tradiţională moldovenească, comentează succesele pe care le datorează muncii lor asidue.

O atenţie deosebită se acordă amenajării surselor de apă. Toate fântânile din sat sunt îngrijite şi amenajate în strictă conformitate cu normele sanitare în vigoare. Apropo, că veni vorba de fântâni, primăria le amenajează cu forţele proprii pe cele rămase fără stăpân. Se întreţin la nivelul cuvenit şi toate obiectivele de menire social-culturală. Aici cimitirul e cimitir, stadionul e stadion, scuarul e scuar.

Recent primăria a obţinut un grant pentru reconstrucţia apeductului. A fost restabilită baia publică. Chiar şi o construcţie nefinisată (casa de ceremonii oficiale) nu e demolată, ci îşi aşteaptă răbdător posibilul stăpân. Dar ce sat se mai poate lăuda cu un cămin cultural cu 13 colective artistice, cu o clădire de trei etaje a muzeului de studiere a ţinutului local? Tot aici se află şi Centrul de Informare al Tineretului - o contribuţie a unei fundaţii care a amenajat o sală de computere cu conexiune la Internet. Cu toată diversitatea formelor de gospodărie (fermieri individuali, asociaţie a gospodăriilor ţărăneşti, societate agricolă cu responsabilitate limitată ş.a.) toate cele 8300 ha de care dispune satul sunt prelucrate la timp şi roadele muncii sunt pe potrivă.

Spre deosebire de alte localităţi, unde se organizează campanii de amenajare numai în perioada de primăvară, aici acţiunile de salubrizare au un caracter permanent. Toată populaţia e practic antrenată în curăţarea străzilor, îngrijirea spaţiilor, amenajarea atât a propriilor curţi, cât şi a instituţiilor publice. Cu regret, din cauza preţurilor înalte la materialul săditor primăria a fost în stare să procure în acest an doar 6500 de arbori şi arbuşti, care au fost imediat plantaţi în noul parc.

Evident sunt şi probleme pe care primăria, cu regret, nu le poate soluţiona. În primul rând e vorba de imposibilitatea comercializării de către ţărani a produselor agricole primare. O altă problemă acută constă în lipsa locurilor de muncă pentru populaţia adultă care e nevoită să migreze. Anual circa 1000 de pelineni se află în afara satului în căutarea surselor de existenţă. Primarul speră că o dată cu deschiderea unei întreprinderi de confecţii o parte din tineret îşi va găsi ocupaţie permanentă în satul natal.

O altă problemă e necesitatea conştientizării ecologice adecvate a populaţiei. Mai marii satului cred că ea poate fi soluţionată prin educaţia ecologică a tinerei generaţii. În şcoli această disciplină este ignorată, iar cele trei ore ecologice organizate anual nu pot nici pe departe atinge obiectivul scontat. Conform părerii unanime a pedagogilor şi a consiliului local, ar fi binevenită introducerea unei discipline specializate în curriculumul şcolar la ecologie.

Părăseam această localitate ospitalieră cu un dublu sentiment: primul - de mândrie, pentru că avem în Moldova sate de gospodari, iar al doilea - de regret, pentru că prin alte părţi nu se prea grăbesc edilii locali să le restabilească localităţilor farmecul de odinioară.

Autor: Nicu VREDNIC, 2004
Sursa: natura.md

0

Confesiuni


Când eram mic copil aveam sentimentul cert că a fi născută în satul Pelinia e o binecuvântare. Astăzi îmi vine adesea să cred contrariul.
Nu că aș nefericită în privința locului unde Providența a decis să-mi creeze cuibul de maturizare, ci poate sunt un pic nemulțumită de unele stări de fapt caracteristice pentru această localitate. Nemulțumirea mea are mai multe surse și, deși, cred că însăși experiența de a te naște și a crește în Moldova poate fi cea mai serioasă sursă de nemulțumire, nu pot să las în umbră unele specificități defavorabile ce caracterizează acest sat.
Îmi amintesc indignarea și durerea cu care îmi luam nemulțumită optul, atunci când eseul meu la Limba și Literatura Română era caracterizat drept ”samavolnic”. Îmi era greu să înțeleg de ce în mod obligatoriu trebuie să încep și să finalizez fiecare eseu cu o poezie sau cu un fragment copiat de la autori consacrați. Sau de ce frazele trebuie să fie ”scurte și pe înțelesul tuturor”, fără neologisme, întrebări retorice și puncte de suspensie. Ca și în cazul cămășii și bantului alb, sau obligativității de a merge la parada de 9 mai, sau la cules mere în toamnă, sau de a frecventa orele de Educație Tehnologică, simțeam încă din clase incipiente, că sunt constrânsă a mă supune unei formalități pe cât de paraxină, pe atât de inutilă și banală. Această formalitate redundantă își are rădăcinile într-o reminiscență de mentalitate formată sub auspiciul îndoctrinării comuniste.
Faptul că lumea, inclusiv profesorii au o astfel de mentalitate este desigur profund deranjant. Dar, ceea ce mă îngrijorează este impactul pe care îl are o astfel de mentalitate asupra tinerei generații. Nu e vorba că mentalitatea părinților, buneilor, vecinilor, educatorilor, profesorilor noștri ar fi contagioasă și s-ar transmite de la generație la generație. Cred în contrariul unei astfel de situații, adică în faptul că generațiile de tineri formate în perioada post `90 au o cu totul altă mentalitate. Desigur, la prima vedere acest lucru ar fi unul pozitiv – noul val de tineri cu o altă mentalitate ar fi în măsură să aducă mult râvnita schimbare.
Totuși, sunt foarte sceptică în această privință. Explicația scepticismului meu rezidă într-o realitate pe care am observat-o pe parcursul anilor de școală și a timpului petrecut în sat. Încă cu mult timp în urmă mi-am dat seama cu stupoare, că ceea ce găsesc eu incorect și revoltător în anumite comportamente sau obiceiuri ale consătenilor mei, fie ele în școală, pe stradă sau în localurile de distracție nocturnă, este văzut de alții drept o normalitate nesusceptibilă de vreun semn de întrebare. O astfel de docilitate, mi-o explic astăzi drept rodul faptului de a crește, de a fi educat și de a ajunge la maturitate sub aripa vechii generații de pacienți ai experimentului comunist. Tânăra generație de pelinieini nu a fost contaminată de mentalitatea comunistă, însă ea în mod cert suferă efectele acesteia.
Cum altfel se explică docilitatea, conformismul, ignoranța și desigur frica de inițiativă ce caracterizează marea majoritate a tinerelor persoane din satul Pelinia? Câte cazuri de abuzuri, nedreptăți sau încălcări - în care sunt implicați un număr consistent de persoane, de la profesori, directori de școli până la autorități din cercul de conducere ale satului – au fost trecute cu vederea de atâta lume, fiind considerate situații de normalitate?! Câte ziare locale sau școlare au fost editate în ultimii 10 ani de tinerii din Pelinia dornici, dacă nu să-și manifeste indignarea, cel puțin spiritul de inițiativă?! Câte proiecte, activități extracuriculare sau manifestări de stradă?! Și întrebările exclamative ar putea continua.
Elevii de ieri cresc în a fi părintii de azi. Oameni la locul lor: cu casă, gospodărie și mașină cumpărată cu banii de la nuntă. Elevul care ieri primea smerit palma de la diriginta pentru întârziere, astăzi e gospodarul la fel de smerit care-și face gard nou cu bănuții făcuți la Moscova. Eleva care ieri asculta supusă lecția despre rolul femeii în societate, astăzi e tânăra a cărui scop unic e să pună mâna pe gospodarul cu serviciu periodic în Moscova.
Desigur, există și elevul din prima bancă care visează să se facă medic. Acest elev la fel de preaplecat și docil ca și ceilalți, ajunge să fie în cel mai bun caz medicul frustrat de realitatea de a lucra într-un sistem putred în care oamenii mor neajutorați pe paturile spitalurilor, iar în cel mai rău caz tot gospodar cu serviciu periodic peste hotare.
Apatia asta generala, alături de ignoranță brutală mă deranjează la sătenii din Pelinia. Mă doare să văd un tot mai mare deficit de cultură, o tot mai puternică indiferență și lipsă de manifestare socială, politică și culturală a generației din care fac parte.
S-ar putea considera că acest fenomen e caracteristic pentru toți tinerii din Moldova și că cei din Pelinia nu sunt decât produsul unei probleme naționale. Desigur această afirmație nu ar fi lipsită de adevăr, dar în inocența mea îmi place încă să cred că faptul de a te naște în Pelinia este o binecuvântare și că noi putem fi excepția.

06 august 2011 3 comments
0

Punctul pe i, nu pe e (Pelinia, nu Pelenia)


Sunt mai multe legende cu privire la originea numelui “Pelinia”. O primă legendă ne spune că pământul ar fi aparţinut unui boier cu numele “Pelin”, de unde a rămas şi numele acestei localităţi. Altă legendă spune că numele satului vine de la cuvântul “pelin”. Se zice că în trecut, pe locul unde este aşezat acum satul, creşteau lanuri mari de pelin. Planta era destul de înaltă, iar primii locuitori o taiau cu topoarele şi îşi acopereau chiar şi colibele…
Amară ca pelinul a fost şi viaţa localnicilor de-a lungul istoriei: au avut de îndurat foamete, război, deportări, regim sovietic… comunism… şi din nou comunism…
Mă mândresc cu satul de baştină şi din respect pentru istoria neamului meu şi pentru istoria satului meu. Mă doare foarte mult când văd şi aud că multe persoane nu cunosc numele adevărat al satului în care s-au născut și locuiesc. Cea mai întâlnită greşeală este “Pelenia”. Este foarte urât atunci când vedem tineri, persoane cu studii care nici măcar nu ştiu numele adevărat al satului natal. Unora le-a fost de învăţătură când au descoperit acestă greşeală prin acte şi au cheltuit o groază de bani ca să-şi îndrepte greşeala indiferenţei şi neştiinţei lor.

Pe site-uri de socializare, gen odnoklasniki, sunt persoane care spun că sunt din localitatea Pelenia. Aşa localitate în Republica Moldova nu există!!! Mă gândesc oare de ce unii tineri nu cunosc un lucru atât de important?! Doar la şcoală, când semnam fiecare caiet, trebuia să scriem şcoala, localitatea, numele şi prenumele. Atâţia ani la rând: 9, sau chiar 12(doar satul nostru mare şi frumos are şi liceu). Oare profesorii nu vad aceste greşeli? Dacă e să caut mai adânc mi se face ruşine şi totuşi sunt gata să divulg un secret. Am crescut şi am învăţat cu respect faţă de profesori, dar acum respectul a ramas doar pentru unii. Totuși, în acest articol nu vreau să critic deloc munca de profesor.

Recent am văzut un caiet personalizat cu diferite informaţii despre sida, creat prin implementarea unui proiect de către “Centrul de Acces la Informaţie şi Instruire” din localitate. Aşadar, oamenii noştri după ce au scris proiectul, au început să facă seminare nu doar la noi în sat, dar şi prin satele din apropiere. Au făcut ceva foarte bun, după care pozele colectate le-au inclus în acest caieţel personalizat. Fiecare poză are menționată localitatea unde a fost făcută. Totul bine și frumos până aici, doar că mi-a atras atenţia un mic detaliu: fiecare poză cu satul nostru avea inscripţia “Pelenia”. Şi acum întrebarea: “Cum se face că nici la Centrul Pentru Informare, nu se cunoaște numele adevărat al satului?”.
O ultimă precizare: la noi în sat numele cel mai des întalnit pentru un local este „Peliniţa”: la orice bar, cafenea, cooperativă de producţie şi multe altele. Mai nou, a apărut și Peleniţa, dar acesta este un nume pentru un local, obiect propriu, poate să-l numească cum doreşte! Pentru mine este important să fie numit satul meu cu numele adevărat...

Atunci când te chem,
Simt un amar şi un dor.
Numele tău nu-mi răspunde în lume
Eşti locul cel mai sfânt şi mai scump
Pelinia, ești locul în care-am crescut…



Bon de casă de la Cafe-Bar "Pelinița". Totuși, pe bon e Pelenia...



Fosta cafenea "Pelinița". Acum, deși nu e folosită, se numește "Pelenița"



După cum spuneam, "Pelinița" e peste tot :)

22 ianuarie 2011 7 comments
0

Pelinia – nume de legendă



"Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă ca și cordonul ombilical pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior; care-i continuăm zidirea și-i ținem focul aprins în vatră."

Raia Rogac

La 17 februarie 2010, în incinta Bibliotecii Publice "Liviu Rebreanu" din Chişinău(filială a Bibliotecii Municipale "Bogdan Petricescu Haşdeu") a avut loc lansarea cărții "Pelinia - nume de legenda", autor Raisa Rogac(o cunoscuta publicistă din Republica Moldova), aparută la editura Pontos.

Cartea cuprinde istoria satului cu tradiţii seculare si personalități. Autoarea și-a asumat responsabilitatea pentru consătenii de pretutindeni și a notat în aceasta carte tot ce a găsit mai interesant prin arhivede stat, pe la manastiri și din istorisirile consătenilor, veteranilor și a copiilor acestora. De asemenea, autoarea a fost ajutată de profesori, elevi și se consătenii generoși care au împărțit publicului întregii povestiri, amintiri, relatări, poze de familie, de armata, de razboi...


La 23 mai 2010(de Duminica Mare) a avut loc lansarea cărții în sat. S-a organizat "mobilizarea activă" a populației, mai întâi pentru cea intelectuală. Profesorii au fost invitați într-un mod obligator să fie prezenți în incinta Casei de Cultură unde trebuia să aibă loc lansarea de carte.

Și primarul a contribuit la răspândirea invitațiilor. În aceeași dimineață de duminică a reușit să asiste la Sfânta Slujbă în ambele biserici ale satului, a luat cuvîntul, a donat bisericii(ambelor biserici) câte 1000 lei pentru construcții(a spus că de la dumnealui, deși eu cred că erau din bugetul satului; în plus niște reclamă nu strică niciodată, corect?) și i-a invitat pe toți cei prezenți la lansarea de carte.

Au fost prezenți la acest eveniment mai multe persoane de vază de la noi din sat. Eu nu am plecat la lansarea de carte, un motiv era faptul că am vazut video de la lansarea din Chișinău.

Am privit televizorul acasă și mă tot ducea gândul la primarul nostru. Are stofă de politician... oare e o simplă coincidență faptul că face parte din partidul comuniștilor ?



18 iunie 2010 3 comments
0

Pelinia - descriere generala

Conform Wikipedia, Pelinia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova.(Mai multe informaţii nu ne oferă, aşa că voi incerca o descriere mai amplă.)
Mai jos este informaţia de pe site-ul pelinia.del.md(care nu era disponibil atunci când scriam acest articol).

Satul Pelinia, raionul Drochia
Pelinia este unul din cele mai mari sate din nordul Republicii.
Suprafata satului este de 1330 ha, iar al intregului teritoriu - 8322 ha. Satul este amplasat pe malul r. Raut la o distanta de 1,5 km.

Pelinia se invecineaza cu satele: Singureni, Corlateni, Grinauti, Ceparia, Miciurin, Nicoreni, Sofia, Hasnaseni. Pelinia are o populatie de 8651 locuitori, dintre care femei 4509, barbati 4142; copiii 1508 ; pensionari 2082; tineri (intre 18 si 35 ani) 1581.

· Istoria satului: Dupa ultima reforma administrativ-teritoriala satul a intrat in componenta r-nul Drochia.

Primele relatari istorice despre s.Pelinia dateaza din sec. XVII. In arhiva republicana se aminteste de existenta s. Pelinia din anul 1758. Primii locuitori ai satului au venit de prin Moldova de peste Prut din
s. Arionesti si s-au stabilit cu traiul pe malul r. Raut, linga s. Singureni care este mai vechi. Din cauza ca aveau deseori conflicte cu bastinasii din s. Singureni, au fost nevoiti sa-si schimbe locul de trai mai spre nord, luindu-si putinul pe care-l aveau. Au injugat 20 perechi de boi la biserica de lemn si au adus-o pe locul unde acum se afla biserica din sat, iar ei s-au asezat cu traiul putin mai la vale. Se povesteste ca acesti oameni purtau familia Pripa.
Mai tirziu, pe la sfirsitul sec. XVIII, aici s-au asezat cu traiul o serie de oameni veniti de prin partile Poltavei. Bastinasii i-au primit cu drag. Specific pentru acesti oameni era, ca ei umblau incaltati in opinci (in ruseste „postoli” de unde provine familia Postolachi, care in prezent predomina in sat).

In ce priveste denumirea satului sunt doua legende. Dupa cum spune prima legenda, denumirea satului Pelinia provine de la stepele cu pelin amar ce se intindeau pe acele locuri. Dupa a doua legenda - ca mosiile satului ar fi apartinut unui cleric grec cu numele Pelin, ce facea parte de manastirea Neamt, de la care mai tirziu a fost cumparat pamintul.

Din trecut si pina in prezent ocupatia principala a populatiei este agricultura. Intr-un timp istoric relativ scurt satul s-a transformat intr-o localitate cu o infracstructura dezvoltata.

Autoritatile administratiei publice, care realizeaza si asigura autonomia locala a satului Pelinia sunt: Consiliul – organ deliberativ, primaria si primarul – organ executiv.

07 ianuarie 2010 15 comments

Abonează-te aici

Plai moldovenesc - Sârba de la Pelinia

Etichete

evenimente (22) Pelinia (13) persoane (11) stiri (11) locuri importante (8) opinii (6) concurs (4) alegeri (2)