Ai o noutate sau articol pentru Pelinia? Contactează-ne la pelinia@ymail.com şi noi te vom face auzit!

0

Bine ați venit la PELINIA

“Pelinia - sat mare si frumos, cu oameni harnici si gospodari”, îmi amintesc această frază ca pe un vers dintr-o poezie învățată în școală. Era o frază ”cheie” folosită la compunerile despre satul nostru. Amintindu-mi despre aceste compuneri, încerc să cred că dragostea pentru satul natal era într-un fel inspirată de profesoara de Limba Română sau de dirigintă, dar nu e chiar așa. Copiii veneau acasă și întrebau de părinți, de bunei despre sat. Așa am făcut și eu, iar pentru mine buneii și străbuneii cu care locuiam în aceeași ogradă(gospodărie) erau fereastra spre istoria satului. Cu toate că satul datează de prin secolul XVII, s-au schimbat multe de-a lungul istoriei, iar strabuneii mai știau câte ceva de la parinții lor care au transmis acele povești ale satului din generație în generație până când ajunge într-un final la un copil care trebuie să-și facă temele şi întreabă buneii despre istoria satului.
Pelinia, acest sat mare și frumos a fost marcat de istoria țării și a rezistat doar datorită oamenilor. Acești oameni cuminți care își apărau bucata de pământ și casa din lut au avut viața mai amară ca pelinul. Au luptat în război, unii în armata română, alții în cea sovietică. După care au urmat deportările. Unii s-au întors, alții au murit de frig și foame în Siberia sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă: preoți, profesori,scriitori, soldați, polițiști, țărani împroprietăriți. Și ca să nu le fie viața prea dulce celor care au rămas, regimul comunist organizează colectivizarea forțată în ’49. Nenumăratele povestiri ale sătenilor ne arată o imagine sumbră în care oamenii își ascundeau grîul, porumbul în sobă, în pod, sub prag. Animalele le-au ascuns în casă, până și în casa mare, dar totul a fost în zadar: veneau sovieticii, căutau și luau tot. În anul acela a fost secetă, apoi a urmat o foamete cumplită, iar bunelul povestea cu lacrimi în ochi cum împărțea "păpușoiul ăla mic găsit în pod": câte un grăunte la fiecare din cei cinci copii. Oamenii prindeau rozătoare de câmp, ciori, porumbei sau făceau ciorbă din lobodă ca să-și potoale foamea și să hrănească copiii. Au murit mulți în acele vremuri de chinuri, dar au rămas cei care trebuiau să reziste regimului comunist până la capăt.
Acest neam a reînviat din propria cenușă, iar lângă casa veche părintească s-au ridicat case noi și frumoase, apoi gospodarii nostri si-au făcut gard, poartă, care dacă era mai mare și mai frumosă decât cea a vecinului însemna că nu muncise degeaba. Așa se face că la noi în sat o casă e mai frumoasă ca alta, iar buneii îi învață pe copii și pe nepoți să facă o facultate, să nu rămână la sapă.




Bunelul îmi povestea despre părinții lui, despre frații și surorile pe care nu le-am cunoscut niciodată, despre buneii lui, dar cel mai interesant era istoria numelui de familie. Ca un mic orășel, Pelinia rămâne a fi cel mai mare sat pe care l-am văzut vreodată și, deși este satul meu natal, recunosc că sunt străzi și ulicioare pe unde nu am fost niciodată și unde cu ușurință m-aș putea rătăci. Bunelul însă știa satul pe dinafară, știa rudele noastre cele mai îndepărtate și o groază de oameni din acest sat. Mi-a arătat locuri unde erau iazuri, izvoare ce au secat, erau dealuri cu pășuni care acum sunt livezi, terenuri agricole.
Pelinia e locul unde părinții mă așteaptă în fiecare zi și când revin în satul meu mare, revăd școlile, grădinițe, parcul și-n amintiri mă văd un copil fericit care după școală mai "umblă un pic pe drumuri" până ajunge acasă. Treceam pe la biblioteca sătească cu colegii și ne întreceam cine mai multe cărți citește, apoi, dacă aveam norocul și vedeam muzeul deschis făceam o mică excursie și pe acolo. Eram mici, iar muzeul satului mi se părea a fi foarte mare, enorm. Acolo erau haine vechi populare țesute, unelte vechi, obiecte de pe timpul razboaielor(arme, cartușe, coifuri), bancnote, monede... Uneori, la muzeul nostru, puteam admira și expoziții de pictură.

Unii prieteni frecventau școala muzicală, ansamblul de dansuri populare, corul, școală de pictură. Să nu uit și de stadionul mare cu nocturnă unde se jucau meciuri de fotbal, se organizau competiții sportive pentru copii. Apropo, echipa de fotbal a reusit să aducă Cupa RSSM în sat. Cu siguranță a fost mare sărbătoare atunci...
În cadrul Liceului din localitate se formase Consiuliul Tinerilor, apoi echipe de dezbateri, ziarul liceului; învățam să facem proiecte, să le câștigăm. Eram niște copii foarte activi care vroiau să le reușească pe toate. Aveam toate condițiile să fim fericiți, împliniți, să creștem în a ajunge oameni buni,... mândria satului...

25 august 2011

7 comments

  1. Anonim Says:
  2. Satul nostru e Cel mai Bun!!!:D ;)

     
  3. Anonim Says:
  4. The best

     
  5. Anonim Says:
  6. cel mai tare sat cu cei mai gospodarosi si destepti oameni, asa...sa ne invidieze toata tara... :)

     
  7. Anonim Says:
  8. Casa ParinTeaSca Nu se VinDe..!!

     
  9. Anonim Says:
  10. of course,., the best

     
  11. Anonim Says:
  12. Pelinia RuLiT!!!

     
  13. Anonim Says:
  14. Pelinia pentru totdeauna vei fi cu noi

     

Trimiteți un comentariu

Abonează-te aici

Plai moldovenesc - Sârba de la Pelinia

Etichete