
Vieru Ion născut la 7 decembrie 1941, în satul Pelinia, jud. Bălţi.
A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, 1965.
Activitate: Redactor la Radioul Naţional. Redactor la editurile „Lumina”, „Literatura Artistică”. Redactor la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. Director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă USM. Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Apariţii: „O palmă de cer”, ed. Cartea Moldovenească, 1969;
„Ploile dorului”, ed. Cartea Moldovenească, 1972;
„Fluvii”, ed. Cartea Moldovenească, 1976;
„Dincolo de ferestre”, ed. Lumina, 1976;
„Pomul”, ed. Literatura Artistică, 1978;
„Cântă-mi, ciocârlie”, ed. Literatura Artistică, 1979;
„Rostul ţărânii”, ed. Literatura Artistică, 1980;
„Listva”, ed. Sovietski pisatel’, 1981;
„Autografe”, ed. Literatura Artistică, 1981;
„Cena zemli”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Întreaga iubire”, ed. Literatura Artistică, 1984;
„Soneria”, ed. Literatura Artistică, 1985;
„Acelaşi”, ed. Literatura Artistică, 1986;
„La părinţi”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Să facem cunoştinţă”, ed. Literatura Artistică, 1989;
„Cer şi pământ”, ed. Hyperion, 1991;
„Aici, pe pământ”, ed. Prometeu, 1998;
„Prin valuri”, ed. Prometeu, 2001;
Premii: Premiul săptămânalului „Literatura şi arta”, 1996, 2005;
Premiul Ligii culturale a românilor de pretutindeni, 1998;
Maestru al literaturii, 1999.

"Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă ca și cordonul ombilical pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior; care-i continuăm zidirea și-i ținem focul aprins în vatră."
Cartea cuprinde istoria satului cu tradiţii seculare si personalități. Autoarea și-a asumat responsabilitatea pentru consătenii de pretutindeni și a notat în aceasta carte tot ce a găsit mai interesant prin arhivede stat, pe la manastiri și din istorisirile consătenilor, veteranilor și a copiilor acestora. De asemenea, autoarea a fost ajutată de profesori, elevi și se consătenii generoși care au împărțit publicului întregii povestiri, amintiri, relatări, poze de familie, de armata, de razboi...
La 23 mai 2010(de Duminica Mare) a avut loc lansarea cărții în sat. S-a organizat "mobilizarea activă" a populației, mai întâi pentru cea intelectuală. Profesorii au fost invitați într-un mod obligator să fie prezenți în incinta Casei de Cultură unde trebuia să aibă loc lansarea de carte.
Și primarul a contribuit la răspândirea invitațiilor. În aceeași dimineață de duminică a reușit să asiste la Sfânta Slujbă în ambele biserici ale satului, a luat cuvîntul, a donat bisericii(ambelor biserici) câte 1000 lei pentru construcții(a spus că de la dumnealui, deși eu cred că erau din bugetul satului; în plus niște reclamă nu strică niciodată, corect?) și i-a invitat pe toți cei prezenți la lansarea de carte.
Au fost prezenți la acest eveniment mai multe persoane de vază de la noi din sat. Eu nu am plecat la lansarea de carte, un motiv era faptul că am vazut video de la lansarea din Chișinău.
Am privit televizorul acasă și mă tot ducea gândul la primarul nostru. Are stofă de politician... oare e o simplă coincidență faptul că face parte din partidul comuniștilor ?
Nu, nu am fost la paradă. Nu voi enumera motivele, deoarece încerc să fiu obiectiv. Posibil că a fost frumos. Cu sigurantă au fost multe coroane de flori și posibil ceva baloane. Am văzut pe stradă un veteran de război cu pieptul plin de medalii, inclusiv cea primită anul acesta, dar nu am reușit să-i fac o poză... Se pare că anul acesta s-au depus 2 coroane de flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare.
Totuși, acele 2 coroane de flori nici măcar nu se compară cu mulțimea de flori depuse la monumentul ostaşului sovietic(dacă nu mă greşesc, este vorba de monumentul ostaşului necunoscut).
După paradă a avut loc un concert la casa de cultură(care încă mai păstrează elemente sovietice), iar la stadion a fost dat startul sezonului sportiv prin concurs de şah, dame, dar şi tradiţionalul deja meci de fotbal dintre tineret si "veterani"(aici cu sensul de persoane care nu mai au doar 20 ani).
In loc de P.S. - chiar dacă nu prea sunt de acord cu denumirea sărbătorii 9 Mai - "Ziua Victoriei", sunt total pentru comemorarea victemelor războiului..
Adesea incercăm să privim cu optimism, cu incredere și cu speranţă în viitor. Credem cu înverşunare că evoluția va avea un rezultat mai bun. Cu trecerea anilor, cu adevarat se schimbă destul de multe, dar... fiecare schimbare provoacă altele. Nimic nu se întâmplă desinestătător; schimbându-se ceva, se schimbă si altele, astfel încât, uneori am impresia că schimbarea este cel mai statornic lucru pe lumea aceasta...
Când eram copii totul arăta altfel, și asta în afară de faptul că totul era mult mai mare. Acum că noi am crescut, casa părintească, satul... au devenit prea mici...
Ce vreau să vă povestesc? Despre niște amintiri frumoase din acest sat. Aceste amintiri mi-au înfrumusețat copilăria, era unul din cele mai frumoase locuri din sat, care acum cu părere de rău nu mai există...
E vorba despre un teatru în aer liber aflat în parcul care odată era curat, frumos, iluminat, cu scaune unde se așezau oamenii să se odihnească, să vorbească, să se bucure de natură... iar teatrul micuț, simpatic, cu o scenă din lemn... în fața lui niște scaune lungi tot din lemn unde copiii împreună cu părinții se puteau bucura de spectacole... copacii țineau umbră, iar soarele încălzea. Cât de frumoase puteau fi acele momente!!
De-a lungul anilor au dispărut scaunele din parc, micuțul teatru demult și-a pierdut şi el scaunele, poarta.. Ce s-a întâmplat oare cu oamenii care păreau încântați de acele lucruri frumoase?
Mai târziu teatrul de vara a avut un alt destin - devenind peste noapte BAR, însă tot nu pentru mult timp. Fusese reamenajat, avea destui clienţi(cine nu cumpără o îngheţată vara când merge prin parc şi vede un local curat şi liniştit?), doar că nu a rezistat mult timp. Motivul real pentru care a fost închis nu se ştie, se zvoneşte doar că a avut grijă de aceasta concurenţa. După aceasta, clădirea a fost lăsată în voia sorţii. Mai mergeam uneori vara împreună cu câţiva prieteni pentru a încerca o imitare de teatru pe scena care părea că va rezista mult timp înainte...
Toamna trecută am intrat în parcul din centrul satului pentru ca să omor timpul, nu din plăcere, cât din întâmplarea de a aștepta pe cineva un timp indelungat, şi cum singurul loc din sat în care poți să-ți petreci timpul liber este iarăși un bar, am ales să intru în parc, eram parcă în căutarea unor amintiri vechi și frumoase pe care doream să le retrăiesc cîtuşi de puțin. Mi-a fost mare uimirea când am vazut ce a mai rămas din teatrul de vară... oare atât de mult s-au schimbat oamenii, unde sânt oamenii gospodari, fiecare pe la casele lor, sau poate pe la care străine? Atât de multe întrebari, şi nici un raspuns...
Mi-am permis sa visez,
in inserarea unei toamne
ca aceasta
ca o alta care-i chiar
in sufletul meu...
Dupa ce clipele au trecut
te-am gonit
si din mana rece
ti-a cazut
trandafirul amintirilor.
Am alergat
in trecutul fantastic
si din nou,
din ochi mi-a cazut
o lacrima.
Te pierd,
te regasesc...
Toamna...
( Elena Enache)
Acum recent am fost din nou acasă, de această dată am făcut şi nişte poze, cu ceea ce a mai rămas din acel loc minunat...

Doamne, câtă milă și îndurare trebuie să ai cu acest popor necredincios... Te rog, Stăpâne al îndurărilor, Tatăl celor buni și umili... IARTĂ Doamne acest neam care mințit a fost de zeci de ani de diavolul cel ispititor, același diavol care odată l-a mințit si pe Adam, pe neamul nostru l-a mințit spunându-i că fratele nu-i este frate... Și câtă jale..., căci cei mai mulți l-au crezut... și au scuipat, au aruncat cu piatra și cu minciuni în frații de același neam, de același sânge, de aceeași istorie, limbă, tradiții... până când... mulți au și uitat că fratele îi MAI era frate, au uitat că au avut aceeași părinți... E cel mai dureros lucru ce i se poate întâmpla unui neam...
Doamne, trezește acest neam din ”somnul cel de moarte”, și iartă-le uitarea...
”Dumnezeu prima oară
Cînd a plâns printre astre
El a plâns peste țară
Cu lacrima LIMBII NOASTRE”
(7 aprilie este și ziua în care s-a născut marele Ion Aldea Teodorovici... Oare e o simplă coincidență cu evenimentele din 7 aprilie... același strigăt de libertate al sufletului român.)
Anul trecut pe 7 aprilie am fost în Piața Marii Adunări Naționale!
Am fost!!! și sincer, nu mă mândresc cu aceasta... pentru că m-am dus acolo în căutarea dreptății, libertății... în căutarea limbii Române... Cu speranța în suflet pentru un viitor mai bun, un viitor fără minciună, teroare, mită și comunism...
Am strigat ”Libertate!, Dreptate!” cât de tare am putut... cu speranța ca ea să ne audă strigătul plin de deznădejde și să vină pe la noi prin țară, că poate organele de conducere le-au alungat din țara asta fara ca să mai dea socoteala..., erau cam demult declarate ”persona nongrata”...
M-am întors de acolo cu ură multă în suflet... când am văzut și mai multă nedreptate decât mi-aș fi putut imagina... studenți reținuți de pe străzi, omorâți, fete violate, bătute de polițiștii care ne ”apără”, zvonuri despre telefoane ascultate, vama închisă, tancuri și mașini pline cu înarmați la intrările în oraș...
Eu și prietenii mei nu am aruncat nici o singură piatră în parlament..., dar... sincer, ne-am bucurat în adâncul sufletului când am vazut că au început să strice sticla mare în câteva straturi a parlamentului, oricum, eram mai mult decât siguri că asta va fi cea mai mare pierdere și pată pe fața conducerii..., eram siguri că nivelul de protecție a celor doua edificii presupun ceva mai mult decât să poată intra atât de ușor oricine înăuntru... Din ai nostri nu au intrat nimeni, pentru că era ceva prea dubios... era prea ușor să ”cucereasca” niște tineri așa edificii apărate și protejate cum ar fi trebuit să fie...
Da, a fost mai mult decât un complot!, a fost un atentat la cetățenii acestei țări... după ce ni s-au furat mai întâi alegerile, și acest lucru a fost spus chiar și de numeroșii observatori străini cărora li s-au făcut repede cale întoarsă și până la interviul Zinaidei Greceanâi în care face apel către mamele copiilor ieșiți în stradă, apel către părinți pentru care ”copii sunt cel mai scump lucru”, amenințând că poliția va folosi armele în cazul în care participanții vor devasta clădirile, după cuvintele ei ”jertfele umane vor fi foarte greu de evitat”... câtă prostie din partea unui premier, și a unei mame...
Adevărații protestatari au fost la manifestații pașnice... restul nu a fost decât o capcană al aceluiași diavol roșu..., care a fost nemilos cu acest neam...
Astăzi în satul de baștină am aprins lumânări în amintirea acelor evenimente tragice. Sper că persoanele care au vazut acest gest să se gândească măcar ”de ce?” si să-și amintească de istoria de acum un an..., istorie pentru care au luptat copii, au luptat tinerii care încă mai sperau la un viitor în țara lor...

Ianoş Ţurcanu este un poet, eseist, prozator, textier, autor de aforisme. S-a născut la date de 26 iulie 1951 în localitatea Pelinia, Republica Moldova. Este licenţiat al Institutului de Medicină (or. Krasnodar) şi al Institutului Internaţional de Literatură din Moscova; autor al vreo 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară şi cântece pentru copii, redactorul revistelor „Moment poetic”, „2 ore + 3 iezi”, „Aduceri aminte”. Deţinătorul Premiului Bibliotecii Naţionale (1995) pentru placheta Oglinda stranie, Premiului Uniunii Scriitorilor (2001) pentru cartea Insula Madagascar, Premiului Bibliotecii “Gh. Asachi” (Iaşi) pentru cartea Bravo, Mieunache (2005).
Scrieri:
Oglinda stranie (ed. Museum, 1994),Insomnii (ed. Pigmalion, 1996), Oră de anatomie (ed. Museum, 1995), Ploaie la plus infinit (ed. Cartier, 1996), Contur (bibl. „B.P. Hasdeu”, 1997), Cioburi de cristal (ed. ABC, 2000), Deprindere inutilă (ed. Augusta, 2000), Songuri de buzunar (ed. ABC, 2000), Priviri în oglindă (ed. Gunivas, 2001), Apropo (ed. Şiarec, 2001), Şi atât (ed. Prut Internaţional, 2001), Linişte nu va mai fi (ed. Gunivas, 2002), Tatuaje pe nisip (ed. Gunivas, 2003), Eu + tu... sau încă o dată despre dragoste (ed Grafema Libris, 2003), Gânduri printre rânduri (ed. Princeps,2005). Carte de dragoste (ed.Grafema Libris, 2005), Inimometru (ed. Confession, Ploieşti,2005), Cugetări de astăzi şi de ieri (ed. Casa Limbii Române, 2006), Brevete pentru eternitate (ed. Grafema Libris, 2006), Omul Mării (ed. Grafema Libris, 2007). Cărţi pentru copii: În palat la Verde Împărat (ed. Baştina, 1993), Doi lei (ed. Museum, 1996), Fulgul fermecat (ed. Museum, 1997), Cântec de-nceput (ed. Iulian, 1998), Motanul – navigator (ed. Orfeu, 1997), Alfabetul vesel (ed. Iulian, 1998), Insula Madagascar (ed. Abeceluş, 2001), Animale sentimentale (ed. Augusta, 2001), Măscărici şi Mâzgălici (ed. Prut Internaţional, 2001), Iepuraşul Timică (ed. Prut Internaţional, 2001), Şoriceii Gilly, Milly, Gally (ed. Prut Internaţional, 2001), Ghiocelul şi buburuza (ed. Prut Internaţional, 2001), Piţigoiul în ciubote (ed. Rămurele, 2002), Cucul cu cucui (ed. Grafema Libris, 2003),Animale sentimentale (ed Prut Internaţional,2003), Bravo, Mieunache !.. (ed. Grafema Libris,2005), Şoricelul educat (ed. Confession, Ploieşti, 2006).
Antol.:
Caiete Litere. În căutarea unui topos liric. Antologie a SST, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2006.
Referinţe critice:
Mai jos avem o poezie din opera lui Ianoş Ţurcanu:
Buburuza şi Ghiocelul
Dimineaţa, în grădină,Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.
O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Langă el a adormit.
Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!
Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sarit în ajutor.
Zâna Primăverii vine,
Bucuroasă, lânga ei,
"V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei."
Sursă de inspiraţie: bibliotheca.ro
Conform Wikipedia, Pelinia este o localitate-centru de comună în Raionul Drochia, Republica Moldova.(Mai multe informaţii nu ne oferă, aşa că voi incerca o descriere mai amplă.)
Mai jos este informaţia de pe site-ul pelinia.del.md(care nu era disponibil atunci când scriam acest articol).
Satul Pelinia, raionul Drochia
Pelinia este unul din cele mai mari sate din nordul Republicii.
Suprafata satului este de 1330 ha, iar al intregului teritoriu - 8322 ha. Satul este amplasat pe malul r. Raut la o distanta de 1,5 km.
Pelinia se invecineaza cu satele: Singureni, Corlateni, Grinauti, Ceparia, Miciurin, Nicoreni, Sofia, Hasnaseni. Pelinia are o populatie de 8651 locuitori, dintre care femei 4509, barbati 4142; copiii 1508 ; pensionari 2082; tineri (intre 18 si 35 ani) 1581.
· Istoria satului: Dupa ultima reforma administrativ-teritoriala satul a intrat in componenta r-nul Drochia.
Primele relatari istorice despre s.Pelinia dateaza din sec. XVII. In arhiva republicana se aminteste de existenta s. Pelinia din anul 1758. Primii locuitori ai satului au venit de prin Moldova de peste Prut din
s. Arionesti si s-au stabilit cu traiul pe malul r. Raut, linga s. Singureni care este mai vechi. Din cauza ca aveau deseori conflicte cu bastinasii din s. Singureni, au fost nevoiti sa-si schimbe locul de trai mai spre nord, luindu-si putinul pe care-l aveau. Au injugat 20 perechi de boi la biserica de lemn si au adus-o pe locul unde acum se afla biserica din sat, iar ei s-au asezat cu traiul putin mai la vale. Se povesteste ca acesti oameni purtau familia Pripa.
Mai tirziu, pe la sfirsitul sec. XVIII, aici s-au asezat cu traiul o serie de oameni veniti de prin partile Poltavei. Bastinasii i-au primit cu drag. Specific pentru acesti oameni era, ca ei umblau incaltati in opinci (in ruseste „postoli” de unde provine familia Postolachi, care in prezent predomina in sat).
In ce priveste denumirea satului sunt doua legende. Dupa cum spune prima legenda, denumirea satului Pelinia provine de la stepele cu pelin amar ce se intindeau pe acele locuri. Dupa a doua legenda - ca mosiile satului ar fi apartinut unui cleric grec cu numele Pelin, ce facea parte de manastirea Neamt, de la care mai tirziu a fost cumparat pamintul.
Din trecut si pina in prezent ocupatia principala a populatiei este agricultura. Intr-un timp istoric relativ scurt satul s-a transformat intr-o localitate cu o infracstructura dezvoltata.
Autoritatile administratiei publice, care realizeaza si asigura autonomia locala a satului Pelinia sunt: Consiliul – organ deliberativ, primaria si primarul – organ executiv.
