Amintirea e singurul rai din care nu putem fi izgoniți de nimeni...
Adesea incercăm să privim cu optimism, cu incredere și cu speranţă în viitor. Credem cu înverşunare că evoluția va avea un rezultat mai bun. Cu trecerea anilor, cu adevarat se schimbă destul de multe, dar... fiecare schimbare provoacă altele. Nimic nu se întâmplă desinestătător; schimbându-se ceva, se schimbă si altele, astfel încât, uneori am impresia că schimbarea este cel mai statornic lucru pe lumea aceasta...
Când eram copii totul arăta altfel, și asta în afară de faptul că totul era mult mai mare. Acum că noi am crescut, casa părintească, satul... au devenit prea mici...
Ce vreau să vă povestesc? Despre niște amintiri frumoase din acest sat. Aceste amintiri mi-au înfrumusețat copilăria, era unul din cele mai frumoase locuri din sat, care acum cu părere de rău nu mai există...
E vorba despre un teatru în aer liber aflat în parcul care odată era curat, frumos, iluminat, cu scaune unde se așezau oamenii să se odihnească, să vorbească, să se bucure de natură... iar teatrul micuț, simpatic, cu o scenă din lemn... în fața lui niște scaune lungi tot din lemn unde copiii împreună cu părinții se puteau bucura de spectacole... copacii țineau umbră, iar soarele încălzea. Cât de frumoase puteau fi acele momente!!
De-a lungul anilor au dispărut scaunele din parc, micuțul teatru demult și-a pierdut şi el scaunele, poarta.. Ce s-a întâmplat oare cu oamenii care păreau încântați de acele lucruri frumoase?
Mai târziu teatrul de vara a avut un alt destin - devenind peste noapte BAR, însă tot nu pentru mult timp. Fusese reamenajat, avea destui clienţi(cine nu cumpără o îngheţată vara când merge prin parc şi vede un local curat şi liniştit?), doar că nu a rezistat mult timp. Motivul real pentru care a fost închis nu se ştie, se zvoneşte doar că a avut grijă de aceasta concurenţa. După aceasta, clădirea a fost lăsată în voia sorţii. Mai mergeam uneori vara împreună cu câţiva prieteni pentru a încerca o imitare de teatru pe scena care părea că va rezista mult timp înainte...
Toamna trecută am intrat în parcul din centrul satului pentru ca să omor timpul, nu din plăcere, cât din întâmplarea de a aștepta pe cineva un timp indelungat, şi cum singurul loc din sat în care poți să-ți petreci timpul liber este iarăși un bar, am ales să intru în parc, eram parcă în căutarea unor amintiri vechi și frumoase pe care doream să le retrăiesc cîtuşi de puțin. Mi-a fost mare uimirea când am vazut ce a mai rămas din teatrul de vară... oare atât de mult s-au schimbat oamenii, unde sânt oamenii gospodari, fiecare pe la casele lor, sau poate pe la care străine? Atât de multe întrebari, şi nici un raspuns...

Mi-am permis sa visez,
in inserarea unei toamne
ca aceasta
ca o alta care-i chiar
in sufletul meu...

Dupa ce clipele au trecut
te-am gonit
si din mana rece
ti-a cazut
trandafirul amintirilor.
Am alergat
in trecutul fantastic
si din nou,
din ochi mi-a cazut
o lacrima.
Te pierd,
te regasesc...

Toamna...
( Elena Enache)

Acum recent am fost din nou acasă, de această dată am făcut şi nişte poze, cu ceea ce a mai rămas din acel loc minunat...