Ai o noutate sau articol pentru Pelinia? Contactează-ne la pelinia@ymail.com şi noi te vom face auzit!

0

Pelinia – nume de legendă



"Pelinia nu este un nume. Pelinia este un sentiment care ne leagă ca și cordonul ombilical pe toată viața, fie că suntem pelinieni din afară, reprezentând-o cu demnitate prin realizări și succese, fie că suntem pelinieni din interior; care-i continuăm zidirea și-i ținem focul aprins în vatră."

Raia Rogac

La 17 februarie 2010, în incinta Bibliotecii Publice "Liviu Rebreanu" din Chişinău(filială a Bibliotecii Municipale "Bogdan Petricescu Haşdeu") a avut loc lansarea cărții "Pelinia - nume de legenda", autor Raisa Rogac(o cunoscuta publicistă din Republica Moldova), aparută la editura Pontos.

Cartea cuprinde istoria satului cu tradiţii seculare si personalități. Autoarea și-a asumat responsabilitatea pentru consătenii de pretutindeni și a notat în aceasta carte tot ce a găsit mai interesant prin arhivede stat, pe la manastiri și din istorisirile consătenilor, veteranilor și a copiilor acestora. De asemenea, autoarea a fost ajutată de profesori, elevi și se consătenii generoși care au împărțit publicului întregii povestiri, amintiri, relatări, poze de familie, de armata, de razboi...


La 23 mai 2010(de Duminica Mare) a avut loc lansarea cărții în sat. S-a organizat "mobilizarea activă" a populației, mai întâi pentru cea intelectuală. Profesorii au fost invitați într-un mod obligator să fie prezenți în incinta Casei de Cultură unde trebuia să aibă loc lansarea de carte.

Și primarul a contribuit la răspândirea invitațiilor. În aceeași dimineață de duminică a reușit să asiste la Sfânta Slujbă în ambele biserici ale satului, a luat cuvîntul, a donat bisericii(ambelor biserici) câte 1000 lei pentru construcții(a spus că de la dumnealui, deși eu cred că erau din bugetul satului; în plus niște reclamă nu strică niciodată, corect?) și i-a invitat pe toți cei prezenți la lansarea de carte.

Au fost prezenți la acest eveniment mai multe persoane de vază de la noi din sat. Eu nu am plecat la lansarea de carte, un motiv era faptul că am vazut video de la lansarea din Chișinău.

Am privit televizorul acasă și mă tot ducea gândul la primarul nostru. Are stofă de politician... oare e o simplă coincidență faptul că face parte din partidul comuniștilor ?



18 iunie 2010

3 comments

  1. vitalie Says:
  2. Cum se poate de contactat administratorul blogului? Am o intrebare personala.

     
  3. Admin Says:
  4. adresa de mail: pelinia@ymail.com

     
  5. Tudor Dascal Says:
  6. Doamna Raia Rogac a facut un lucru mare, important si necesar pentru Pelinia, editand aceasta carte. Tare as vrea sa cred ca asta, prima carte despre Pelinia, nu va fi si ultima. Desigur, ca cat nu s-ar fi staruit, autoarea nu putea sa includa intr-o singura carte toate evenimentele, toate fenomenele, intamplarile bune si rele prin care a trecut satul de la infiintarea sa pana la moment.Poate doamna Raia, sau altacineva, mai fac un efort in aceasta directie?

     

Trimiteți un comentariu

Abonează-te aici

Plai moldovenesc - Sârba de la Pelinia

Etichete

evenimente (22) Pelinia (13) persoane (11) stiri (11) locuri importante (8) opinii (6) concurs (4) alegeri (2)