De curând, la Pelinia a avut loc o întâlnire a elevilor cu veteranii din Războiul din Transnistria. Profesoara de istorie, Vera Băbălău a organizat o serie de citate,cuvinte frumoase și poezii de care au avut parte atât invitații prezenți - profesori de istorie și educație civică din raionul Drochia, dar și elevii care trebuie să cunoască adevărata istorie a neamului nostru. Veteranii invitați au fost Bogai Anatolie - Președintele Uniunii Veteranilor de Război pentru Independența republicii Moldovadin r. Drochia, Cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare, consilier raional; Potlog Ion - Dr. în Științe istorice, Ex-Comisar de poliție din r. Drochia, Cavaler al Ordinului Credință Patrie, Gloria Muncii, Cneayul Vladimir, consilier raional; Ion Băbălău - profesor de fizică la Gimnaziul din s. Pelinia, participant la luptele din Transnistria. La 2 martie 1992, în timp ce Republica Moldova era primită în ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), forţele ostile independenţei tânărului stat au declanşat la Nistru un război în adevăratul sens al cuvântului. Într-un dialog cu invitații, Bogai Anatolie, președintele combatanţilor din raionul Drochia, a povestit: ”Nu prea am avut ocayia să vin prin școli, să povestesc copiilor. În anul 1992 am luptta în Transnistria pe platoul Cocieri-Corjova-Roghini. Cum putem spune căa fost un conflict? Conflict e atunci când se ceartă cineva, dar atunci când răsună gloanțe, când oameni răpuși de gloanțe mor sub ochii camarayilor care nu pot să facă nimic ca să schimbe ceva...Sunt mame rămase fără copii, copii rămași fără tată... Cum putem să spunem că a fost conflict? Cu toată sinceritatea, vă spun că a fost un război. Un război din partea noastră dus corect. Noi ne-am luptat cu... Rusia. Războiul a început pe 2 martie. Pe 1 martie, pe platoul Cocieri s-au ridicat oameniide acolo, băștinașii, care nu au mai putut suporta fărădelegile separatiștilor, cazacilor, nu au mai suportat violarea și maltratarea copiilor. S-au ridicat și a început lupta, a trebuit să le dăm o mână de ajutor. Acest răyboi nua putut fi evitat. Imperiul Sovietic s-a dezmembrat, fiecare țară încerca să să devină independentă. Rusia însă mai vroia să țină sub control fostele republici sovietice, așa și cu Moldova. Potlog Ion: ”Când eram ca voi, la școală veneau veterani din Cel de-aml doilea Război Mondial și ne povesteau.pe atunci niciodată nu aș fi creyut că o să ajung și eu în acest rol. Nu vă dorest și vouă să treceți prin asemenea experiențe dureroaseîn viață. Motivul care a declanșat acest răyboi a fost de fapt opunerea deputaților din Transnistria care erau în Parlamentul republicii moldova de a recunoaște teritoriul, limba de stat - româna, sau moldoveneasca cum se obișnuia să se zică pe vremea aceea și grafia latină. Dânșii insistau ca limba oficială să fie limba rusă. Eu cred că nu se putea de evitat acest război, circumstanțele erau din ce în ce mai rele iar această părere o împărtășesc nu doar eu, ci toți militarii, lucrătorii de poliție care au luptatla apărarea granițelorunde au fost aduci cazaci, ruși pe teritoriul Transnistriei, de-a lungul râului Nistru. Au interzis trecerea peste Nistru cu mărfuri, sau chiar șia rudelor. Au început să introducă restricții, cereau vize... Polițiștii de la comisariatul de poliție din Dubăsari au fost dezarmați,arestați, iar o parte au fugit și au trecut de partea noastră. Rușii au cerut tuturor să cedeze funcțiile de conducere, chiar și de la fabrici, uzine, ziare și au pus în locul lor ruși. Primii uciși de cazaci au fost polițiști de la Podul Dubăsari. Noi atunci eram la Găgăuzia. Toată Republica era concentrată pentru a opune rezistență. Erau militari polițiști care își făceau datoria, dar și civili care abia învățau să țină arma în mână. Armata rusă a venit mai întâi la Izmail. De acolo au ocupat foarte repede Transnistria și o jumătate din teritoriul Găgăuziei. Am fost trimiși la Corjova. Acolo cazarma militară era complet distrusă, toți morți, pereții găuriți, un sanatoriu foarte mare de acolo - distrus și el complet. Primii au trecut de partea cealaltă trupele din Bălți, apoi din Drochia. La noi în raion au fost 3 polițiști și 3 militari morți și 16 răniți din comisariat. Una e să cunoști omul în situații obișnuite, dar omul se arată cum este în situații critice, când soarta e între viață și moarte. Eu am cunoscut oameni care mi-au înșelat încrederea, dar foarte mulți pe câmpul de război nu au dat nici un pas înapoi. Câteva mii de la noi opuneau rezistență câtorva zeci de mii de la ei. Era foarte greu de suportat situația și nu știai dacă te mai întorci acasă. Era urât când cei care veneau, ne întrebau tot câți au mai murit și câți sunt răniți. Erau cameramani pe câmpul de luptă care filmau în spatele nostru. Sunt filmări reale care demonstrează că a fost război pentru apărarea teritoriului, a țării, a limbii, graiului și scrisului nostru. Nu putem spune că a fost conflict. Au murit sute de oameni, erau tancuri pe câmpul de luptă. În numele celor care au murit, au fost numite școli, străzi. Copiilor rămași orfani de tată li s-au dat locuri la facultate la buget, unii au primit sume de bani, însă nici un ban nu schimbă tatăl din casă. Pentru țară și acum se prelungesc aceste probleme. Rușii au alte tactici și metode de a tensiona situația în țară. Nu suntem atât de independenți, cât suntem de supuși." Ion Băbălău: "Deși eram profesor de fizică în sat, mai eram și ofițer în rezervă, așa că m-au chemat la război. Ne-au dus la Vadul lui Vodă și acolo ne-au făcut unele instrucții, acolo am tras prima dată din armă într-o situație reală. Treceam prin sate pustii, distruse. Femeile ne făceau cruci când treceam pe acolo. Nu știam unde e dușmanul și unde sunt ai noștri. Batalionul nostru a avariat 8 tancuri și le-a oprit înaintarea. Era o perioadă când nu ridicam capurile pentru că erau lunetiști. Țin minte cât de mult ne-am bucurat când am văzut cum un lunetist mort a căzut dintr-un copac. Acum pentru asta avem o compensație lunară de 27 lei, iar în luna august primim aproximativ 1000 lei pentru lemne și cărbune. Am fost foarte norocos pentru că nu am pățit nimic, mai ales că nu eram pregătit și nu știam locurile. Cu toții am tras, asta e regula războiului. Nu tragi tu, trage celălalt în tine." Și iarăși moare țara la hotare Și-n ochii noștri sângeră lumina Și mama care-și plânge fiul care moare În fiecare noapte la Tighina. Și iarăși suntem fără apărare, Vin ucigași să ne transfere vina. Pe cine în întreaga lume doare, Că sunt jertfiți românii la Tighina? Vin rușii ca din vremi anterioare Să ne confiște iarăși rădăcina. La Putna un mormânt de Domn tresare, Dar brațul lui n-ajunge la Tighina... "Bocet la Tighina" - Adrian Păunescu